Menu
in

MY Romania și Ziarul Românesc vă așteptă la Seara Constructorilor. Târg de locuri de muncă, asistență CV, sfaturi utile, schimb de experiență

Miercuri, 26 februarie, la Newman Catholic College, NW10 3RN, între orele 19.00 și 21.00, va avea loc Seara Constructorilor Români, organizată în parteneriat de MY Romania Group și Ziarul Românesc. Vor participa reprezentanți ai companiilor de construcții cu acționari români, care vor avea astfel posibilitatea să interacționeze, să dezvolte relații și să facă schimb de experiență.

Cu această ocazie, se va desfășura și un târg de locuri de muncă, unde sunt invitați să participe toți meseriașii interesați de un loc de muncă în domeniul construcțiilor.



De asemenea, voluntarii MY Romania îi vor asista pe participanții la seminar la scrierea CV-urilor. La seminarul de pe 26 februarie veți putea participa și la prima campanie de sprijinire a comunității românești.

Astfel, experții London Citizens și MY Romania vor asculta problemele voastre față de sistemul britanic și vă vor da sfaturi utile pentru rezolvarea lor. Mai mult decât atât, va fi acordată și consultanță pentru obținerea actelor necesare muncii și șederii în UK.

Din februarie, „Noi unim comunitatea!” MY Romania și Ziarul Românesc vă invită la serile comunității

La eveniment va participa și un reprezentant al Ambasadei României la Londra, care va asculta doleanțele românilor, pentru a le oferi ajutorul necesar.

Alte organizații implicate: SHPRESA Programme și London Citizens.

Unde: Newman Catholic College, Harlesden Road, Willesden, London,NW10 3RN

Când: miercuri, 26 februarie, ora 19.00

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version