Lucrezi în construcții sau în depozit? Felicitări, ești unul dintre fericiții participanți la cea mai mare ruletă rusească ever. Ai o singură regulă de respectat: păstrează distanța socială de doi metri în timp ce lucrezi cu alți trei colegi într-un metru pătrat. Succes.
Ești de câteva săptămâni acasă, șantierul / depozitul în care lucrai s-a închis pentru că așa a decis guvernul pe 23 martie. În ziua aia mureau 54 oameni în UK din cauza COVID 19. De-abia începea spirala morții. Ți s-a spus că doar stând acasă poți ajuta la diminuarea răspândirii virusului.
Acum trei zile, același guvern îți comunică să te întorci la muncă începând de luni, 11 mai, zi în care au fost raportate 359 de decese. De vreo 7 ori mai multe decât în urmă cu o lună și jumătate.
Când mureau 50 pe zi, trebuia să stai acasă. Când mor câteva sute, e sigur să mergi la muncă. Dar când trebuie să repornim economia, nu ne mai legăm de detalii.
Ai ajuns pe șantier sau în depozit și vezi peste tot semne de atenționare. Minim 2 metri între lucrători, ca la carte. Dar tu ești pe schelă cu încă 5 colegi și oricât ați vrea voi, nu puteți păstra distanța aia.
Economia trebuie repornită, restul sunt detalii
La fel, în depozit. Sute de oameni lucrând unul lângă altul, alergând de colo-colo, ca să se încadreze în cele câteva zeci de secunde alocate fiecărei comenzi. Tu știi că este imposibil să se respecte distanța socială, colegii tăi știu, șefii la fel. Dar e bine că aveți semne. O atmosferă pozitivă este mereu utilă.
Începi să te gândești la faptul că poate cineva te ia de prost. În trenul care te duce spre casă după prima zi de muncă post lockdown, îți aduci aminte că tocmai ai avut contact cu zeci / sute de oameni în ziua aia iar acasă te așteaptă copilul și soția. Sunt toate șansele să fii deja infectat și să-i îmbolnăvești și pe ei. Posibil, chiar să-i omori.
Ai stat 7 săptămâni în casă ca să-i protejezi iar acum constați că ești fix unde erai la începutul lockdown-ului. Care e sensul? Încă n-ai priceput. Repetă după mine: trebuie să repornim economia. Cineva trebuie să o facă.
” Plătit să îți riști viața, sperând că o să scapi teafăr, că nenorocirea asta o să te ocolească ”
Poate ar fi o idee bună să nu mă mai duc la muncă, îți spui. Sănătatea mea și a familiei e cea mai importantă.
Îți revii rapid. Realizezi că este posibil că dacă refuzi să te întorci la job, să nu mai ai unul după ce trece pandemia asta mizerabilă. Șefii reduc personalul, peste câteva luni va fi și mai rău.
Iar a doua zi dimineață, te trezești devreme să prinzi din nou trenul către șantier / depozit.
Știi că ai început un joc periculos, în care tu nu controlezi nimic. Rolul tău e să pornești economia și să generezi profit.
Îi mai pasă cuiva de sănătatea cetățenilor?
Sigur, ești plătit pentru asta. Plătit să îți riști viața, sperând că o să scapi teafăr, că nenorocirea asta o să te ocolească. Ești participant benevol într-o ruletă rusească pentru care nu-și asumă nimeni răspunderea. Închizi ochii și speri ca glonțul ăla din încărcător să nu fie pentru tine.
Știți de ce nu poartă zilele astea mulți dintre constructori mănuși și măști de protecție în metrou sau aiurea?
Pentru că li se pare inutil, pentru că simt că li se joacă o farsă.
De ce să mai port mască după ce toată ziua lucrez printre alte sute de străini, la câțiva centimetri, uneori, unul de altul? Cei care sunt acum cu mine în vagonul ăsta lucrează exact în aceleași condiții.
Nu le pasă, așa cum nici mie nu-mi pasă. Așa cum nimănui nu-i pasă.
Octavian Herta, Londra
Înscrie-te pe pagina noastră de Facebook ZIARUL ROMÂNESC