FC Balkan, o nouă academie românească de fotbal din Londra care se adresează în special comunităților balcanice. Academia își desfășoară activitatea în zona de est a capitalei Marii Britanii, Dagenham.
Fondatorul acesteia, Bogdan Pavel, este un tânăr antrenor român care urmează cursurile UEFA în cadrul Federației Engleze de Fotbal și vorbește despre diferențele dintre școala românească de fotbal și cea din Anglia.
El propune o altă abordare în ceea ce privește modul de desfășurare al antrenamentelor și dezvoltarea pe termen lung a celor mici, urmărind metodologia Federației Engleze.
O scurtă prezentare
«Mă numesc Bogdan Pavel, am 33 de ani și sunt fondatorul proiectului Balkan Sport Club. În prezent urmez cursurile UEFA ale Federației Engleze de Fotbal, iar în plan personal am dezvoltat interes în domenii precum psihologia ( Universitatea București – 2009 ) și Tourism Management (Canterbury Christ Church University -2012)»
De ce ai ales să pui bazele unui club sportiv?
«Indiferent de interesele academice avute pe parcursul vieții, fotbalul a fost mereu marea mea pasiune. Din cauza unei accidentări la nivel juvenil, nu am avut șansa să ajung la nivel profesionist. Însă, vin dintr-o familie de cadre didactice (tatăl meu a fost profesor la Liceul de Fotbal din Bacău), iar presiunea a fost enormă pentru însușirea unor aptitudini academice care să mă formeze ca om, în domenii în care practica sportivă nu mi-ar fi putut periclita sănătatea… însă fotbalul a rămas mereu marea mea pasiune.»
Se poate spune așadar că ai trăit cu fotbalul în casă?
«Nu neapărat, la vârsta aceea factorul cel mai important era bucuria de a fi cu prietenii pe terenul de joacă, opțiunile de divertisment nu erau atât de variate ca acum și tot ce aveam nevoie era o minge și un spațiu unde ne puteam desfășura.
Uneori, două bluze pe post de poartă și un bidon umplut cu pietre erau suficiente pentru a ne ține ocupați de la amiază până seara târziu, când mamele noastre apăreau la geam și ne strigau să venim în case.
Ulterior, când am început să mergem constant la meciurile FCM-ului din Bacău, a contat într-adevăr foarte mult faptul că tatăl meu îmi mai povestea câte o anecdotă de la clasă cu unii dintre cei pe care îi vedeam la echipa de seniori sau la televizor.
Și asta pentru că printre elevii săi s-au numărat jucători importanți din echipa Bacăului de atunci, precum portarul echipei, Daniel Bogdan, Cristian Ciocoiu și mulți alții. Asta m-a făcut să visez cum ar fi să intru la un moment dat în ghetele lor”.
Dar a venit acea accidentare și visul s-a sfârșit. Pentru un copil este foarte dureros să treacă printr-un asemenea moment, dar timpul a trecut și mi-am dat seama că cel mai potrivit mod în care pot ajuta și inspira alți copii care iubesc acest sport este din postura de antrenor.»
Care ai constatat că sunt diferențele dintre școala de fotbal românească și cea din Marea Britanie?
«Diferențele sunt evidente și m-am lovit de ele indiferent de domeniul în care am activat, fie că vorbim despre fotbal sau învățământ în general. Primul contact a fost la cursurile facultății din Canterbury, unde profesorii erau mult mai înclinați spre a ne face să ne simțim confortabil, pentru a beneficia de un proces educațional de calitate. Nu există acea presiune din partea profesorilor, sinonimă pe alocuri cu sentimentul fricii, care poate lăsa urme adânci în personalitatea studenților.
Și în cadrul cursurilor de la Federația Engleză, primul lucru care a ieșit în evidență au fost diferențele cu privire la metodologia de predare. Și mă refer aici la elemente de psihopedagogie, la modul în care ar trebui să transmitem informația către copii, pentru ca ea să fie înțeleasă și însușită.
Se vorbește, mai nou, și în România despre importanța capacității jucătorilor de a lua decizii pe cont propriu, acei jucători care „fac diferența”.
Dar cum își poate dezvolta un copil această capacitate, dacă în anii junioratului este tratat ca un roboțel, având pe margine un antrenor care strigă continuu la el, asemănător unui jucător de Play Station, care urmează comenzile unui joystick?
Principiile se bat cap în cap… Copiii au nevoie să fie pe teren, să experimenteze, să greșească, să învețe și să-și însușească aceste lucruri, pentru ca în momentul în care fac pasul la profesioniști, să poată lua de unii singuri acele decizii care fac diferența.»
Teoria sună bine „practică ne omoară”. De ce lipsesc totuși rezultatele?
«Așa este. Iar munca unui antrenor tocmai în asta constă, în a identifica factorii care opresc jucătorii să dea randamentul așteptat. Eu, având ocazia să compar două filozofii, am identificat câțiva factori cheie, care influențează direct aceste rezultate. Primul dintre ele este know how-ul, expertiza tehnică într-un anumit domeniu.
Simon Kuper, în cartea sa „Soccernomics”, a identificat rețeaua de conexiuni și schimbul de informații între diferite filozofii și culturi ca unul din cei trei factori cheie care ajută la dezvoltarea unei identități fotbalistice.
Pe scurt, asta înseamnă că, cu cât un antrenor se inspiră din mai multe locuri, are contact cu antrenori din alte țări, face schimb de păreri și tehnici, cu atât va fi mai pregătit să ajute la rândul lui proprii jucători să intre pe teren mai pregătiți din punct de vedere tactic și să facă față situațiilor în care sunt puși.
Dar într-un spațiu unde meseria, „se fură”, ca în România, există o anumită reticență în a crea această cultură a colaborării, a schimbului de informații, ai cărei beneficiari direcți sunt de fapt jucătorii și copiii.
Mai există o părere general acceptată care spune că un fost jucător de fotbal are toată experiența necesară pentru a fi antrenor la nivel de copii și juniori, ceea ce nu este complet adevărat. Elementele de psihopedagogie, adică tocmai calitatea de a fi „bun pedagog”, e prima condiție pentru că un adult să poată să lucreze cu cei mici.
Unul dintre cei mai talentați tineri fotbaliști din Romania a semnat cu Arsenal
În Marea Britanie, cine nu poate demonstra calitățile necesare, verificate de un tutor, că și-a însușit filozofia federației, nu primește licența de antrenor. Atenția pentru grupele de copii este mult mai accentuată decât în alte țări, pentru că se pleacă de la premisa că tocmai la această categorie de vârstă se pun bazele sănătoase ale dezvoltării viitorilor atleți de excepție.»
Cât de important este în acest caz aportul părinților în dezvoltarea pe termen lung a copiilor?
«Influența părinților este covârșitoare, exercitând, de multe ori o presiune directă asupra antrenorilor, unde se pune foarte mult preț pe ideea de „a câștiga”. Pentru copii nici măcar nu e atât de relevant la vârsta lor noțiunea de „învingători”, ei vor să se distreze, le plac întrecerile între ei, dar câștigătorul nu e chiar atât de important.
Acesta este și motivul pentru care, potrivit unui studiu al Federației Engleze, dintre cei mai putin de 1% care intră într-o academie de fotbal și ajung să semneze un contract de profesionist la 16 ani, trei din patru copii se lăsă de fotbal până la vârsta de 21 de ani.
Așadar presiunea celor din jur, părinti, antrenori etc, îi face ca în momentul în care decizia nu mai depinde de altcineva, să se lase de sport… și vorbim despre categoria celor 1% care reușesc să semneze acel contract de profesionist!
Este și motivul pentru care atunci când port discuții individuale cu părinții, încerc să scot în evidență cât mai mult faptul că, la vârste mici, cel mai important lucru este ca ei să se simtă bine pe terenul de fotbal, să dezvolte pasiunea pentru sport și în general să creăm un ambient sigur unde copilul se poate dezvolta armonios din punct de vedere fizic, emoțional și social.
Acesta este ambientul care va da viitorii sportivi de performanță și pe care noi îl promovăm la FC Balkan.
Pentru antrenorii de copii și juniori mai e o problemă. Rezultatele muncii lor se văd abia după foarte mult timp. Este foarte tentant să forțezi o atitudine pentru „a învinge” pe termen scurt, unde rezultatele să apară imediat și să se creeze o părere că acela e un antrenor bun. De fapt, lucrurile stau puțin invers, dezvoltarea pe termen lung are pași care nu pot fi săriți, iar noi ar trebui să pregătim copiii pentru viitor, să se poată descurca fără noi, iar când ajung la maturitate să aibă însușite toate caracteristicile esențiale pentru ca viitorii antrenori să poată lucra mai mult la nivel tactic, la strategii de joc.
Locul I într-o cupă, la acest nivel, de exemplu, este un rezultat lipsit de relevanță. Sunt șanse mari ca dintr-o echipă clasificată inferior, să apară un jucător mult mai complet, care a avut de la antrenorii lui libertatea de a experimenta, de a greși, de a testa rezultatul instinctelor lui, dezvoltând aptitudini care mai târziu vor face diferența.»
Ce vă diferențiază de celelalte academii care se adresează comunității românești din Londra?
«Primul lucru pe care FC Balkan îl abordează diferit este chiar obiectivul academiei. Am inițiat proiectul cu scopul de a oferi copiilor șansa de a se dezvolta armonios, într-un club cu oameni profesioniști, cu tipul de antrenori pe care I-am văzut aici în UK, care lucrează în primul rând în beneficiul copiilor.
Toți antrenorii din cadrul academiei trebuie să fie licențiați în cadrul Federației Engleze, pentru a oferi copiilor oportunitatea să plece cu șanse egale cu cei din Anglia, de exemplu, în încercarea de a-și atinge potențialul maxim și visurile.
Un alt aspect important este interacțiunea corectă cu părinții. Eu cred într-un parteneriat, părinți și antrenori, în beneficiul copiilor. Un lucru îmbucurător este că sunt mulți părinți care au venit aici din dorința de a oferi o viață mai bună copiilor, s-au integrat foarte bine și și-au însușit în mare parte cultura britanică, o cultură sănătoasă a muncii, diferită de clasicul „lasă, că merge și așa”, atât de dăunător, specific întrucâtva mentalității românești.
Sunt părinți care nu ezită să pună întrebări, sunt interesați de parcursul propriilor copii, care nu ezită să atragă atenția în momentul în care cred că lucrurile merg pe o traiectorie greșită, implicați, iar cu ajutorul acestui tip de părinți eu am încredere că putem începe un proiect în care să concurăm de la egal la egal cu alte academii din Anglia, pentru că materie primă există.
Nico, un fotbalist român la clubul Cádiz B, va debuta în „Segunda División B”
Din fericire, copiii români sunt foarte talentați, iar cu o cultură a muncii și dezvoltării potrivite, au toate șansele să dobândească aptitudini care să-i transforme în viitori oameni de succes, pe plan sportiv și personal.
Totodată, în cadrul FC Balkan, oferim și cursuri de dans, atât pentru copii, cât și pentru părinți. Dorim să acoperim o gamă cât mai largă de activități, pentru că, deși fotbalul este cel mai popular sport, există interes și pentru altele. Dansul poate fi practicat atât de fete, cât și de băieți, încurajând interacțiunea directă dintre ei, cu efecte benefice pentru o dezvoltare armonioasă.»
De ce FC Balkan ?
«FC Balkan, pentru că ne adresăm în primul rând comunităților minoritare din Europa de Est, din Londra, pentru că vrem să inspirăm o cultură a muncii în echipă pentru indivizi care vin din spații geografice cu trăsături comune și, unindu-ne forțele, să avem o șansă mult mai mare de a ne atinge ținta. Acesta este și sloganul nostru, de altfel, „Viribus Unitis”, care se traduce prin „Cu Forțe Unite”.»
Planuri de viitor?
«Pe termen scurt, vom organiza o cupă la care sunt invitați toți copiii cu vârste cuprinse între 5 și 10 ani, din cadrul comunităților din zona de est a Londrei. Se va desfășura la baza noastră din Dagenham. Cei care doresc să participe, pot suna la numărul de telefon 07481 222 812. Putem fi găsiți și pe Facebook, la adresa @FCBalkanUK, iar mai multe informații despre club există pe site-ul nostru: fcbalkan.co.uk.
Apoi, pe măsură ce clubul va crește, scopul nostru este să creăm, cu ajutorul mediului de afaceri, o echipă de seniori, cu care să accedem în ligile semi-profesioniste și profesioniste din Anglia.»
Mult succes pe viitor și la cât mai multe realizări!
«Mulțumesc!»
A consemnat Mircea Maer