in

Nevoia te învață! Teodor și George au devenit patroni atunci când au rămas fără muncă.

Domeniul construcțiilor din Marea Britanie este unul foarte atractiv pentru cei care au curajul să își lanseze propria afacere. În numai trei ani, doi tineri români au reușit să aibă un succes pe care nici ei nu îl anticipau. Prin muncă și seriozitate au ajuns să lucreze pentru companii cunoscute și persoane de prim rang din Marea Britanie. Dau de muncă mai multor muncitori, cei mai mulți români și caută să angajeze alții datorită numărului mare de lucrări pe care l-au obținut.

Teodor și George au 36 și respectiv 33 de ani, vârste la care unii nici nu se gândesc că ar putea să aibă o afacere prosperă într-unul dintre cele mai importante orașe ale lumii. Însă, așa cum spune Teodor Macovei, „dacă muncești 24 de ore din 24, cu pasiune și plăcere” nu ai cum să nu reușești. Asta a făcut în România, unde a reușit să dezvolte compania unde lucra și să o aducă de la 30 de angajați la 140.

„Firma o crești ca pe un copil”, spune el. „Are nevoi și îți oferă satisfacții. Trebuie să o crești sănătos”.



Teodor Macovei

Teodor a venit în Marea Britanie din Bârlad, în 2007, imediat după ce România a intrat în Uniunea Europeană. Se certase cu șeful său din România și a venit în Anglia, la unchiul său, unul dintre patronii unei importante firme de construcții din Regatul Unit.

Acolo a început de jos, de la muncitor necalificat. Dar a vrut altceva și a s-a apucat să învețe serios. În scurt timp a devenit maestru în pardoseli și parchet. În 2015, muncea pentru compania unui englez când aceasta a dat faliment.

Englezul a plecat fără să ne plătească”, își amintește Teodor. „M-a lăsat cu o gaură de 12.000 de lire sterline în buzunare, salariile restante și cu 1.000 de lire descoperire pe card”.

Atunci a decis să se apuce de muncă pe cont propriu. Astfel a luat ființă Wise Building ltd, o companie care se ocupă de pardoseli, parchet, linoleum etc.

După doi ani, s-a asociat cu George Florea, unul dintre foștii săi șefi de la firma unde lucrase. Cei doi au continuat să dezvolte compania și au creat o a doua firmă, de curățenie. La acest moment, Wise Building are nouă salariați calificați și alții necalificați, iar pentru firma de curățeni muncesc 30 de persoane. În afară de doi colaboratori englezi, restul personalului este român.

„Urmează să mai deschidem o companie”, spune Teodor. Cei doi vor schimba registrul de data aceasta: „Va fi o companie de evenimente. Revelioane, spectacole pentru comunitatea românească”.

Cea mai mare problemă, spune Teodor, este forța de muncă, mai ales cea calificată. „Am încercat să luăm tineri de 20 de ani, să îi învățăm meserie”, povestește el. „Oamenii nu mai vor să fie responsabili”, este de părere tânărul antreprenor. „Sunt foarte puțini cei care sunt responsabili de munca pe care o fac. Eu când am venit, nu știam cum să învăț mai repede meserie. Am luat-o de jos”. A fost și în România pentru a căuta meseriași, însă nu a avut prea mare succes.

Media salariilor, spune Teodor, este de 150 de lire sterline pe zi, iar compania de curățenie plătește 9,5 lire sterline pe oră.

Compania este acum în continuă creștere, iar lucrările continuă să vină. „Businessul se face pe relații”, este de părere Teodor Macovei. „Contează prețul și relațiile pe care ți le-ai făcut, dar și seriozitatea de care dai dovadă”. Wise Building a făcut lucrări pentru companii mari din Marea Britanie, dar și pentru unii dintre cei mai influenți și mai bogați oameni din lume.

Asociatul lui Teodor, George Florea, are 33 de ani și este din din Tulcea.

Este în Marea Britanie din 2005. Plecat imediat după terminarea liceului în Italia, în 2004, în vacanța de vară, s-a întors pentru prima dată în România după trei ani.

„Am plecat din curiozitate”, spune George. „Nu aveam minte, cum am făcut 18 ani, cum am plecat la sora mea în Italia. Nu am așteptat să văd ce îmi rezervă viitorul în România”.

În Marea Britanie a început ca lucrător pentru calea ferată, iar după 8 luni a început să lucreze în domeniul pardoselilor, la o companie românească. După patru ani în care a fost montator, a început să își îmbunătățească abilitățile, spune el. Astfel, a fost supervisor, site manager, contract manager și director la un moment dat. Teodor era într-una din echipele lui, atunci când compania s-a dizolvat și a trebuit să se descurce. Ca și partenerul său și-a făcut propria companie și a început să lucreze pe cont propriu, ca subcontractor. „Mi-am făcut relații, dar managementul nu este ușor pentru o singură persoană, așa că la un an de zile am decis să ne unim forțele”, spune George.

Mircea Maer

De la spălător de vase, la bucătar de top. Un român a ajuns unul dintre cei mai vestiți șefi din Oxford

O clătită, o cafea si un „TAX RETURN” la Boema, în Wembley Park. Mihai Parnic, de 11 ani contabil în comunitatea românească

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Unii pleacă, alții vin. Un francez s-a mutat la Buzău și produce bere pentru genii

The Guardian: Cei 400.000 de români din Marea Britanie reprezintă o tragedie naţională pentru România