Duminică, 2 noiembrie, la ora 21.00, ușa Insitutului Cultural Român, acolo unde a fost organizată una dintre cele trei secții de vot din Londra, au fost închise. Mai bine de o mie de români nu au apucat să voteze, unii dintre ei stăteau acolo de peste cinci ore.
Furioși, aceștia au protestat până în jurul orei 23.00, în fața sediului ICR. S-a scandat JOS PONTA! VREM SĂ VOTĂM! IT’S OUR RITGHT TO VOTE! NU PLECĂM! RU-ȘI-NE! LIBERTATE!
Protestatarii s-au îndârjit și mai mult când unii dintre ei au anunțat că au pe pagina de facebook a Monicăi Macovei apăruse că la Paris se acceptase prelungirea timpului de vot. Între scandări s-a intonat Imnul Național și s-a cerut demisia premierului Victor Ponta și a ambasadorului României în Marea Britanie, Ion Jinga.
NEBUNIE la secțiile de vot din Londra. MII DE ROMÂNI așteaptă ore întregi pentru a vota. PETIȚIE pentru organizarea mai multor secții de vot
Panicați, angajații Ambasadei României au chemat poliția. Aproximativ 10 polițiști au asigurat perimetrul, iar patru dintre ei au venit să stea de vorbă cu protestatarii. Aceștia au fost informați că insituția va rămâne închisă, însă își pot manifesta în continuare nemulțumirea atât timp cât nu devin violenți.
În apropiere fuseseră parcate însă mai multe dube de poliție cu trupe pregătite să intervină în cazul în care evenimentele ar fi degenerat.
NU era adevărat, însă a fost îndeajuns pentru a stârni mai multă revoltă.
Cei prezenți au spus că peste două săptămâni vor veni în număr și mai mare la vot.