Menu
in

În greva foamei pentru protejarea sălciilor din Anglia

O româncă de 27 de ani a intrat în greva foamei pentru a opri tăierea a opt sălcii din Chelmsford. Cătălina Baican , care lucrează ca asistent medical în zonă, amenință, de asemenea, că se va lega de unul dintre copaci.



Sălciile sunt plantate în Estul Angliei, iar după aproximativ 30 de ani trebuie tăiate pentru a se confecționa din ele bâte de cricket. Cătălina, care a venit din Iași, acum patru ani, crede că sălciile trebuie lăsate acolo unde au fost plantate până când îmbătrânesc și mor.

M-am săturat să văd natura noastră iubită distrusă și spulberată – acesta este un strigăt de ajutor”, a declarant românca. “Vreau să sensibilizez oamenii cu privire la importanța conservării mediului și vreau să subliniez că aceasta este o problemă foarte delicată, care trebuie adusă în discuția societății de astăzi, a tuturor generațiilor, indiferent de vârstă”, a mai spus Cătălina.

Dreptul de a protesta paşnic

Ea a spus că îi va opri cu orice preț pe angajații consiliului, care au însemnat deja copacii ce vor fi tăiați și că va merge și la închisoare dacă poliția va interveni. De cealaltă parte, Consiliul din Chelmsford susține că bâtele pentru cricket sunt o afacere locală, care dă de muncă multor oameni și funcționează în zonă de peste 100 de ani. “Doi alți copaci sunt deja plantați, pentru a-i înlocui pe cei ce vor fi tăiați, iar fără industria cricketului acești copaci nu ar mai fi aici”, a spus un purtător de cuvânt al consiliului.

El a mai menționat că programele de tăiere și de plantare sunt gestionate cu foarte mare grijă. Jeremy Ruggles, directorul companiei care produce bâtele de cricket a spus: “Dacă lăsăm copacii să ajungă prea bătrâni, iar ei sunt pe marginea trotuarului, atunci pot fi periculoși. Acești arbori ating de puține ori vârsta de 50 de ani”.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version