Numele ei este Daniela Apostol, are 24 de ani şi este româncă. Daniela ţine să amintească de originea ei oricui o întreabă ce naţionalitate are, pentru că “nu am venit la cerşit, nici la furat.” A venit la Londra nu de foame, ci din dragoste.
“Viaţa este prea scurtă pentru a-ţi pierde timpul cu regrete”
Daniela Apostol a absolvit Facultatea de Litere din Piteşti, secţia Franceză- Engleză. «În ultimul an de studiu am primit o bursă Erasmus în oraşul Porto din Portugalia, o bursă pentru merite deosebite. A fost o experienţă minunată, care mi-a schimbat total modul de a gândi. Mi-a “europenizat creierul», precizează Daniela.
Înainte de absolvire Daniela a realizat că un CV fără experienţă profesională nu spune prea multe angajatorilor. Ştia că un job, chiar şi pentru câteva luni, ar fi ajutat-o enorm.
«Am lucrat în Piteşti ca secretară la o firmă de construcţii, după care m-am stabilit în Bucureşti. Capitala mi-a dat aripi să visez la mai mult. După aproape un an de lucrat ca administrator la o firmă de pensii private, Eureko, am cedat în faţa inimii. Am decis să vin în Londra pentru a începe o viaţă nouă cu prietenul meu. Hotărâre pe care nu o regret. Viaţa este prea scurtă pentru a-ţi pierde timpul cu regrete», mai spune Daniela.
Mulţimi şi natură
În mai se împlinesc doi ani de când Daniela locuieşte pe meleaguri straine, departe de familie, de ţara de care este atât de mândră. «Să spun drept, Londra nu mă impresioneză. Poate datorită faptului că m-am născut şi am copilărit la sat, mulţimile mă obosesc. Totul se petrece în viteză. Nu am ca motto “party hard”, cum se pare că au englezii/englezoaicele. Mă declar vinovată că nu am viaţă de noapte. În schimb, iubesc natura, îmi plac plimbările în aer liber. Noroc că dai peste câte un parc la tot pasul. Trebuie să recunosc, viaţa este uşoară aici. Dacă ai un job decent, banii îţi intră în buzunar la fiecare sfârşit de săptămână, transportul este excelent, întâlneşti oameni din lumea întreaga, schimbul cultural este extraordinar.
Cred că oricine ar spune că este o altă lume. Altă mentalitate. Obişnuit fiind din România să mergi pe stradă şi să fii izbit de o duhoare de ţăţism dus la extrem, de manelism exacerbat, de ipocrizie, evident eşti puţin ameţit de civilizaţie.
Ce impresionează este faptul că aici nu eşti judecat în funcţie de culoarea pielii, orientare sexuală, statut social. Orice job este decent. Orice om este respectat. Nimănui nu-i arde limba de o bârfă. Nimănui nu-i pasă ce se întâmplă în curtea vecinului. Tocmai pentru că de abia ai timp să-ţi trăieşti propria viaţa, nu prea îţi pasă ce face cel de lângă tine.»
Timp de doia ani de când locuieşte în Londra, Daniela a fost educatoare. Luna viitoare tânăra încheie aventura numită grădiniţă. A decis să se reîntoarcă la munca de birou.
«Pentru mine a fost o provocare enormă să fiu educatoare. Nu aş fi crezut niciodată că pot iubi copiii atât de mult. Şi totuşi, simt nevoia să mă reîntorc la munca de birou. Mai puţin interesant, dar şi mai puţin epuizant.
Salariul de educatoare nu se poate compara cu cel din România. Ca educatoare îmi permit multe. Îmi permit să nu am chef să gătesc şi să mănânc la restaurant mai des decât mi-aş fi permis în ţară. Îmi permit să-mi satisfac (aproape) orice moft. Îmi permit să am o viaţă uşoară. Dar desigur că nu îmi permit să călătoresc oriunde vreau în lume sau să-mi cumpăr o casă cu bani lichizi.»
Din dragoste
Daniela spune că nu o situaţie financiară precară a adus-o în Londra, ci «speranţa că dragostea adevărată nu o întâlneşti doar în filme sau în cărţi, ci există cu adevărat şi merită orice sacrificiu.»
«Deşi aici am o viaţă uşoară şi frumoasă în momentul de faţă nu mă pot pronunţa unde o să fiu în viitorul apropiat sau îndepărtat datorită faptului că prietenul meu nu este român. Este pakistanez. Deocamdată, Londra este locul perfect pentru noi. Teren neutru. Nici România, nici Pakistan, cu atât mai puţin Arabia Saudită, unde este stabilită familia lui.
Nu pot spune ca este greu sau uşor. Este frumos. Probabil faptul că limbile materne sunt diferite doare cel mai mult. Deşi engleza amândurora este fluentă, simt că de multe ori nu reuşesc să transmit cu adevărat tot ce simt. Engleza nu este nici pe departe aşa delicioasă cum este româna. Sunt nuanţe ce nu pot fi redate. Şi normal, sunt diferenţe culturale, religioase. Eu mă declar creştină până în măduva oaselor, iar el este un musulman convins. Asta ar însemna din start o relaţie imposibilă. Dar nu este. El îmi respectă religia, eu i-o respect pe a lui. Deocamdată este prea devreme pentru conflicte majore. Drept să spun, viaţa mea ar fi plictisitoare lângă un om “normal”. Îl iubesc tocmai pentru că este diferit.»
Gânduri de întoarcerte acasă? «Acasă m-aş întoarce oricând. Deşi încă mă mai bântuie o vagă bănuială că Hussain, iubitul meu, ar putea fi discriminat. Românii nu au o părere prea bună despre musulmani. Avem o ţară frumoasă, o cultură superbă. Dar o mentalitate nu tocmai sănătoasă.»
Lecţii pentru englezi
“Nu ştiu în ce măsură m-aş fi putut schimba în doar doi ani de când sunt aici. Poate doar că am mai multă încredere în propriile forţe. Puiul mamei a rupt cordonul ombilical şi-a luat lumea în cap. În plus vreau să le demonstrez englezilor că a fi român nu dăunează grav sănătăţii.
Nimeni nu trebuie să uite de unde a plecat, dar mai ales noi, românii, ar trebui să fim mândri că suntem români, că avem valorile pe care le avem. Pentru noi, familia este sfântă. Copiii sunt un dar de la Dumnezeu. Tind să cred că englezii nu văd lucrurile tocmai la fel. Familia nu are prioritate pentru ei. Mi se pare ciudat să văd mămici de bebeluşi la 40-50 de ani. Şi mi se pare şi mai ciudat ca un copil să crească fără bunici (tocmai datorita faptului că părinţii au trecut de prima tinereţe, iar bunicii la rândul lor au devenit părinţi destul de târziu).
Văd copii îngropaţi în jucării, copii care au totul, mai puţin dragostea necondiţionată a unor părinţi dedicaţi. Şi este trist. La capitolul ăsta le cam dăm lecţii englezilor.»
O.G.