Peste 100 de pasageri români ai cursei WizzAir Londra-Cluj, de pe Aeroportul Luton nu au putut pleca din cauza vremii nefavorabile duminică, 10 decembrie.
Ei au fost sfătuiți să își facă rezervare pentru alt zbor, luni, 11 decembrie. Românii, disperați, s-au adresat Ambasadei României la Londra. Răspunsul ambasadorului Dan Mihalache a fost de-a dreptul halucinant: „Aceste lucruri nu sunt de competența ambasadei și a consulatului, pentru că noi avem altă misiune și nu suntem un fel de babysitteri publici, care trebuie sa facem tot felul de lucruri care țin de relațiile private”.
Mihalache a spus că, în mod excepțional, un consul s-a deplasat la Luton pentru a discuta cu cetățenii.
Cu câteva ore înainte, ambasadorul spunea că nu va acorda asistență consulară în astfel de cazuri.
„Au o problema cu autoritățile? Asta e o problema a ambasadei, nu anularea unor zboruri din motive meteorologice, ceea ce mi se poate întâmpla și mie ca ambasador. Cred că oarecum am ajuns cam departe cu această discuție cu asistența consulară, cu lucruri care se întâmplă și care țin de cum zboară avioanele în lume”, declara Mihalache.
„Mă interesez asupra acestui subiect, dar vă spun că nu voi da nicio asistență nimănui căruia i s-a anulat zborul din motive meteorologice. Statul român este responsabil de relația cetățenilor săi cu autoritățile, nu cu meteorologia”, spunea ambasadorul României.
Pasagerii romani, au fost anunțați că zborul lor, de la ora 07.40, era amânat din cauza zăpezii.
În jurul orei 15:00, ora României, au fost îmbarcați din nou, dar debarcați la scurt timp, pe motiv că piloții au depășit orele de zbor pentru acea zi.
Pasagerii au așteptat încă cinci ore, după ce au fost informați că zborul ar putea sa aibă loc după ora 17:00, ora Londrei. În cele din urma, li s-a recomandat sa se programeze pentru un zbor în cursul zilei de luni și să se cazeze peste noapte, bonurile urmând să fie decontate.