Pentru unii tineri, visele nu rămân doar în spatele ochilor închişi, ele devin realitate pentru că aceşti tineri au curajul să rişte, să ia viaţa în piept. Este şi cazul lui Marius, 25 de ani, un tânăr venit în Londra din dulcele târg al Ieşilor. Fire visătoare, cum îi stă bine unui moldovean dar în acelaşi timp şi practică, ca un tânăr conştient ce trăieşte cu picioarele pe pământ, Marius a decis încă din liceu că trebuie să îşi încerce norocul în afara României. A început cu aprofundarea limbii engleze, apoi a venit pentru un an, s-a întors acasă şi de abia după toate acestea s-a hotărât să se stabilească aici. Şi nu regretă.
Marius Pruteanu, cum te-ai prezenta, în câteva cuvinte? «M-am născut în unul din cele mai frumoase oraşe ale României, Iaşi, acum 25 de ani, undeva pe la mijlocul verii. Cred că de aici mi se trage dorinţa de a fi în bătaia razelor soarelui şi în răcoarea valurilor mării, a oceanului. Dar cum nu în toate reuşeşti din prima, viata m-a adus pe un tărâm unde clima, tot ceea ce ma înconjoară este total opus.»
A fost lung drumul până la Londra? Cum ai ajuns aici? «Din liceu s-a născut în mine dorinţa de a pleca şi eu din ţară, la fel ca şi tata pe vremea aceea. M-am apucat singur să învăţ limba engleză. După bacalaureat şi admiterea la facultate (Inginerie Economică, Institutul Gheorghe Asachi – n.r.), am continuat să visez. Înainte de penultimul an, în 2005, am decis să îmi îngheţ studiile şi am plecat din România prin programul au pair. Un an întreg am călătorit prin Marea Britanie, am văzut multe locuri, mi-am însuşit limba engleză aşa cum îmi doream, am cunoscut multe persoane şi am trecut prin multe întâmplări care au reprezentat o “cărămidă la fundaţia mea”.»
După un an pe meleaguri britanice ai decis să te întorci în România. De ce? «M-am întors să îmi termin studiile. Apoi am revenit în 2007 în inima Londrei, la costum şi cravată, lucrând la o companie pe poziţia de “liason manager”-companie care se ocupă cu obţinerea diverselor acte – calificari NVQ pentru construcţii, obţinerea cardului CSCS de protecţia muncii, aplicaţii pentru NINO, obţinerea de blue/yellow card, tax return-uri etc. Eu eram persoana de legătură cu comunitatea românească din Marea Britanie, în special. În această perioadă de doi ani de zile am cunoscut foarte mulţi români, mi-am creat multe relaţii şi am învăţat foarte multe.»
Munca de birou răspundea aşteptărilor tale? «La un moment dat am decis să schimb scaunul de birou cu atmosfera de şantier cu care intrasem în contact pe alocuri. Am făcut primii paşi ca painter-decorator. O meserie care mi se potrivea cel mai bine din multitudinea celor existente în acest domeniu. Având toate actele de muncă, vorbind bine limba engleză şi ieşind în evidenţă, am reuşit încet încet să mă ridic şi să ajung să fiu numit superviser în cadrul companiei, pentru toată echipa de decoratori, câteodată ajungând şi la 45 la numar, în funcţie de mărimea job-ului.»
Dincolo de echipa ta de muncă, ai păstrat legătura şi cu alţi români veniţi în Londra? «Activitatea pe care o desfăşor în prezent necesită imparţialitate totală din partea mea. Vremurile sunt din ce în ce mai bune, se crează tot mai multe locuri de muncă, dar fără acte în această ţară, cum toţi ştim deja, cu greu eşti acceptat undeva. Iar în construcţii, concurenţa este destul de mare. Din acest motiv am decis ca în timpul meu liber să reiau, pe cont propriu, o serie de acţiuni pe care mi le-am însuşit la începuturile mele, în câmpul muncii, pe acest tărâm. Am ajutat multe persoane să obţină o serie de acte necesare pentru a-şi găsi aici un loc de muncă, CSCS-UTR, fără de care nu eşti primit pe nici un şantier sau fără de care nicio agenţie nu te ia în serios. Şi de asemenea şi celelalte: NVQ,NINO, Blue / yellow card.»
Care ar fi o primă concluzie parţială a vieţii de aici, departe de ţara ta? «Pe parcursul celor trei ani de când sunt în Londra mi-am dat seama că a cunoaşte limba ţării în care te afli este foarte important. Este ca şi cum ai avea o mică lumină în întuneric. Cu cât luminezi mai tare, cu atât vezi mai multe lucruri pe care le-ai putea face în ţara respectivă. Am trecut şi eu prin multe, am cunoscut fel de fel de persoane, am avut experienţe atât plăcute cât şi de genul celor care te învaţă lucruri ce nu credeai că ai să le înveţi vreodată.»
Ce planuri de viitor apropiat, profesionale sau personale, ai? «Am venit singur aici. Apoi după o perioadă l-am adus pe fratele meu care lucrează şi el în construcţii. Împreună cu acesta intenţionez anul acesta să ne deschidem propria companie de decoraţiuni interioare. Sunt sigur că vom reuşi în scurt timp să ne creem o clientelă aleasă şi să ne extindem activitatea. Dar ce ţi-e viaţa în străinătate dacă nu ai alături persoana pe care o iubeşti? Acesta este un lucru foarte important atunci când eşti singur departe de ţară, de locurile natale şi de prietenii copilăriei. Îi mulţumesc lui Dumnezeu în fiecare zi pentru fiinţa pe care mi-a dat-o să-mi fie alături în această viaţă. Cu ea viaţa mi se pare mult mai frumoasă şi cu un scop mult mai bine definit.»
Regreţi decizia de a pleca din România? «Acum, după atâta timp, realizez că decizia mea de a pleca din România a fost una bună. Chiar dacă la început a fost doar curiozitatea de a vedea ceea ce vedeam la televizor, acum ştiu că am făcut un pas hotărât spre o altă viaţă faţă de cea pe care aş fi avut-o dacă aş fi rămas în ţară. De multe ori în această perioadă m-am întors acasă în vizită şi tot de atâtea ori m-am întors înapoi. Ce ciudat… când eşti aici îţi doreşti uneori să te întorci de tot acasă, şi când eşti întors acasă îţi doreşti să te reîntorci în străintate. Cred că acest sentiment l-au trăit toţi cei de aici, la un moment dat. Sunt două lumi total diferite: acasă… aici… care fac parte din noi în acest moment. La început aveam de gând să stau în Marea Britanie doar vreo câţiva ani, dar acum aceşti câţiva ani au dispărut şi au fost înlocuiţi de cât mai mulţi posibili. Am învăţat să mă descurc singur aici, aceasta este lumea mea acum şi nu am de gând să mă reîntorc în România în viitorul apropiat. Cine ştie, poate când voi ieşi la pensie.»
Cum vezi de aici, de departe, ţara pe care ai părăsit-o acum trei ani? «România are acum imaginea unei ţări care se scufundă precum Titanicul. Toţi încearcă să scape, puţini reuşesc şi mulţi se îneacă. Să fim serioşi, comparaţia este foarte bună. România este ţara făgăduinţei, dar cei care o cârmuiesc nu fac parte din categoria “creatorilor “.»
O.G.