Menu
in

Româncă din Portsmouth, optimism în carantină: „Mi-am pierdut 90% din business, dar sunt sănătoasă și fericită că am mai mult decât strictul necesar”

Alexandra Violeta Marin, originară din Buzău, este stabilită în Portsmouth, unde a reușit să își deschidă de curând propriul business în domeniul consultanței vestimentare.

Acum, de la izbucnirea crizei, este obligată să stea în casă, ca toată lumea, iar afacerile ei s-au redus aproape total. Ea se consideră totuși norocoasă.

„Mi-am pierdut 90% din business, dar sunt sănătoasă și fericită că am mai mult decât strictul necesar și încerc să profit de timpul pe care nu l-am mai avut pentru mine de mulți ani.

Articole similare:

Am familia și prietenii care îmi sunt alături (doar virtual acum), am mai mult decât strictul necesar (apă, mâncare, acoperiș deasupra capului etc.) și încerc să profit de timpul pe care nu l-am mai avut pentru mine de mulți ani.

Degeaba nu stau, am din ce în ce mai multe idei, și se găsesc destule lucruri de făcut prin casă – gătitul fiind una din activitățile mele preferate”, a declarat ea pentru Opinia de Buzău.

Acum fiecare hotărăște cum vrea să reacționeze în fața oricărei situații, eu m-am decis să o fac cu stil, umor și o doză enormă de optimism. Asta nu înseamnă că nu înțeleg gravitatea situației, nu înseamnă că sunt nepăsătoare / pasivă la ce se întâmplă în jurul meu, dar sincer nu e mare lucru ce putem face, cum putem să ajutăm, decât să STĂM ACASĂ!“, a mai precizat Alexandra.

Înscrie-te pe pagina noastră de Facebook ZIARUL ROMÂNESC

https://ziarulromanesc.at/un-milion-de-romani-in-somaj-si-aproape-200-000-concediati/
Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version