Menu
in

VIDEO – Protest pentru susţinerea familiei Bodnariu, la Londra

Un protest desfășurat la nivel internațional a avut loc, sâmbătă, în peste 20 de țări din întreaga lume, pentru ca familia Bodnariu să-și primească înapoi copiii de la autoritățile norvegiene.

 

Manifestații au avut loc în mai multe orașe din Marea Britanie, România, Austria, Belgia, Germania, Grecia, Olanda, Ungaria, Italia, Irlanda, Norvegia, Polonia, Scotia, Spania, Elveția, Suedia, SUA, Canada, Hawai, Australia și Noua Zeelanda.

Mii de persoane au protestat și în ianuarie, după ce serviciile sociale norvegiene au luat cei cinci copii ai familiei Bodnariu şi ar fi deschis procedura adopţiei internaţionale pentru ei, act considerat abuziv de către demonstranți.

Manifestaţii de susţinere au avut loc, sâmbătă, şi la Londra, unde au protestat în jur de 1.300 de persoane.

Protestele au fost organizate în sprijinul familiei formate din românul Marius Bodnariu, inginer IT, soţia sa, Ruth, asistentă medicală şi cei cinci copii ai lor, stabiliţi în Norvegia.

Copiii, dintre care cel mai mic are doar câteva luni, au fost luaţi de la părinţi de Serviciul de protecţie a copilului din Norvegia, Barnevernet, în noiembrie, după ce cele două fete, cele mai mari din familie, ar fi povestit că primesc corecţii fizice de la părinţi.

 

De asemenea, părinţii ar fi suspectaţi de îndoctrinarea religioasă a copiilor.

Cazul Bodnariu nu este singular. Șapte familii de români din Norvegia și-au pierdut copiii

Protest în fața Ambasadei Norvegiei din Londra. Sute de persoane au cerut reunirea familiei Bodnariu

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version