Menu
in

Gabriella Pavel, landlord la Londra



În vreme ce multor români piața chiriilor din Londra le dă o mulțime de bătăi de cap din pricina prețurilor, dar și a dificultății de a găsi o locuință decentă, pentru Gabriella Pavel aceeași piață e o sursă sigură de venit. Gabriella, care are și cetățenie britanică, a povestit pentru Ziarul Românesc ce a motivat-o să dezvolte o mică afacere cu camere de închiriat, de ce îi preferă pe români drept chiriași și de ce nu o să vedem în curând prea mulți proprietari români în Londra.

Gabriella a ajuns în Londra în anul 2000, la vârsta de 23 de ani, cu o bursă de studii. Odată cu școala, a început și să lucreze, împărțindu-și timpul între job și studii. S-a angajat într-o agenție imobiliară, unde a avansat profesional foarte repede și, mai ales, a câștigat multă experiență în ceea ce privește afacerile cu chirii din UK. Câștigurile s-au concretizat, în același timp, și la nivel material, iar în 2005, sprijinită și de părinți în achitarea avansului pentru o ipotecă, și-a cumpărat prima proprietate. “Închirierea este o afacere foarte bună la Londra, pentru că în capitala britanică va fi întotdeauna o cerere mare pe piață, va fi mereu nevoie de cazare”, spune Gabriella. Este o investiție rentabilă, cu toate că “prețul de achiziție este mai mare în Londra decât în afara capitalei”, pentru că și chiriile sunt considerabil mai mari aici decât în restul Angliei.

Dincolo de beneficiile acestui business, românca atrage atenția că e unul dificil de pus pe picioare pentru că “ai nevoie de o sumă de bani considerabilă pentru a cumpăra o proprietate și îți trebuie un salariu destul de mare pentru a putea accesa un împrumut de la bancă”.

Chirii preferențiale

Când vine vorba însă de prețurile pe care le percepe aceasta pentru camerele pe care le închiriază în Londra, diferența față de cele din alte colțuri britanice nu e chiar atât de evidentă.

Gabriella spune că prețul îl decide “în funcție de mai mulți factori”, dar, în special, de naționalitatea celor cărora preferă să le închirieze. “Am ales să cer o chirie mai mică pentru că mă adresez românilor și sunt conștientă că pentru aceștia prețul este principalul factor de decizie”.

De exemplu, acum românca închiriază o cameră dublă medie, complet mobilată pentru o persoană, în Neasden, la prețul de £350 pe lună, cu toate cheltuielile incluse. Pe Gumtree, unul dintre cele mai populare site-uri cu oferte de închiriat, chiria medie a unei camere similare este de circa 400 de lire pe lună.

Gabriella spune că preferă să ceară o chirie sub medie și să se adreseze românilor pentru că “avem un tip de cultură și obiceiuri și, din experiență, am observat că în locuințele la comun este mult mai armonioasă convețuirea când toți locatarii sunt de aceeași naționalitate”.

Despre chiriașii români mai spune că nu sunt extrem de pretențioși când își aleg casa. “Excepția de la această regulă o fac, de obicei, cei care nu își permit pre multe. Eu au cele mai mari pretenții. Dar, în general, criteriile după care aceștia își aleg casa sunt prețul, locația și condițiile imobilului.”

Selecție riguroasă

Dacă românii nu sunt foarte selectivi în ceea ce privește locuința pe care și-o închiriază, nu același lucru se poate spune despre Gabriella, care își alege chiriașii după o serie de criterii foarte bine definite. “Pentru a evita experiențele neplăcute, am încercat să selectez un anumit tip de român, cel cu cei șapte ani de acasă, care să fie stabil profesional și care să fie aici în Londra cu un scop precis”, spune aceasta. Dar, chiar și în condițiile în care a fost foarte exigentă din acest punct de vedere, recunoaște că s-a mai și înșelat în privința unora, “care s-au dovedit altceva decât ceea ce vroiau să pară”.

Perioada pe care cei aleși de Gabriella o petrec într-o proprietate de-a ei este de 3, 4 ani, mai spune aceasta. Majoritatea, după această perioadă, “își formează familii și își închiriază o locuință mai mare”. “Alții, după ce strâng un capital, se întorc în țară cu dorința de a pune pe picioare o afacere, încercând să pună în practică experiența acumulată în UK”.

Despre acest ultim aspect, dorința de a se întoarce în țară, Gabriella spune că nu e unul la care ea să se gândească în momentul de față. ”Deocamdată eu și familia suntem cu toții cetățeni britanici și ne simțim bine în Londra. Copii merg la școală și au prieteni aici. Mai târziu nu știu dacă le va mai plăcea să locuiască în Romania. Totuși, eu sper să se schimbe în bine lucrurile din Romania și poate mai târziu, peste 20 de ani, să ne întoarcem.”

F.B.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version