Menu
in

Şi pensionarii emigrează



Cunoscut cronicar sportiv, epigramist, traducător şi, de când a venit în Marea Britanie, romancier, Claudiu Val, aşa cum s-a semnat mulţi ani în cotidienele Telegraf de Constanţa, Cuget Liber şi Independentul, s-a hotărât, la pensie, să schimbe Constanţa românească pe Leedsul englezesc.

A venit în Anglia alături de soţia sa, în urmă cu trei ani. Au vândut casa pentru care munciseră o viaţă în România, iar banii obţinuţi i-au dat avans pentru noua locuinţă, construită într-unul dintre cele mai proaspete cartiere ale oraşului Leeds. “Nu mă gândisem în viaţa mea că voi locui vreodată în Anglia”.

“Îmi amintesc, în 1973, parcă, Rapidul juca împotriva Leeds United. Cine s-ar fi gândit atunci că peste 40 de ani aveam să mă mut chiar în oraşul faimoasei echipe englezeşti de fotbal?”

Drumul către Marea Britanie a fost deschis de fiica lor, Giuliana, medic dentist din Leeds, ajunsă aici cu şase ani în urmă, după ce a constatat lipsa oportunităţilor pe care România le oferea tinerilor doctori.

Atacuri xenofobe

Jurnalistul sportiv a pus în balanţă dragostea de patrie şi cea pentru propriul copil şi a ales reîntregirea familiei departe de ţară: “Am venit aici pentru a fi aproape de fiica noastră, la început în vizită, apoi am auzit că se construieşte un nou cartier în Leeds! Atunci am decis să cumpărăm o casă aici şi să devenim, practic, emigranţi!

Am vândut casa din Constanţa, iar banii pe care i-am obţinut, nu prea mulţi, din cauza prăbuşirii preţurilor la imobiliarele din România, au ajuns pentru avansul la locuinţa din Anglia.

Acum la Constanţa nu mai avem nimic. Dacă mergem acolo, în vizită sau pentru rezolvarea unor probleme, trebuie să închiriem un apartament pentru scurt timp sau să locuim la hotel”, ne-a spus Claudiu.

Dar nu există niciun fel de regrete. S-a obişnuit acum cu viaţa în UK, chiar dacă au existat şi dificultăţi. Au fost chiar victimele unor atacuri xenofobe. “Într-o seară, un grup de tineri înarmaţi cu bâte au venit în faţa casei şi au început să ne strige să plecăm, în timp ce izbeau violent gardul curţii”.

Dar nu poartă pică nimănui. Crede că englezii au, la fel ca şi alţii, naturi diferite: “Nu pot spune despre toţi englezii că sunt xenofobi sau violenţi, însă există şi astfel de caractere.

Cei mai mulţi dintre locuitorii oraşului Leeds sunt oameni binevoitori, care nu au niciun fel de problemă cu veciniide alte origini. Nu mai spun de autorităţile locale, care, alături de unul dintre sponsorii importanţi ai Olimpiadei de anul trecut, au ales ca un membru al comunităţii româneşti de aici, Alex Dan Dumitru, să se numere printre purtătorii torţei. Este clar că românii din Leeds sunt o parte importantă a obştii.”

Bibliotecă românească

Comunitatea românească din Leeds numără în jur de o mie de persoane. Claudiu ne-a spus că atunci când a ajuns el acolo, românii erau mai degrabă dispersaţi. Totul s-a schimbat atunci când aici a luat fiinţă Parohia Ortodoxă Sf. Macarie cel Mare, condusă de preotul paroh Constantin Popescu.

“A fost pentru prima dată când credincioşii dintr-o comunitate şi-au unit forţele pentru a cumpăra efectiv o biserică”, îşi aduce aminte Claudiu.

“Lăcaşul, ce aparţinuse Bisericii Anglicane, era de vânzare după ce îşi pierduse toţi credincioşii, supăraţi, se pare, din cauză că aici s-ar fi permis oficierea de căsătorii gay. După ce un sponsor din România şi-a retras sprijinul promis pentru cumpărarea clădirii, comunitatea din Leeds a sărit imediat în ajutor şi a strâns banii necesari.

De atunci, din 2011, pot spune că aici exisă o adevărată colectivitate românească. Preotul Constantin Popescu a fost cel care a avut harul de a-i uni pe oameni.

Este clar că, în diaspora, Biserica Ortodoxă are un rol mult mai important în coagularea comunităţilor decât în ţară.”

Pentru a contribui la activităţile comunităţii, Claudiu Conţevici are de gând să reînvie una dintre pasiunile cele mai dragi lui: îngrijirea cărţilor. Fost bibliotecar, absolvent al şcolii de biblioteconomie din Bucureşti, el doreşte să înfiinţeze, în scurt timp, o bibliotecă românească în Leeds.

“Biserica are, din donaţii,în jur de trei mii de volume, depozitate acum în diverse spaţii, în condiţii improprii. Vreau neapărat să organizez biblioteca, sunt sigur că românilor de aici le lipseşte literatura românească, iar o astfel de iniţiativă va fi binevenită.”

Două romane

Şi totuşi, ce a făcut pensionarul român în primii săi ani de emigrant? “În primul rând, am câştigat două premii la concursuri de epigrame, cu texte compuse aici, în Leeds. Apoi, am tradus, pentru prima oară în limba română, cel mai important poem al Primului Război Mondial, “In Flanders Fields”, scris în anul 1915 de John McCrae.

Traducerea a apărut în numărul omagial 100 al revistei Dacia Literară.”

Tot aici, la Leeds, a scris primele sale două romane: “Dragostea şi securitatea” şi “îngerii loviţi”.

Prima carte cuprinde, după cum spune autorul, fapte reale în proporţie de 98%. Este vorba despre propriul său dosar de urmărit din arhivele vechii Securităţi din România. Documentele de la CNSAS le-a primit chiar în casa de la Leeds, în Marea Britanie, acolo aflând cine i-au fost delatorii (denunţătorii) din tinereţe.

“Urmărirea mea de către Securitate a pornit de la o poveste de dragoste, în care un rival mi-a sustras o scrisoare către iubită, unde relatam câteva probleme din armată. Am devenit astfel, la fel ca alte mii de români, subiectul unei anchete securistice, fără a fi vreodată un dizident. Dar faptul că personaje agramate şi neinstruite îţi puteau schimba în câteva secunde destinul este un subiect de discuţie într-o societate democratică, precum cea britanică. Trebuie să găsesc un traducător literar, pentru ca romanul Dragostea şi Securitatea să apară şi în limba engleză. Romanul va fi, practic, rescris, pentru ca lectorii britanici să înţeleagă ce a însemnat sistemul represiv comunist din România.

Acasă, la Leeds!

Născut la Braşov, şcolit la Predeal şi Bucureşti, Claudiu Valeriu Conţevici este unul dintre cei mai importanţi jurnalişti sportivi ai Constanţei şi ai României. La 60 de ani, a lăsat totul în urmă, pentru a se stabili în Leeds. Îi place clima de aici, mult mai blândă decât cea londoneză. Alături de ceilalţi români din Leeds, se luptă pentru închegarea comunităţii şi pentru a le arăta englezilor că pot convieţui alături de ei. “Întotdeauna am iubit Anglia, pentru istoria ei fabuloasă, pentru marii gânditori şi scriitori englezi. Din tinereţe am fost un mare fan Beatles, iar acum, la pensie, am avut în sfârşit ocazia să vizitez muzeul trupei din Liverpool. Sunt nou venit în comunitatea din Leeds şi cu siguranţă există aici români stabiliţi cu mult înaintea mea, care pot vorbi mai bine despre comunitatea de aici. şi mă refer la părintele paroh Constantin Popescu, la fostul mare rugbist Cristian Răducanu, acum prosper om de afaceri în Leeds, la consulul onorific Annemarie VişoianuKanatas, la simpaticul Dan Dumitru, cel care a purtat torţa olimpică la propunerea comunităţii româneşti de aici, şi mulţi, mulţi alţii”.

Mircea Maer

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version