Menu
in

Pe ce se duc banii contribuabililor români? Câștigătorii finanțărilor DPRRP

Departamentul Politici pentru Relația cu Românii de Pretutindeni a dat publicității lista proiectelor din diaspora aprobate pentru a fi finanțate din bani publici. Ca și în ceilalți ani, DPRRP nu a publicat criteriile pe baza cărora s-au acordat finanțările și nici utilitatea acțiunilor ce vor primi zeci de mii de lei din banii contribuabililor din România.

Astfel, din Marea Britanie au fost acceptate finanțări pentru două proiecte: Ghidul Românesc, depus de Romani Online Limited și Festivalul de Film Românesc, al Profusion International Creative Consultancy.



Proiecte aprobate


Primul proiect va primi o finanțare de 78.000 de lei. Editorul ghidului, firma Romani Online Limited, aparține antreprenorului Adrian Cherciu, unul dintre apropiații Ambasadei României de la Londra. Ghidul primește finanțare pentru al treilea an consecutiv, deși nu se cunoaște încă utilitatea unei astfel de publicații.

În 2014, la lansarea de care a avut parte această publicație la Institutul Cultural Român, ambasadorul Jinga a numit-o „un instrument care încurajează comunicarea atât de necesară în cadrul comunității”. Noi am întrebat în mai multe rânduri, atât ambasada, cât și Departamentul, ce reacții din comunitate au existat cu privire la Ghidul Românesc, susținut financiar în fiecare an, însă nu am primit răspunsuri.

Îi întrebăm acum pe cititorii noștri: ați simți vreo schimbare în comunitate adusă de Ghidul Românesc? Măcar aveți vreun exemplar acasă? Ați apelat vreodată la el? Vă sunt de folos informațiile conținute în această publicație anuală? Credeți că se justifică cei 80.000 de lei, plătiți de rudele voastre care câștigă, probabil, 200 de lire sterline pe lună?

Proiecte neeligibile


Mai multe proiecte au fost găsite neeligibile. Printre acestea, susținerea financiară a unei publicații și finanțarea unui festival de teatru românesc. Ambele au fost depuse de aceeași firmă. Probabil că patronul companiei va câștiga o finanțare la anul, având în vedere relația apropiată pe care o are de la vreme cu Ambasada României.

Un alt proiect găsit neeligibil pe motiv de dosar incomplet este filmul „13 Shades of Romanian”, colaborare a MY Romania Group și This in Insomnia.

Au fost respinse proiectele Leagănul Creativității Româneşti (The Cradel of Romanian Creativity) al This is Insomnia Limited, Convorbiri Românești, al Profusion International Creative Consultancy și Olimpiada Internaţională la limba şi cultura română, pentru elevii școlilor cu predare în limba română din diaspora, al Alexz Educational LTD.

Proiecte respinse


Contestaţiile privind rezultatele procesului de evaluare şi selectare a proiectelor pot fi transmise către MAE – DPRRP în termen de 5 zile de la data înștiințării, în conformitate cu prevederile Ghidului de Finanțare, prin poștă cu confirmare de primire, prin email (pe adresa dprrp@mae.ro) sau  pot fi depuse direct la registratura MAE – DPRRP”, se arată pe site-ul departamentului.


Ministrul Diasporei despre rețeaua de comunicatori: „vrem inițiative pozitive și dezbateri constructive”

Start la depunerea proiectelor finanțate de Departamentul Românilor de Pretutindeni

Comunicatori din toate țările, uniți-vă!

„Opriți jaful de la DRRP!” Se cere desființarea Departamentului Românilor de Pretutindeni

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version