in

Ecologiștii cheamă diaspora: „Veniți să salvăm România. Fiecare își apără bogățiile. Noi trebuie să facem la fel.”

Știu că trăiți în țări bogate, aveți tot ce vă trebuie din punct de vedere material, dar inima voastră a rămas în România. Niciodată nu o veți uita. România suferă și nu aveți inima să o abandonați. Sunt români din străinătate care poate și-au schimbat pașaportul sau chiar numele, dar sunt convins că în inima lor focul românesc ARDE.

Mulți români au plecat fără să se uite înapoi, supărați, furioși din cauza nedreptăților.

Acești oameni, de fapt, au fost încurajați să emigreze, pentru că altfel ar fi făcut o Revoluție în România. Dacă ar fi rămas acasă, ar fi rămas șomeri, după ce economia a fost distrusă în mod voit, pentru a favoriza importul de orice fel, de la produsele alimentare, materialele pentru construcții, până la toate cele necesare zi de zi.

A fost distrusă industria grea, ușoară, de orice fel, pentru a se favoriza importul și intrarea în economie a multinaționalelor.

Distrugerea economiei a implicat încurajarea emigrației, altfel oamenii ar fi protestat, ar fi fost violențe. Nu poți lua pâinea unor români fără că aceștia să protesteze. Cel mai simplu a fost să li se deschidă granițele, și ne amintim că vizele au fost ridicate cu bună știință, tocmai pentru ca oamenii care aveau nevoie de un loc de muncă să poată pleca. Românii nu au plecat pentru a face turism, ci pentru a supraviețui.

Emigrația a fost o supapă de detensionare a societății, susținută de toată clasa politică, dar și de organismele internaționale. Așa am devenit indienii Europei, forța de muncă ieftină, dispusă la cele mai grele munci, pe cele mai mici salarii.


Pentru contact și înscriere: www.per.ro/diaspora

Cine să mai protesteze? Politicienii care conduc țara azi, unii la putere, alții care mimează opoziția, profită de pandemie pentru a mări controlul asupra societății.

Interesul cel mai mare a fost ca economia românească să nu mai facă concurență străinilor. S-a încercat și în alte țări, dar popoarele au reacționat. la noi, reacția indusă a fost emigrarea.

Sunt argumente atât de fierbinți încât puțini au curajul să vorbească. Citiți știrile și declarațiile politicienilor și vă veți convinge.

Prețul intrării României în UE a fost vânzarea pe nimic a economiei, a petrolului și a resurselor strategice. Suntem ademeniți acum cu intrarea în spațiul Schengen. Dar dacă intrarea în Schengen impune un nou cadou a resurselor strategice care ne-au mai rămas, atunci NU VREM intrarea în Schengen, care oricum nu e bună la nimic, pentru că nu vom mai controla cine intră în țară, și asta nu e bine.

Dar, în orice caz, plătim prețul pentru menținerea unei clase politice care este atât de slugarnică și aservită cu UE și cu multinaționalele.

Cu siguranță mai suntem atractivi pentru marii profitori: se vorbește de privatizarea CEC, singurul institut bancar de stat care este puternic și care atrage clienți doriți de băncile străine. Mai este Poșta, CFR (de vândut la fier vechi), Tarom, aeroporturile, portul Constanța, etc…

Pădurile sunt în continuare tăiate într-un ritm criminal de firme susținute din străinătate și de unii politicieni și funcționari ai Statului român.

Avem încă rezerve uriașe de gaze, a doua rezervă din UE, dar exploatarea acestor gaze este blocată de cei care le vor cadou.

Trebuie reziliate contractele marelui jaf național. Ecologiștii susțin rezilierea contractelor de cedare a resurselor energetice, sau cel puțin recalcularea redevențelor, care sunt în prezent la un nivel de țară din lumea a treia.

Noi avem petrol și gaze, dar plătim prețuri exorbitante la pompă, raportat la salariile de mizerie. Cea mai bogată țară în resurse din UE este cea mai săracă. În asta ne-am transformat: cea mai săracă țară din UE și principala țară din UE care furnizează forță de muncă foarte ieftină!

Curentul electric produs la noi ne este vândut de companii străine, multinaționalele se îmbogățesc și noi rămânem lipiți pământului. Și emigrăm din cauza sărăciei.

Apa noastră strămoșească este vândută bucureștenilor ca apa Evian, cea mai scumpă apă îmbuteliată din Europa. Curentul ne este vândut de nemțiii de la E.ON și de italienii de la Enel. Gazele de E.On și Gaz de France. Infrastructura construită de poporul român cu mari sacrificii a fost făcută cadou unor investitori „strategici”.

Cerem, prin urmare, transformarea companiilor energetice și de utilități în entități non-profit, la fel ca în Ungaria.

Nu suntem obligați să ne vindem. De ce în Ungaria nu s-a reușit ce s-a înfăptuit în România? Ungurii patrioți s-au opus privatizărilor frauduloase, s-au opus lui Soros, s-au opus Germaniei și, ca răspuns, liderul țării este declarat dictator.

Noi spunem: Dați-ne înapoi resursele și nu mai vrem nici în Schengen, nici în UE. Ce foloase avem?

Voi, românii care trăiți în țări occidentale, vedeți cum se face acolo politică, cum politicienii se luptă pentru țările lor, pentru resursele lor, pentru firmele lor. Ia închipuiți-vă că Enel din Italia ar fi privatizată și ar fi preluate pe nimic de o firmă din Austria. Ar sări în aer Parlamentul de la Roma. Ia închipuiți-vă că gazele din Franța ar fi cumpărate de o firmă din România. Ar cădea Bastilia a doua oară. Fiecare își apără bogățiile. Noi trebuie să facem la fel.

„Mai întâi românii” este principiul nostru. Să nu mai permitem intereselor străine să smulgă hălci din economia noastră și să constrângă populația să emigreze. Refuzăm acest model, mai ales că încă mai este ceva de privatizat, de furat.

Tendința este clară. Guvernul se împrumută din ce în ce mai mult, la un moment dat FMI, Banca Mondială, băncile creditoare stăine ne vor cere ce a mai rămas de privatizat, plus pielea de pe noi. Vom fi obligați să cedăm, dacă nu ne opunem acum! Spunem NU acestui model, încă mai este timp.

În întreaga lume există o mișcare de protest și se dărâmă statuile celor care au promovat sclavia. În România, se continuă ridicare de statui a celor care fură bogățiile românilor și aduc poporul român în stare de sclavie. Căci ce altceva a ajuns UE azi decât un uriaș sistem de lobby în favoarea marilor firme și a statelor puternice care au nevoie de resurse?

În toată lumea, statuile sclavagiștilor din secolele 17 – 18 sunt date jos, dar ce facem cu sclavagiștii de azi din UE și din marile puteri care invocă drepturile omului numai când le este comod, când au interese economice sau geostrategice? Dar drepturile celor din România care nu au apă curentă, canalizare, străzi, nu au ce pune pe masă la copii, nu au cu ce să-i trimită la școală, chiar nu au școală unde să-i trimită, și dacă se îmbolnăvesc, nu au spitale, lor cine le apără drepturile? Olanda? Germania? Franța? SUA?

Nu. Noi trebuie să ne apărăm drepturile!

Ei ne vor sclavi lipiți pământului, și ne pun botnițe, să nu criticăm guvernul vândut puterilor străine. Am ajuns mai rău ca în 1700, cu noii fanarioți care vin de la Bruxelles sau de la Washington DC. Acolo e acum Înalta Poartă la care se închină trădătorii neamului.

Mie îmi vine să plâng. Veniți în portul Constanța să vedeți cum se încarcă încă munții de fier vechi pentru export, din industria noastră națională construită cu sacrificii și cu morți. Și în loc ca de această avuție națională să beneficieze românii, sunt îmbogățite câteva multinaționale și câțiva mișei și nemernici.

Pentru contact și înscriere: www.per.ro/diaspora

Am văzut români și românce plângând când plecau la muncă în străinătate. Își lăsau copiii și părinții bătrâni acasă, pentru a îngriji copiii și bătrânii Occidentului. E adevărat, pentru mulți euro în plus față de România, unde nu sunt locuri de muncă, și pentru a trimite bani acasă, cu care se cumpără tot produse importate din Occident, pentru că industria și țara noastră a fost distrusă. Aceste produse cumpărate sunt de multe ori produse tot de români în Occident. Asta e economia noastră, suma este zero la noi, profitul este tot peste granițe.

Avem atât de mult pământ abandonat, dar cumpărăm roșii din Olanda, otrăvite cu pesticide, în timp ce producătorii români sunt siliți să-și vândă produsele la marginea drumului pe nimic.

Nu suntem antioccidentali, acolo nu sunt toți bogați, suntem solidari cu popoarele occidentale, și acolo se pierde bunăstarea din cauza unor giganți economici care și-au găsit slugi în toată Europa și în instituțiile europene.

Noi suntem ecologiști, ne revoltăm când vedem deșeuri abandonate prin păduri, peturi care otrăvesc râurile. Dar urgența cea mare azi e mult mai gravă, noi suntem făcuți pachet și vânduți fără să ne dăm seama, ca pe niște deșeuri. Despre asta este poziția ecologiștilor azi, despre oameni asupriți într-o țară distrusă în toate domeniile.

Ăștia suntem acum și asta vrem să facem. Noi ecologizăm România și chemăm diaspora în ajutor. Așa să ne ajute Dumnezeu.

Daniel Constantin Moraru, Prim Vice Președinte al Partidului Ecologist din România

Cod unic de identificare financiară a mandatarului: 21200195

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Charles Ottley fermă România

Producător britanic Charlie Ottley, realizator al seriei “Wild Carpathia”, şi-a cumpărat fermă în România: «Am 6.000 metri pătraţi de paradis»

„Regina nu a mâncat niciodată Pizza”, dezvăluiri despre dieta Reginei Elisabeta