Ministrul de Externe român, Titus Corlăţean, şi omologul său britanic, William Hague, au discutat, joi, 10 octombrie, despre modul în care România şi Marea Britanie vor colabora pentru a preveni “potenţiale abuzuri” ale dreptului la liberă circulaţie a muncitorilor în interiorul spaţiului comunitar, informează MAE.
În cadrul întrevederii de la Londra, Corlățean și Hague au recunoscut „contribuţia pozitivă pe care majoritatea românilor din Regatul Unit o au la dezvoltarea economiei britanice”, în contextul ridicării restricţiilor pentru români pe piaţa muncii, de la 1 ianuarie 2014.
Cei doi sunt de acord că principiul liberei circulaţii în UE este o parte importantă a pieţei unice şi au subliniat „importanţa colaborării pentru a preveni potenţiale abuzuri.” Discuţiile au vizat, de asemenea, priorităţi comune de politică externă, incluzând Siria, Parteneriatul Estic şi Balcanii de Vest.
Ministrul de Externe Titus Corlățean, în vizită la Londra
Cei doi miniştri au stabilit că România şi Marea Britanie trebuie să iniţieze un dialog bilateral privind energia, pentru a face schimb de bune practici în promovarea dezvoltării unui sistem energetic care să asigure “securitatea sistemelor de aprovizionare prin diversificarea surselor şi a rutelor de transport”.
Un alt punct pe agendă a fost constituirea unei pieţe unice digitale. „Ne-am angajat să promovăm extinderea e-commerce între România şi Regatul Unit şi cooperarea pentru ca la Consiliul European din octombrie să sprijinim acţiunile de înlăturare a barierelor în calea comerţului digital liber în UE”, se arată în declarația comună a miniştrilor de externe român şi britanic.