Claudiu Marinescu are 28 de ani, este din Bucuresti şi ajuns în Londra de mai puţin de 24 de ore. Este la primul său drum în afară României şi are de gând să-şi schimbe complet viaţa.
Claudiu, de ce ai plecat din România?
Problemele cele mai comune, acelea pentru care ar pleca oricine dacă ar putea. Sistemul, mentalităţile româneşti şi datoriile pe care le am. Am fost taximetrist până zilele trecute şi nu trecea zi să nu aud un coleg care se plânge de ceva. Plâng toţi că nişte babe că nimeni nu le rezolva problemele, că nu le da şi lor nimeni nimic. Normal că nu îţi da nimeni dacă nu faci nimic pentru asta.
Nu îmi place să mă complac în astfel de situaţii, mi-am luat inima în dinţi şi am plecat. Dacă toţi stau şi se plâng, eu am ales să fac ceva.
De ce ai ales tocmai Anglia?
Nu am vrut să plec prea departe de casa, pentru că îi am pe părinţi pe care aş vrea să îi văd, deci trebuia să aleg Europa. Din toată Europa, Marea Britanie mi se pare cea mai puternică ţară, cu cea mai stabilă economie. Ar mai fi fost şi Norvegia unde avem drept de muncă, dar nu cred că aş fi reuşit să învăţ limba.
Italia şi Spania nu sunt o opţiune – italienii şi spaniolii cunosc deja limba romană, au vecini, colegi de munca români, încă unul în plus nu ar da bine. De când cu criza, văd români intorcandu-se acasă unul câte unul, încet dar sigur.
Pentru români, eu nu însemnam nimic
Nu ai nici 24 de ore în Anglia, cum ţi se pare?
Comparată cu Bucurestiul, Londra e cu 50 de ani înainte. Îmi place totul, de la autobuzele cu etaj, arhitectură, îmi plac până şi băncile şi indicatoarele de pe străzi.
Citeam că românilor le e dor de România şi când se întorc pentru câteva zile acasă, le place şi praful de pe jos. Cam aşa mă simt eu la Londra acum, ca şi cum mi-ar fi fost dor de ea.
Dar cel mai mult în Londra îmi plac românii. Eu, acasă, eram taximetrist de noapte. Am avut în maşină câte un exemplar din toate categoriile, de la beţivi, hoţi, mafioţi până la senatori. Desigur, am avut şi străini veniţi cu scopul de a-şi găsi jumătatea, că au auzit că România e plină de femei disponibile să-şi înceapă o nouă viaţă în ţările… calde.
Pentru nici unul din ei nu însemnam nimic. Aici, într-o singură zi, românii mi-au arătat că însemn ceva pentru ei.
Când m-am dat jos din avion nu îmi mergeau telefoanele, eram puţin speriat că nu ştiam ce să fac, dar un român mi-a dat telefonul să sun să anunţ că am ajuns. Altul, pe care l-am cunoscut doar de pe internet, pe un forum, s-a oferit să vină să mă ia de la aeroport, să mă ajute.
Românii de aici nu numai că m-au ajutat fără să ceară nimic în schimb, dar am avut senzatia că sunt şi bucuroşi să o facă. Să fii bucuros că poţi ajuta un român de-al tău – aşa ceva nici nu puteam visa că este posibil până ieri.
Românii din Anglia sunt mai buni că românii din România?
Înainte să plec, toţi m-au avertizat: Fereşte-te de români! Am plecat cu idei preconcepute, mă hotărâsem să fiu foarte prudent, dar din fericire nu am avut ocazia. Nu spun că e un mit, doar ce am venit, dar cei pe care i-am întâlnit până acum sunt nişte oameni extraordinari.
Dar pe lângă români, mai sunt şi ceilalţi. Nu ştiu încă să deosebesc englezii de restul oamenilor, pentru că am văzut azi câte un om din fiecare ţară de pe pământ cred. Ce mi se pare ciudat este că toţi par relaxaţi şi par că se înţeleg bine între ei. În România sunt români, unguri şi romi, sunt de trei feluri oamenii şi tot reuşesc să se certe între ei.
In primul rând trebuie să câştig bani
Bun, prima zi în Anglia, dar totuşi, unde stai, ce ai de gând să faci?
E drept, e doar prima zi, dar plănuiesc asta de un an. În anul asta am citit tot ce se putea citi despre Marea Britanie; am citit forumuri, Wikipedia, am răscolit tot. Mi-am făcut temele cum se spune. Acum învăţ să conduc pe stânga, pentru ca nu am avut unde in România.
Până o să-mi permit o camera, stau la o prietenă. Eu am venit să fac ce făceam şi în România, să mă fac taximetrist. Nu este visul meu, dar asta era cea mai bună opţiune. Nu am cine ştie ce calificări, aşa că nu puteam să o iau decât de jos.
Deocamdată nu îmi permit să visez prea departe. Am datorii de plătit – am venit cu bani împrumutaţi, deci în primul rând trebuie să câştig bani. După ce mă pun pe picioare o să mă gândesc dacă merg mai departe sau rămân taximetrist.
Viaţa din România nu mi-a adus nici o satisfacţie
Ai spus că te-au impresionat românii, tu îi vei ajuta la rândul tău?
E cam devreme să pot ajuta pe cineva. Sentimentele sunt amestecate, pentru că înainte să plec, mulţi prieteni au venit şi mi-au spus: “dacă îţi merge bine, aşa-i că mă iei şi pe mine”?
Deci eu de un an de zile întru în fiecare zi pe internet, mă chinui să înţeleg legi ciudate, termeni noi, reguli, las totul în urmă, risc totul şi “prietenii” vor totul de-a gata? Tot ce sper este să îmi treacă supărarea pe românii din România şi să pot să gândesc altfel.
Eu am venit aici cu două scopuri. Primul este să îmi achit datoriile. Al doilea şi cel mai important este ca după ce îmi achit datoriile, să mă schimb total. Să iau viaţa de la zero, pentru că cea din România nu mi-a adus nici o satisfacţie până la vârsta asta.
Se spune că românii din străinătate nu au obiceiul să se distreze, tu ai venit să munceşti, sau ai de gând să faci mai mult în noua ta viaţa?
Din păcate, până nu îmi plătesc datoriile, nu pot să mă gândesc la distracţii. Dar dacă tot o iau de la capăt cu toate, o să fac tot ce nu am făcut până acum. O să-l vedeţi pe taximetristul Claudiu la muzee, la concerte, o să-l vedeţi peste tot.
Sunt optimist şi sunt încântat că mi-a reuşit în cele din urmă. E o realizare pentru mine că am ajuns până aici cu actele aproape gata şi cu un loc de munca într-o ţară civilizată. Tot optimist o sa merg şi mai departe.
Nu aş fi reuşit fără ajutorul şi sfaturile noilor mei prieteni din Anglia, cărora vreau să le mulţumesc – Oana, Ilinca şi Marian – nişte oameni care s-au bucurat mai mult decât mine când au văzut că mi-am dus planul până la capăt.