Coordonator PNL Diaspora Marea Britanie si membru activ al liberal-democratilor britanici, arhitecta Iolanda Costide a transmis prin intermediului publicatiei noastre opinia partidului său referitoare la referendumul din 29 iulie. Liberala a ţinut să precizeze că părerea românilor din diaspora contează si i-a îndemnat să voteze “DA” pe 29 iulie.
Care este mesajul dumneavoastră către cetătenii români din Marea Britanie referitor la referendumul din 29 iulie?
«Îi rog pe toţi românii cu acte de identitate valabile – paşaport simplu, diplomatic, carte de identitate – să se ducă la vot pe 29 iulie si să voteze “DA”. Oportunitatea de a vota pentru schimbarea dorită de majoritatea populaţiei de cel puţin un an încoace este un prilej unic.
Sunt conştientă că mulţi români sunt cel puţin uimiţi de viteza cu care s-a ajuns la schimbările de preşedinţi de Cameră şi Senat şi la suspendarea domnului Băsescu din funcţia de preşedinte al ţării, care ne-a adus în pragul acestui referendum. Schimbările efectuate s-au desfăşurat într-un cadru total legal. Dacă părerea mea poate fi considerată părtinică, îi îndrum pe românii din UK să îl citească pe dl. Klaus Johannis, primarul Sibiului, şi declaraţiile lui în urma evenimentelor recente din ţară: schimbările sunt conform Constituţiei României.
Trebuie să ne exercitam dreptul nostru la vot şi prin acest act să comunicăm clar politicienilor români care se îndoiesc de folosul, sau dreptul chiar, al românilor din diaspora să voteze că părerile noastre contează.»
Vă veti implica activ în promovarea votului de pe 29 iulie? «Da, mă voi implica activ. Vom avea o şedinţă de lucru de grup liberal sâmbătă 21 iulie, ca să decidem ce recomandări să facem la Centru şi să obţinem autorizaţiile necesare pentru reprezentarea PNL în toate birourile electorale care vor fi organizate în Marea Britanie.»
Cum este colaborarea cu Centrul? «În mod salutar, de când s-a decis înfiinţarea structurilor PNL Diaspora, s- au creat premizele unei colaborări mai strânse cu Centrul, iar datorită fenomenului Facebook, avem acum legături şi cu organizaţiile liberale din teritoriu, din ţară, cu celelalte organizaţii liberale din diaspora, fie că sunt cluburi liberale sau asociaţii – uniuni – liberale, care au început să se înfiinteze în Germania, Austria, Italia şi la noi, în Marea Britanie.»
În ce relaţii vă aflaţi cu filiala PSD din Marea Britanie? «D-na Gabriela Racoviţă, din partea Clubului Liberal Londra, a avut o întâlnire cu dl Alexandru Petrescu (preşedinte PSD Anglia). S-a decis să se sincronizeze campania electorală. Nu s-a implementat încă în niciun fel practic această intenţie declarată. Probabil la toamnă.»
«Voi susţine candidaţii USL.»
Când s-a înfiinţat Clubul Liberal Londra şi ce promovează? «Clubul Liberal Londra, primul din Marea Britanie, s-a înfiinţat la începutul anului 2012. În mod formal l-am lansat cu ocazia unei conferinţe la Europe House pe 9 februarie, pe tema problemelor întâmpinate de cetăţenii români în Marea Britanie. Ne-am bucurat de participarea europarlamentarelor Ramona Mănescu (MEP PNL) şi Baroness Sarah Ludford (MEP LibDem). Promovăm valorile liberale, libertatea individuală, proprietatea privată şi dreptul la iniţiativă, dialog, pluralism şi egalitate de şanse, progresivitate, statul de drept şi separarea puterilor în stat.»
Câţi membri aveţi? «Clubul Liberal Londra are 18 membri activi. Poate vă pare un număr mic, dar este cazul cu toate partidele politice. Majoritatea celor care votează sunt simpatizanţi sau membri simpatizanţi ale diferitelor partide, nu membri activi. Am fost sâmbăta trecută la o conferinţă a Social Liberal Forum. Nick Clegg a menţionat că partidul liberal-democrat britanic are numai 1500 de membri activi şi totuşi sunt la guvernare în momentul de faţă.»
Colaboraţi cu liberalii din Marea Britanie? «Da, desigur, chiar şi înainte de apariţia PNL Diaspora. Personal am sprijinit campaniile partidului în Islington, unde locuiesc. I-am sprijinit şi la alegerile locale din mai, pentru alegerea noului primar al Londrei şi a noii Adunări General pentru Londra. Am devenit membră activă a liberal democraţilor în mai 2012, în filiala din Islington, unde locuiesc şi am participat la ‘street canvassing’ pentru Brian Paddick, candidatul liberal-democrat la postul de primar al Londrei.»
Cine este Iolanda Cstide
Născută în Bucuresti în 1950, Iolanda Costide a părăsit România în 1972 şi s-a stabilit ca refugiat politic în Londra în 1974. Este divorţată şi are trei copii. Costide este arhitectă, liber profesionistă din 1977, acţionar principal şi partener fondator al biroului NTA16 Architects Ltd. Experienţa lui Costide acoperă întreaga gamă a practicii arhitecturale. A lucrat la proiecte atât în Regatul Unit, cât şi pe plan internaţional. Pe lângă experienţa profesională de arhitectură, Costide a lucrat şi ca manger de contracte, în ‘project management’, şi ca antreprenor imobiliar, fiind directorul unor foste companii de tip ‘SPV’ (Special Purpose Vehicles’) .
Costide este unul dintre moştenitorii proprietăţii artistice ‘Paul Neagu’ (trustee of the Paul Neagu Estate), fost director al companiei de interes caritabil/educativ ‘Generative Art Trust’, şi fost membru al consiliilor de administraţie (trustee) al ‘Carroll Foundation’ şi al ‘Relief Fund for Romania’. A fost membru al Comitetului Executiv al ‘British-Romanian Association’ (‘Asociaţia Culturală a Românilor din Anglia’ – ACARDA) din 1977 şi a fost preşedinte pentru 10 ani, 1985 – 1996. A devenit membru PNL în 1990. Costide a fost observator străin cu ocazia alegerilor naţionale din 20 mai 1990, ca membru al grupului de observatori ‘Liberal International Group’. A participat la întâlniri de anchetare a evenimentelor 13 – 15 iunie 1990, ca membru al unor comisii internationale pentru drepturile omului.
Anca Pandele