in

Irina Adam, singura femeie din lume Director Tehnic de Qwan Ki Do



Povestea Irinei Adam e una presărată de la un capăt la celălalt cu dăruire, recunoștință, respect, speranță, iubire și excelență, ce au culminat cu transformarea unui vis într-o minunată poveste de succes. Tânăra a reușit, în mai puțin de 7 ani, să revoluționeze o ramură sportivă din Marea Britanie și să propulseze Anglia printre cele mai bune țări din lume la Campionatul Mondial de Qwan Ki Do din 2011. Irina este Director Tehnic de Qwan Ki Do al Marii Britanii, fiind prima și singura femeie din lume cu acest titlu.

“Am venit în Londra în august 2001, chiar după terminarea liceului, din dorința de a vedea lumea și de a-mi face un viitor mai bun decât ce mi-ar fi putut oferi România. În primii 4 ani am lucrat în diferite restaurante ca bucătar și ospătar, dar, văzând că nu pot să progresez în niciun fel, m-am decis să deschid o școală de arte marțiale, având deja centura neagră în Qwan Ki Do. Când m-am decis să înființez primul club de Qwan Ki Do în Londra, eram mânată doar de un vis și de o dorință foarte puternică de a continua ce am lăsat în urmă, când am plecat din România”, spune Irina despre începutul experienței britanice.

Centura neagră la Bacău


Povestea succesului celei ce avea să devină fondatoarea primei școli de Qwan Ki Do din UK a început pe când Irina avea doar 8 ani, într-o sală de antrenamente din Bacău, care era “locul de joacă pentru toți copiii din cartier”. “Nu am avut o pasiune pentru karate, dar, în timp, experiențele și prietenii pe care mi i-am facut în Qwan Ki Do m-au făcut să iubesc acest sport și arta sa și să îmi dedic tot timpul liber antrenamentelor. La vârsta de 16 ani am ajuns la nivelul de centură neagră și am devenit instructor în cadrul clubului din Bacău.

În ianuarie 2006, după ce am trecut cu brio examenul de centură neagră 1 Dang, Maestrul fondator al stilului Qwan Ki Do, Pham Xuan Tong mi-a trimis o scrisoare de recomandare și un certificat de coordonator tehnic prin care îmi dădea permisiunea de a deschide o școala de Qwan Ki Do în Anglia. Această scrisoare mi-a dat tot curajul de care aveam nevoie să deschid prima mea școală… “

Vis devenit realitate

“La început povesteam tuturor ce vis am și că vreau cumva să îl fac posibil. Încetul cu încetul, am întâlnit oameni care m-au îndrumat și așa am început să studiez în domeniul de fitness și într-un an am luat diplomele de “advanced fitness instructor Level 3, Personal Trainer și Sports Massage therapist”. Cu aceste diplome am început să lucrez ca antrenor personal de fitness în “gymuri” ca Fitness First și Virgin active. Abia în martie 2009 am început primele antrenamente la o școală în Chalk Farm.

În primele 6 luni eram doar eu în sală și vreo doi, trei prieteni, pe care îi rugasem să vină la antrenamente în caz că va fi cineva interesat de Qwan Ki Do și să vadă că am deja practicanți. După primele 6 luni am început să primesc emailuri de la foști practicanți din alte țări, stabiliți în Londra și care doreau să reia antrenamentele. Așa am început să am primii practicanți și deja la sfârșitul primului an aveam o clasă cu 10 cursanți”, povestește tânăra.

Cu toate că primul an a fost extrem de dificil pentru Irina acum, când se uită în spate, spune că a fost un drum frumos. “Primul an a fost cu foarte multe sacrificii. Lucram 7 zile pe săptămână în sala de gym și povesteam tuturor despre Qwan Ki Do, dar nimeni nu părea să creadă ceea ce spun și ce fac. N-am renunțat însă la visul meu. Îmi spuneam în fiecare zi că voi reuși.”

Irina avea să simtă că i se împlinește visul abia după primul an când, cu 10 studenți în sală, s-a decis să înființeze o federație. Acum, după aproape 3 ani, are peste 60 de cursanți în cadrul a două cluburi și va deschide al treilea club în luna martie. Școlile sale sunt recunoscute de “British Council of Chinese Martial Arts” din cadrul Sports England ca federație de Qwan KI Do.

Experiențe memorabile

“De când am pornit pe această cale, de când mi-am propus să înființez federația de “Qwan KI DO – England”, tot drumul a fost plin de experiențe foarte importante. În aprilie 2011 a avut loc Campionatul Mondial în Maroc, unde am reușit să merg împreună cu 7 elevi să reprezentăm Anglia. La festivitatea de deschidere, când a fost prezentată delegația noastră, am avut cele mai mari emoții și eram foarte mândră pentru că am reușit să îmi îndeplinesc visul. Tot campionatul a fost o experiență de neuitat, reușind să obținem două locuri 3 la probele de luptă semi-contact, Centuri Negre fete și băieți.”

Tot în această periodă, după obținerea gradului de Centură Neagră 2 Dang, maestrul Pham Xuan Tong i-a acordat și diploma de Director Tehnic de Qwan Ki Do al Marii Britanii, fiind prima și singura femeie din lume cu acest titlu.

“Acum pregătesc echipa națională de copii să reprezinte Anglia la Campionatul European de Qwan Ki Do – copii și juniori, care va avea loc pe 14 aprilie la Berlin, unde Anglia participă pentru prima dată. În noiembrie avem în plan să organizăm primul Campionat Național pentru copii și juniori al Angliei și sper ca pe viitor să ajungem la un număr cât mai mare de cluburi în Londra și să ne extindem și în afara capitalei”.

”Un surplus de încredere”

Pentru cei care au nevoie de argumente în practicarea unei astfel de arte, Irina spune că sportul, în general, aduce beneficii sănătății corporale și mentale, iar Artele Marțiale adaugă la acestea un surplus de încredere în sine și cunoaștere a propriilor forțe și limite. Tehnicile de auto-apărare pot fi de ajutor oricui, nu numai în caz că vei fi atacat pe stradă sau oriunde, dar te vor ajuta să devii mai conștient de posibile pericole și cum să le eviți.

”O Artă Marțială este ceva care se practică, se simte, se trăiește!”

Toți cei care sunt interesați de acest sport, pot merge la o ședință grătuită în cluburile înființate de Irina, în Hendon și Enfield, unde “cel mai tânar practicant are 4 ani și 5 luni și deja are primul grad în Qwan Ki Do”.

Antrenamentele se desfășoară în următoarele locații:

Hendon Club – 413 Hendon Way, NW4 3LH

PROGRAM: Copii – marți și joi 16:00-18:00 / Adulți – marți și vineri 19:30-21:00

Enfield Club – Houndsfield Primay School, Ripon Road, N9 7RE

PROGRAM: Copii – luni și miercuri 3:30-4:30

Antrenamentele se țin de două ori pe săptămână pentru fiecare grupă, iar abonamentul lunar costă £40 pentru copii și £50 pentru adulți, prima ședință fiind gratuită.

Cursurile sunt adresate tuturor persoanelor începând cu vârsta de 4 ani. Totodată, cursurile sunt împărțite pe grupe de vârste, 4- 7 ani, 8 -11 ani, 12-16 ani și peste 16 ani, grupa de adulți.

Mai multe informații puteți afla și de pe site-ul www.qwankido.co.uk sau o puteți contacta direct pe Irina Adam prin email la adresa: [email protected] sau la telefonul 07737825087.

Florin Brătescu

Galerie foto:



Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Ken Livingstone: Voi colabora cu românii!

Străinii “înșfacă” în UK 580 de joburi pe zi