Andra Robert, o româncă abia sosită din Regatul Unit susține că a fost introdusă ilegal în carantină după ce a sosit pe Aeroportul Otopeni, potrivit Adevărul.
„Am ajuns în sfârşit (după multe tentative-zboruri anulate) din Marea Britanie (tranzit în Lisabona, Portugalia) în Bucureşti, la aeroportul Otopeni duminică 26 aprilie, la ora 1am. Am revenit în ţară pentru că am o urgenţă în familie (tatăl meu este în ultimul stagiu de cancer), altfel nu aş fi călătorit în plină pandemie.
Au fost multe persoane care au venit din UK şi nu au semnalat asta în declaraţia lor, dar am fost 11 persoane care am declarat adevărul, că venim din zona roşie. Doar o singură persoană din acest grup de 11 persoane a declarat că nu are cum să se izoleze la domiciliu fără a intra în contact cu alte persoane, restul avem această posibilitate.
Mama mea e cadru medical şi a primit înştiinţare de la Ministerul Sănătăţii (Ordinul 622/2020-n.r.) cum că putem să ne izolăm la domiciliu dacă putem demonstra că spaţiul ne permite. Eu pot să demonstrez acest lucru, spre exemplu.
Împreună cu celelalte persoane am încercat să le facem să înţeleagă acest lucru pe doamnele de la DSP şi pe poliţiştii de frontieră.
Au insistat că ei nu au auzit de această ordonanţă a Ministerului Sănătăţii. I-am arătat unui poliţist, care părea mai uman, scris negru pe alb şi mi-a zis că e prima oară când vede această ordonanţă că ei au primit ordin şi respectă numai ordonanţă militară care obligă românii veniţi din zona roşie să între în carantină instituţionalizată. Cineva a întrebat poliţiştii dacă vrem să facem plângere cui să ne adresăm, ni s-a răspuns:«sunaţi-l pe preşedinte!».
Toată lumea a venit în ţară pe baza acestei ordonanţe, care a fost publicată în monitorul oficial. Avionul din Lisabona către România a fost plin şi ne-au îngrămădit pe toţi în 2 autobuze de la avion la aeroport. Am stat în aeroport până ora 4am. S-au făcut copii la paşapoartele noastre, am completat alte formulare şi apoi ne-au băgat pe toţi 11 într-un autobuz murdar. Am avut escortă o maşină de poliţie şi una de jandarmi.
Am fost opriţi pe drum de o altă maşină de poliţie care ne-a luat din nou declaraţie de unde venim şi paşapoartele. Noi am zis că am dat deja declaraţii la aeroport, dar ni s-a spus că ei nu au treaba cu poliţia de frontieră. Am stat o ora şi am aşteptat în autobuz şi pe lângă (la insistenţele noastre ne-au lăsat să luăm o gură de aer lângă autobuz).
După o oră de aşteptat ne-au dus pe toţi la Hotel Ramada Parc, dar numai pe cei din Bucureşti i-au lăsat să între. Noi cinci din provincie am mai avut de aşteptat că nu ştiau ce să facă cu noi, că nu aveau maşini să ne ducă în judeţele noastre de domiciliu. Călătoria mea a început de vineri, obosită, înfometată şi însetată mi s-a dat în sfârşit cartelă pentru o camera la acelaşi hotel cu ceilalţi la ora 5am.
Şi acum tot aici sunt şi mi se rupe inima că nu pot ajunge să-mi văd tatăl în ultimele clipe. Mă simt că într-o închisoare. Am întrebat poliţiştii care ne-au escortat la hotel ce se întâmplă cu declaraţiile făcute la aeroport,cine le verifică. Ni s-a răspuns că, în cazul în care o persoană e infectată, atunci se fac investigaţii şi se va depista dacă a făcut fals în declaraţii la aeroport. Deci noi dacă am fi omis de pe declaraţie ţară de provenienţă şi am fi menţionat numai cea de tranzit şi am fi stat izolaţi la domiciliu că nişte persoane responsabile, atunci nimeni n-ar fi aflat. Dar, conştiinţa ne-a dictat la toţi 11 să fim sinceri”, a mai precizat românca abia venită la Bucureşti din Regatul Unit.
Înscrie-te pe pagina noastră de Facebook ZIARUL ROMÂNESC