in

O româncă din Londra creează pantofi-hibrid din încălțăminte sport uzată

Ancuța Sarca este absolventă a Universității de Artă și Design din Cluj, s-a stabilit la Londra și este apreciată deja de specialiștii în modă.

Românca a creat mai multe modele de pantofi-hibrid, din încălțăminte sport Nike uzată, iar rezultatul este unul cel puțin inedit, potrivit Alist Magazine.

Ancuța Sarca transformă pantofii sport Nike uzați în pantofi cu toc, cu o formă cu totul diferită față de cea originală.

Pantofii sunt scoși la vânzare într-un concept-store londonez, LN-CC, și fac parte din campania Conscious inițiată de magazin, prin care se încurajează reciclarea și refolosirea articolelor vechi.

Ancuța Sarca a lucrat, printre altele, ca asisstant designer al casei Ashish. Apoi a decis să pornească pe drumul propriu și s-a apucat să creeze încălțăminte, iar modelele ei au atras imediat atenția.

„Ideea mi-a venit când m-am mutat și mi-am dat seama că am foarte multe perechi de pantofi pe care nu le mai port, iar majoritatea erau modele sport sau kitten heels. Mi-a părut rău sa renunț la ei și am decis să găsesc o soluție prin care să le pot purta din nou, să le dau o nouă față”, a povestit Ancuța pentru Vogue Australia.

Colecția ei pantofi-hibrid a fost creată cu gândul de a feminiza acest tip de încălțăminte.

„Am vrut să plasez trainerii într-o lumină nouă, diferită față de scopul lor strict pentru sport, am vrut să depășesc puțin normele și să poată fi purtați într-un context nou”, a adăugat Ancuța Sarca.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Ministerul de Externe confirmă că „bestia din Luton” este român

Premiile Europene MoneyGram pentru antreprenorii străini