in

Românii din Marea Britanie cântă „Deșteaptă-te, române” îmbrăcați în port național

Români rezidenți în Regatul Unit, îmbrăcați în port național, cântă „Deșteaptă-te, române”, într-o biserică din Sudul Londrei, pentru Ziua Națională a României.

Printre ei se află și Marius Ciobanu, 34 de ani, unul dintre românii din Marea Britanie.

Absolvent de Teologie la Iași, cu master în Relații Publice și Comunicare, românul are acum propria afacere în Londra, construind spații comerciale, hoteluri și locuințe private, arată Republica.

„Doi ani de zile am încercat să-mi găsesc locul pe aici, prin Londra, lucrând la compania unui unchi de-al meu în domeniul construcției. Speram că voi salva suficienți bani pentru a permite expansiunea businessului de la Iași pe care l-am făcut cu niște dragi colegi. La vremea respectivă lucram în media”.

Transmisiuni live de spectacole teatrale susținute de Naționalul ieșean și concerte de muzică bizantină cu unul dintre cele mai cunoscute coruri de muzică religioasă din România, Byzantion, de la Iași, în care cânta.

Așa era viața lui Marius Ciobanu înainte de a veni în Anglia.

Astăzi are aici o familie, o afacere și 30 de oameni care lucrează pentru el: „Am reputație bună”, spune. Nu i-a fost ușor să răzbească, iar primii doi ani în Londra au fost grei. A început ca vopsitor: „Lucram la timpul respectiv cu 50 de lire pe zi, 250 pe săptămână, o mie pe lună. Abia ajungeau să plătesc o chirie decentă și ceva cheltuieli”.

A plecat din România cu 200 de lire în portofel. Acum lucrează pentru un club de fotbal istoric din Anglia

În Anglia a cunoscut-o pe Amy, care în timp i-a devenit soție și împreună au astăzi doi copii: Eva Victoria și George. Relația și apariția primului copil i-au schimbat planurile.

„Niciodată nu m-am gândit că voi rămâne în Anglia. Dar a fost o decizie care m-a pus cu picioarele pe pământ”.

În 2018, Marius Ciobanu și-a deschis propria firmă de construcții în Londra, în care a început cu doi angajați. Astăzi are în echipă 30 de oameni, majoritatea români, dar și englezi, albanezi, greci și bulgari. Îi vizitează zilnic și se bucură când are cu cine să schimbe o vorbă ca acasă. Îmbrățișarea și vorbitul românește îi lipsesc tânărului antreprenor: „Acasă engleză, la magazin engleză, la muncă engleză, engleză peste tot”.

„Eu sper, la un moment dat, dacă nu de tot cu siguranță voi încerca să am o legătură mai strânsă. Am primit niște oferte de colaborare, de afaceri, și poate și așa voi mai constrâns să ajung mai des pe acasă”.

Până atunci însă pregătește pentru o vacanță în țară, alături de familia soției care ar vrea să vadă România sălbatică și peisajele ei.

Marius Ciobanu știe că prezentul lui, familial și profesional, e în Anglia alături de Amy și de copii, care sunt prinși în sistemul educațional britanic. Are securitate emoțională și financiară, dar – spune el – „nu se știe niciodată”. Undeva e speranța: „Eu sper. Eu sper să ajung acasă cândva. De tot”.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 10 In medie: 4.6]

medic roman popa

Furia unui medic român: “Prietena mea a fost CERTATĂ de popă pentru că s-a vaccinat”

Ministrul Sănătății din Marea Britanie: „Oamenii nu ar trebui să își schimbe planurile de Crăciun”

Ministrul Sănătății din Marea Britanie: „Oamenii nu ar trebui să își schimbe planurile de Crăciun”