Menu
in

Leonard Nedelcu, student la Westminster: „Vreau să demonstrez că lumea muzicală are nevoie de mine”

A început să studieze pianul pe când avea trei ani, la Palatul Copiilor din Pitești, apoi, timp de 12 ani a studiat la Liceul Dinu Lipatti, unde a terminat de Șef de Promoție, la clasa de pian. Însă, la 19 ani, Leonard Nedelcu și-a dorit să treacă la alt nivel. Astfel a ajuns în Marea Britanie, la prestigioasa Universitate Westminster, unde este singurul student român de la secția Commercial Music Performance.

Pe 24 februarie, de Dragobete, ziua dragostei la români, Leonard Nedelcu a susținut un recital emoționant la restaurantul românesc Crystals of London. Alături de el s-a aflat, pentru un scurt moment cameral, și tânăra violonistă Adriana Cristea. Cei doi au fost urmăriți de directorul artistic și dirijorul Filarmonicii Camerale Londoneze, Chris Petrie. Am schimbat câteva cuvinte cu Leonard Nedelcu, un tânăr român ambițios și talentat despre care cu siguranță că vom auzi numai lucruri bune în viitor.



„Este un departament unde ne pregătim ca soliști. Fie instrumentali, fie vocali. Eu îmi doresc să fiu solist vocal, dar și instrumental, voi face o combinație, și sper să reușesc pe piața internațională muzicală.” Leonard spune că a ales muzica pop pentru că și-a dat seama că nu este făcut să fie concertist. „Am studiat foarte mult muzica clasică și sunt sigur că aș fi avut succes cu acest gen de muzică, însă m-am simțit atras de pop”, ne-a spus el.

La Westminster a fost chemat la un interviu, însă pentru că era în România, cei de acolo i-au cerut mai întâi un portofoliu. Când au văzut și auzit de ce este în stare tânărul român l-au admis fără să îl mai intervieveze: „Sunt mândru să vă spun că m-au ales doar pe baza portofoliului, dintre cei 5.000 de studenți care aplicaseră. Au fost cam 50 de locuri, deci ne-am bătut 100 pe loc.”

Tânărul piteștean spune că cel mai mult îi pace emoția pe care o transmite muzica: „Pentru mine nu e o meserie, eu cânt pentru că simt că asta e ceea ce trebuie să fac, și-mi place să fiu înconjurat de oameni.”

În cele șase luni petrecut la Universitatea Westminster, Leonard a descoperit sistemul britanic de studiu. El spune că diferențele între cele două sisteme, românesc și britanic, sunt foarte mari, însă consideră că ambele contribuie la pregătirea temeinică a studenților. „Sistemul românesc, cred eu, e mult mai centrat pe tehnică și pe multă informație care trebuie acumulată. În schimb, când am venit aici, am descoperit și partea cealaltă a lucrurilor, partea practică. Aici învățăm să reușim, învățăm să ne folosim cunoștințele acumulate, ceea ce e foarte important într-o carieră de acest gen”, a descris Leonard Nedelcu cele două sisteme de învățământ.

Și un strop de noroc

„Ca să ajungi pe culmile industriei muzicale, ca în orice domeniu, îți trebuie determinare, ambiție, talent și muncă, foarte multă muncă. Dar mai cred că îți trebuie și un strop de noroc pentru a fi omul potrivit la locul potrivit și ca să te întâlnești cu oportunități care te pot propulsa”, crede Leonard.

Cel mai mult își dorește să ajungă la performanțele lui Sam Smith sau Ed Sheeran, soliști internaționali de succes dar… „Lumea nu are nevoie de un alt Sam Smith sau Ed Sheeran. Eu îmi doresc să fac mult mai mult, vreau să mă perfecționez pentru a demonstra că lumea muzicală are nevoie de mine”, spune Leonard despre țelul său.

Solo sau formație?

„Aș vrea să fac ambele chestii, deși înclin spre partea solo, chiar dacă e mult mai mult de muncă. În prezent, colaborez cu formații, deoarece le consider o oportunitate, dar mi-aș dori ca pe viitor să am o carieră solo.”

Despre muzica pop românească

„Eu cred că este în regulă pentru publicul românesc, adică din punct de vedere al marketing-ului, pentru că acum îmi permit să vorbesc și din acest punct de vedere pentru că-l studiez, consider că este în regulă. Bineînțeles că întotdeauna e loc de mai bine, întotdeauna mi-a plăcut să văd artiști recunoscuți la scară internațională cum ar fi Inna. Dar mi-aș fi dorit să fie ceva extraordinar, un artist complet, și ca să fiu sincer mi-aș dori să fiu el acela.”

Leonard este sigur că școala pe care o frecventează, una dintre cele mai bune din lume în domeniu, în va ajuta foarte mult. „Mă va ajuta enorm”, spune el. „Și nu numai din punctul de vedere al informațiilor pe care le acumulez aici, ci și din punctul de vedere al oportunităților pe care sistemul de aici ni le oferă, expunerea pe care ne-o oferă în acest domeniu”, este de părere tânărul student român.

Mircea Maer

Doi tineri artiști români au susținut recitaluri la Crystals of London

Zeci de mii de români pleacă anual în străinătate. Marea Britanie, în topul preferințelor

20 de studenți străini învață româna la Oxford

Omul care aduce Stand up comedy-ul românesc la Londra. Florin Lazăr: „Vreau să îi aduc pe cei mai buni”

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version