Menu
in

“Mă cheamă Viţelaru şi sunt româncă”

de Sorin Cehan

Am auzit de Daniela Viţelaru prin 2009, când în Gazeta Românească de la Roma am publicat un text despre intenţiile declarate ale persoanei de a scoate o revistă, “România în Contact”, care să facă revoluţie în presa din diaspora. Mă rog, tot ţiganul îşi laudă ciocanul. Era scris de o colegă de la Milano, titlul i l-am dat noi, din redacţie. De altfel, în text exista acest pasaj, textual: «”Mă cheamă Viţelaru şi sunt româncă”, susţine Daniela, care nu-şi neagă originile, rădăcinile şi identitatea.»

Când a apărut articolul, persoana s-a supărat pe titlu. Nu i se părea destul de laudativ la adresa celei care promitea să reinventeze presa românească din străinătate. “România în Contact“, lansată de atunci de mai multe ori, ba prin Italia, ba prin Bucureşti sau la Londra, s-a dovedit cel puţin modestă, în opinia mea. Nu facem acum recenzia nalucirilor jurnalistice ale unuia sau altuia, vream să spun că de atunci persoana şi-a făcut un nod la batistă.



Revenim la momentul iunie 2016, după ce Ziarul Românesc a consemnat un conflict între DV, colaboratorii şi clienţii de la Junior International TV, un fel de şcoală de televiziune pentru copiii români. Materialul a fost preluat şi de Gazeta Românească de la Roma, având în vedere că persoana a făcut ceva valuri şi prin Italia, într-o companie cu notorietate, în frunte cu fosta ambasadoarea Dana Constantinescu, fie-i mandatul uşor în Bosnia.

E libertate, fiecare are voie să facă ce vrea, şi e foarte bine aşa, dar asta nu te face imun la critică. Nicăieri în materialele publicate nu se face referire la prezumtivele calităţi de jurnalistă ale fondatoarei revistei România în Contact şi coordonatoarei şcolii de televiziune Junior. Era vorba de mame, de foşti colaboratori, de bani şi promisiuni neonorate.

În material se spunea clar că ea neagă acuzaţiile pe pagina sa Facebook. A fost contactată pentru un punct de vedere, nu a dorit să răspundă direct, ci printr-un video în care se războieşte cu Ziarul Românesc şi Gazeta Românească, “două publicaţii de mizerie care manipulează poporul român”. “Au pus la îndoială faptul că sunt jurnalist şi au început să mă atace pe toate fronturile”, declară Daniela Viţelaru, fluturând diploma ei în jurnalism luată la Universitatea “Lucian Blaga” din Sibiu. “Acele ziare vor fi desfiinţate pe cale legală de oameni care vor dovedi că ceea ce fac ei e ilegal, imoral şi inacceptabil”.

Dacă tot a venit vorba, nu cred că diploma în jurnalism te face jurnalist, sunt destui nechemaţi în meseria asta, dar până la urmă este opţiunea celui care investeşte în publicare. Dacă ai bani de aruncat pe fereastră, poţi pune să scrie şi o capră.

Dar închizând paranteza, nicăieri în textele din Ziarul sau Gazeta nu a fost vorba de calitatea sa de jurnalistă.

În replica video de circa un sfert de oră, cei care au îndrăznit să o critice sau să-i ceară banii sunt incompetenţi, concediaţi pentru lipsă de etică sau acuzaţi de avansuri neprincipiale, la care se adaugă acuzaţii la adresa mamelor nemulţumite şi ameninţări la adresa celor care deschid gura.

Pe facebook, face alte afirmaţii de genul „Oameni buni, care nu sunteti implicați, stati deoparte, că vin cu buldozerul și acești cârcotași vor suferi.”

Rezumând, o persoană cu mare vizibilitate în comunitatea românească de la Londra, mereu în prim plan la sindrofiile de pe la ambasadă, este criticată de colaboratori. Am consemnat acest episod. Doamna, în loc să explice de ce nu le dă oamenilor banii datoraţi şi de ce calitatea cursurilor de la Junior este atât de contestată, atacă presa şi ameninţă cu procesele şi cu desfiinţarea ziarelor.

 

Din fericire, Marea Britanie este o ţară liberală unde libertatea presei nu este vorbă goală. O societate democratică funcţionează doar cu o presă liberă. Ameninţările cu desfiinţarea ziarelor, afirmaţii de genul “vin cu buldozerul“, ne dau măsura exactă a personajului. Se numeşte Viţelaru şi e româncă. Nu a învăţat multe trăind în Occident.

Acuzații grave la adresa Danielei Vițelaru, coordonatorul Junior International TV din Londra

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version