În 2012 tot mai mult români au ales să emigreze în Marea Britanie. Se pare că restricţiile pe piaţa muncii nu au contribuit mai deloc la limitarea “traficului” de români, acestea împiedicându-i doar să lucreze legal, nu şi să emigreze. Dovadă sunt miile de anunţuri ale oamenilor care îşi caută un loc de muncă în UK şi care spun, invariabil parcă, “fac orice dar nu am acte”.
Comunităţile de români din Marea Britanie sunt în plină expansiune. Cei care au ajuns deja aici îşi cheamă rudele şi prietenii. Au şi de ce – în Marea Britanie se câştiga mai bine decât în România, oamenii sunt respectaţi pentru munca lor şi mai mult, nu le lipseşte nimic din ce aveau în România – exista biserici româneşti, publicaţii româneşti, televiziunea de acasă, magazine cu produse româneşti şi restaurante cu specific românesc.
Cei care ajung în UK nu fac parte dintr-o singură categorie socială şi nici nu sunt toţi aşa cum şi-ar dori britanicii – “highly skilled”. Au ajuns aici medici, ingineri, constructori, mecanici auto, mici afacerişti, bucătari, zilieri, cerşetori, hoţi şi nu lipsesc nici practicantele celei mai vechi meserii din lume, ascunse sub denumirea eleganţa de “escorte”.
Majoritatea românilor de aici nu au planuri pe termen lung, dar cu cât trăiesc mai mult în Marea Britanie, cu atât le este mai greu să se întoarcă în România. Oricât de dureros ar părea, întoarcerea în România reprezintă în ochii majorităţii doar un mare eşec. Mulţi vor să se întoarcă, dar nu acum; poate cândva în viitor.
Ce le lipseşte totuşi românilor din UK? Limba romană, sărbătorile, cultura, stilul de viaţa românesc sau este ceva mai profund, ceva ce nu poate fi explicat în câteva cuvinte?
Nu am reuşit să învăţ engleza
Virgil Drugă are 43 de ani, lucrează într-o fabrică lângă Southampton împreună cu familia – soţia şi cei doi copii. Provine dintr-un sat din Prahova şi în cei 3 ani de când este aici nu a învăţat nici măcar engleza – se bazează pe prietenii români pentru a-şi rezolva problemele “administrative”.
“Am venit în Anglia la un văr – a găsit un loc de muncă pentru mine şi m-am gândit că trebuie să încerc. De atunci tot acolo lucrez şi mi-am adus şi soţia şi copiii. Eu aici trăiesc la fel ca în România. Merg la muncă, vin acasă, mă uit la televizor, mănânc româneşte, am prieteni români.
Nu am reuşit să învăţ engleza – la muncă nu îmi cere nimeni să vorbesc nimic. Înţeleg în mare ce mi se spune şi n-am avut probleme. Când am nevoie să mă duc să plătesc o amendă sau să rezolv ceva iau cu mine un prieten care ştie engleză şi mă ajută.
Îmi lipsesc puţine lucruri din România. Aş vrea să tăi porcul de exemplu, de Crăciun. Dar n-am porc în Anglia, aşa că îmi au doar carnea şi fac în casă cârnaţii. În afară de mâncarea românească nu pot să-mi dau seama ce-mi lipseşte. Simt că m-aş întoarce în România cândva, dar deocamdată n-am motive”.
Fiecare om are preţul lui
Madalina N. este o tânără de 23 de ani, locuieşte în Londra şi este escortă. În ochii multora este doar o femeie “de consumaţie”, dar ea vede lucrurile cu alţi ochi. Întrebată dacă îi lipseşte ceva din România, nici ea nu reuşeşte să ne dea un răspuns clar.
“Am aici tot ce mi-aş putea dori. E drept, plătesc un preţ pentru asta, dar fiecare om are preţul lui, nu-i aşa?
Se apropie Crăciunul şi nu mă pot gândi la ce-mi lipseşte din România decât legat de asta. Îmi lipsesc puţin colindătorii, zăpada, îmi lipseşte poate mersul la Sinaia cu prietenii.
De fapt nu ştiu dacă nu cumva şi aici aş putea compensa asta, pentru că de Crăciun voi fi plecată cu un client la ski, deci lipsurile nu vin de la Anglia ci de la meseria mea”.
Aş putea trăi fără România
Sergiu Olaru este inginer software, lucrează în Londra şi are 30 de ani.
“Dacă nu ar fi părinţii mei m-aş duce foarte rar în România. Pe ei nu îi pot convinge să se mute aici. Îi înţeleg într-un fel, sunt foarte conservatori. Le-am spus că pot merge la biserică şi aici, că pot să-şi facă prieteni, dar la vârsta lor e mai greu să se adapteze.
Mie îmi este foarte greu să spun ce-mi lipseşte, ce aş aduce din România aici. Am sentimente amestecate, în funcţie de persoana cu care vorbesc. Uneori sunt mândru că sunt român, când interlocutorul ştie de Bucovina, de castelele din Transilvania, de mănăstirile din Moldova, dar alteori mi-e ruşine, pentru că aud câţi hoţi români există şi cum sunt priviţi românii din cauza lor.
Cred totuşi că sunt unul dintre cei care ar putea trăi fără România. Cred că aş putea să trec peste ideea asta pe care o am în cap, că mă voi întoarce cândva, că îmi voi face o căsuţă la ţară şi voi trăi din ceva afacere micuţă care să-mi ocupe doar o oră pe zi”.
M-am născut român, o să mor român
Robert Basarab are în jur de 30 de ani, este de etnie romă şi l-am întâlnit în Londra.
“Noi, ţiganii, suntem migratori, aşa spune lumea despre noi. Migratori dar nu emigranţi. Eu m-am născut în România şi o să mor român. Nu-mi lipseşte România pentru că merg mereu acasă.
Orice am face noi ţiganii – afaceri, unii mai fură, alţii muncesc, orice fel suntem, noi tot în România ne facem case şi tot în România ne întoarcem. Bine, nu vorbesc de ăia care merg cu şatra la cerşit, vorbesc de noi ăştia care nu mai trăim de mult cu caii în casă”.
Din România nu îmi doresc nimic
Daniel J., 28 de ani, din Swindon, ne spune că nici măcar de Crăciun nu-i lipseşte România
“Aşa cum şi-au făcut polonezii comunităţi mari, aşa cred că o să fie şi cu românii. O să colonizeze est-europenii insula asta până la urmă. Sper să ajungă aici mai mulţi oameni serioşi, că parcă prea des văd în ziare cum ne înjură englezii.
Din România nu-mi doresc nimic. E ţara mea, dar nu-mi trebuie nimic de acolo. Mi-am adus familia, prietenii şi am lăsat acolo politicienii. Cum nu se putea mai bine. Cum să-mi lipsească România când am aici tot ce-mi trebuie? Mă uitam ieri după o biserică românească, să mergem şi noi de Crăciun şi am văzut că sunt peste 20 de biserici ortodoxe româneşti şi probabil tot atâtea de alte religii.
Aş putea să spun ce NU îmi doresc din România, asta e mai uşor. Să nu mai vină hoţii, asta mi-aş dori”.