Menu
in

Dr. Corina Mocanu, calea către un zâmbet strălucitor



V-ați gândit vreodată că o vizită la dentist ar putea fi altfel decât v-aţi reprezentat-o mental? Se recomandă ca orice persoană, indiferent de starea dinţilor, să consulte un dentist o dată la 6 luni.

Chiar dacă dinţii sunt sănătoşi şi nu există simptome dureroase, trebuie examinaţi şi înteţinuţi corespunzător printr-o serie de intervenții specifice, pe care numai dentistul poate să le facă, cum ar fi detartrajul şi albirea profesională. Iar dacă sunt afectați, trebuie tratați. Dacă lipsesc, trebuie înlocuiți pentru a nu crea aspecte inestetice şi disfuncționale ale gurii noastre.

Doar că atunci când ne gândim să mergem la dentist, ne cuprinde un sentiment de frică, mai mult sau mai puțin accentuat, având tendința de a respinge gândul şi de a amâna vizita până când suntem nevoiți să o facem, fie pentru că ne dor dinții, fie pentru că a avansat deteriorarea lor şi nu mai au aspect plăcut.

Această stare ne dă griji și creează neliniște în interiorul nostru. Mai mult, ea poate afecta chiar imaginea de sine, pentru că spune mult despre noi. Dacă ne mobilizăm rapid și solicităm o programare, vom avea dovada că suntem energici, că avem capacitate decizională eficientă, că ne-am învins frică, măcar parțial, și, nu în ultimul rând, că ne pasă cum arătăm atunci când zâmbim celor dragi.

Vi s-a întâmplat vreodată să zâmbiți schimonosindu-vă gura, ca să nu vi se vadă dantura stricată? Aţi observat zâmbetul strălucitor al unor oameni obișnuiți, dar care îşi pot permite să facă acest lucru cu toată degajarea, doar pentru că au avut grijă de asta din timp?  Vi s-a întâmplat să nu puteţi merge la o întâlnire importantă doar pentru că nu v-aţi întâlnit la timp cu un dentist? Acestor situații trebuie să le puneţi capăt.

Starea dinților nu mai trebuie să fie o problemă, deoarece tehnicile stomatologice avansate, dotările de excepţie, buna pregătire a personalului de specialitate, promptitudinea şi disponibiitatea maximă a celor ce lucrează alături de mine, accesibiitatea locaţiei sunt un atu important pentru a lua decizii rapide şi pentru a cere o programare la cabinetul nostru.

Sunt Dr. Corina Mocanu, masterand în Stomatologie Cosmetică Restaurați-vă în cadrul University College of London, şi îmi ofer sprijinul pentru a vă facilita accesul la un zâmbet strălucitor, la o stare de mulțumire deplină cu privire la imaginea dvs., dar o și mai mare mulțumire cu privire la costuri. Vă costă extrem de puțin să apelați la timp la serviciile mele, față de ceea ce ar însemna să amânați acest lucru sau să optați pentru un alt specialist!

Ca bonus, vă ofer o companie plăcută pe durata șederii, într-o atmosferă agreabilă şi prietenoasă, în care veţi beneficia  de toată atenţia şi priceperea mea, de o atitudine corectă şi plină de respect faţă de dumneavoastră ca pacient şi deplină disponibilitate de a vă răspunde la întrebările pe care mi le veţi adresa în legătură cu starea de sănătate a danturii dvs.

Eu cred în strălucirea dinţilor, în sentimental divin al mulţumirii date de satisfacţia profesională obţinută în urma lucrului bine făcut, în bună relaţionare între medic şi pacient, în fidelitatea şi aprecierea reciprocă dintre aceştia. Vă invit şi vă aştept în cabinetul nostru: Casa zâmbetelor (House of smiles), din stradă Green Lanes, numărul 449 E,  N4 1HE. telefon: 07460334544.

Nu ezitaţi, oferiţi-vă ceea ce meritaţi! Mulţumire, degajare, un zâmbet larg, deschis şi plin de încredere în noua abordare pe care v-o propun! Pacientul şi calitatea serviciilor oferite sunt şi vor rămâne pe primul loc în priorităţile mele.

 

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version