Saviana Stănescu, scriitoare română care trăieşte în Statele Unite a fost invitată la Londra, în iulie, de către Centrul Cultural Român, pentru a vorbi despre opera ei. Născută în Bucureşti şi “renăscută” la New York, după 2001, după cum singură spune, Saviana Stănescu este o rara avis. Autor dramatic al unor piese de teatru de o uluitoare prospeţime de gândire şi limbaj, ea a reuşit în toţi aceşti ani de depărtare de România, o dublă performanţă: de a inventa un mod de a fi exemplar, ca scriitor, într-o limbă străină, pastrîndu-şi onestitatea intelectuală şi refuzând orice clişeu comercial.
“Aliens with extraordinary skills” (“Extratereştri cu înzestrări extraordinare” – n.n.) este o piesă de teatru scrisă de Saviana Stănescu, în New York, în 2008 şi jucată cu succes în Statele Unite. Pentru cei obişnuiţi cu teatrul clasic sau cu ierarhiile estetice convenţionale, “Aliens with extraordinary skills”, ca şi întâlnirea directă cu autoarea au efectul lent, sigur şi puternic al unei revoluţii de apă. Nimic nu este uşor sau garantat sau previzibil într-o asemenea confruntare.
Scriitoarea, matură dar şăgalnică, a erupt realmente în spaţiul strâmt al Centrului Cultural din Londra. O personalitate voluminoasă, străină de convenţii şi clişee, Saviana Stănescu a vorbit pe larg despre toate proiectele personale, piese de teatru, poezie, hapenninguri scriitoriceşti, toate realizate în New York, şi născute dintr-o profundă alienare. Cea a părăsirii patriei, a limbii de naştere.
Pentru un scriitor, a schimba limba echivalează cu o mutaţie geologică. Iar la Londra am putut vedea şi înţelege uriaşa luptă a unei femei, în doar câteva ore de discuţie: lupta recuperării identităţii, a demnităţii, inventând-o într-o ţară nouă şi într-o limbă străină.
Inovaţia, ca mod de viaţă
Cei care nu au trecut prin dramele înstrăinării nu pot ajunge la înţelegerea profundă a acestei scriitoare. Cu o emoţionantă şi unică sinceritate ea spune că pe rând ea este o parte din toate personajele ei. Spre diferenţă de toţi scriitorii români postbelici care au trăit în exil, Saviana Stănescu este un autor care a inventat un realism modern a cărui luciditate, însoţită de o mare umanitate îi conferă statutul unui deschizător de drumuri.
Nu vei întâlni decât rar un scriitor care să privească lucid, uneori până la identificare, dramele emigraţiei, un autor care să îşi arate sensibilitatea deschis, care te obligă să priveşti şi să nu întorci capul. Saviana Stănescu, ale cărei piese de teatru sunt în majoritate populate de personaje afectate de emigraţie şi jucate cu success în teatre americane, spune după atâţia ani că este ea însăşi “o extraterestră”, folosind acest cuvânt ca o metaforă succintă a identităţii puse la încercare de şocul emigraţiei.
Renăscută din cenuşă
Poate de aceea, emoţiile pe care ea le declanşează sunt atât de puternice. Saviana Stănescu a vorbit la Londra despre situaţiile limită în care te aduce părăsirea patriei: nevoia recuperării limbii, a vorbirii, negocierea înţelesurilor între culturi, lupta cu disproporţia unor culturi puternice. Veţi găsi în piesele ei, tăcut, o meditaţie asupra condiţiei umane şi o atentă observaţie a tuturor momentelor de cumpănă sau de umilinţă din viaţa unui emigrant: de la nesiguranţa casei, la ghilotina chiriei, de la tensiunea găsirii unui loc de muncă, la absurdul negocierii identităţii, prin chestionare în birourile de emigraţie, cu ofiţerii, la ieftinătatea sentimentelor, a legăturilor umane, la imposibilitatea iubirii autentice. De aceea o întâlnire cu Saviana Stănescu are efectul puternic al unei revoluţii “de apă”. Nimic nu este mai greu de privit decât un întrebător, care te priveşte în ochi şi te obligă să meditezi, fără adăpost, fără scăpare, asupra condiţiei umane.
Clovnii, născuţi dintr-o ştire 
Personajele principale ale piesei “Aliens with Extraordinary Skills” sunt doi clovni, Nadia şi Borat, care ajung în Statele Unite cu “vize de clovni” false. “Tot ce scriem este despre propriile noastre vieţi”, spune Saviana Stănescu. Saviana a spus povestea naşterii acestei piese. Într-o zi a citit într-un ziar american că un român şi un ucrainean au adus peste ocean 800 de
conaţionali pentru un circ, clovni, contorsionişti. Au fost arestaţi, iar clovnii, deportaţi. Dintr-o dramă, ascunsă în rândurile unei ştiri, s-au născut personajele Nadia şi Borat, cei doi clovni nevoiţi să supravieţuiască în New York, ameninţaţi de deportare.
“Iniţial, Borat ar fi trebuit să vină din Kazahstan”, spune scriitoarea. Numai numele lui Borat ascunde o ironie amară, cea a comparării planurilor existenţiale. Borat este numele unei vedete de film, iar personajul Borat face parte din lumea ghetourilor pentru emigranţi unde eşti luat în râs pentru un asemenea nume şi trebuie să te renumeşti, Steve din Tenessee, ca să pari credibil. Borat este rus, iar Nadia este din Moldova.
“Nazdarovje”, “Cafea cu lapte” – sunt doar câteva din cuvintele limbilor native pe care Nadia şi Borat le păstrează vorbind în limba engleză. Piesa Savianei Stănescu este scrisă în engleză.
În primii trei ani în Statele Unite, Saviana Stănescu, a studiat limba engleză. Deja scriitor consacrat în România, premiată de Uniter în 2000, ea a luat notiţe cu creionul în mână, seara, în baruri, sau ascultând neîncetat radiourile americane. “Pentru mine, limba este foarte importantă”, a spus scriitoarea, la Londra.
Dr. Mike Philips, care a condus dezbaterea de la Centrul Cultural Român a observat “uzul remarcabil al limbii engleze” în piesele sale de teatru, “clasic, reevaluând o tradiţie expresionistă”. Bob, un alt personaj al piesei “Aliens with extraordinary skills”, încearcă o definiţie a baerierelor de limbaj, a cărei simplitate şi apropiere de adevăr îţi taie respiraţia: “De ce te întâlneşti cu femei a căror limbă nativă nu este engleza? (…) Când eşti obligat să fii foarte atent la cuvintele oamenilor, comunici mai bine. Dacă doi oameni vorbesc engleza şi cred amândoi că ştiu exact despre ce vorbesc, se naşte un spaţiu de interpretări greşite despre ce se spune de fapt între ei. Dar dacă nu eşti sigur că eşti înţeles de cealaltă persoană, verifici atent ce ţi se spune şi te asiguri că ea înţelege exact ce spui. Şi dacă ea nu este sigură că te înţelege, te ascultă atent până înţelege. Şi astfel până şi tăcerile încep să aibă înţeles pentru că te obişnuieşti să fii atent la celălalt”.
Vieţi complicate
Scriitoarea a explicat la Londra că a refuzat deliberat să folosească clişee de situaţii şi de interpretare în opera ei. “Personajele mele trăiesc clipa. Sunt o fiinţă foarte optimistă. Cred că trebuie să fii capabil să faci faţă în viaţă tuturor celor ce se întâmplă”, spune ea. Optimismul scriitoarei este o armă cu două tăişuri, care te obligă să priveşti atent la situaţiile limită în care trăiesc personajele ei, ale căror soluţii de supravieţuire sunt doar aparent amuzante.
“Aceşti emigranţi par nişte loseri. îmi plac losers (cei care pierd -n.n.). De fapt, îi iubesc. Îmi place să fiu alături de vieţile lor complicate. Ei nu reprezintă, nu sunt nişte stereotipuri. Au gânduri, vieţi sentimentale, sexuale şi propriile poveşti”, spune scriitoarea. Ea a glumit cu uşoară amărăciune, povestind în câte moduri este interpretată şi etichetată opera ei. De fapt, ea s-a explicat cel mai bine: “Atunci când vorbeşti despre ceea ce este autentic în tine, oamenii îţi răspund. Adevărul meu personal este ceea ce am de spus, chiar dacă unora le place şi altora, nu”.
“Tu contezi”
Dr. Mike Philips, un fin exeget al operei Savianei Stănescu a observat în dezbaterea de la Londra: “Nu vă pierdeţi cu peisajele. Vă interesează de fapt oamenii”. “Tu contezi”, îi spune Borat, Lupitei, în “Aliens with extraordinary skills”. “Tu contezi” – o frază care rămâne ca o legătură subţire dar puternică între doi oameni nevoiţi să se despartă.
Căsătoria veveriţei şi a câinelui
Un grup de actori a interpretat la Londra, cu scriitoarea de faţă, pasaje din piesa “Aliens with extraordinary skills”. Din păcate, această piesă emoţionantă nu a fost montată şi nu se joacă aici, unde atâţia poate ar merge să o vadă. Pasajele selectate sunt de fapt episoadele în care Nadia îşi caută o cameră în New York, cu chirie de 750 de dolari pe lună, şi o întâlneşte pe Lupita.
Poate cea mai emoţionantă a fost însă metafora destinului iubirii înstrăinate – aşa numitele episoade afective ale veveriţei şi cîinelui, din care s-a recitat deopotrivă. Emigranţii nu au acces, dezrădăcinaţi cum sunt, decât la simulacre de iubiri. Iubirea în emigraţie este asemeni alianţei dintre o veveriţă şi un cîine, căruia i se inventează aripi ca să poată locui în copaci. Mereu, cei doi iubiţi, veveriţa şi câinele, sunt puşi la încercare, chinuiţi de nepotriviri şi bântuiţi de frici, de temeri. Efortul celor doi de a rămâne împreună, deşi pare ridicol, te emoţionează. Veveriţa şi câinele sunt ipostazele ironice, ca un cuplu de umbre chinezeşti, ale personajelor Bob şi Nadia, cei doi clovni care învaţă să se sărute, deghizaţi în crenvurşti şi o cutie de Coca – Cola, pentru a câştiga bani la MacDonald’s. Bob şi Nadia rămân împreună, la fel ca şi câinele, care rămâne cu veveriţa, după ce a fost rănit grav.
“Şi câinele spuse: “Nu am să-ţi fac rău, veveriţo! Nu-ţi fie frică. Vino la mine, jos, în curte!”. Dar veveriţa răspunse: “Tu eşti un câine, câinii sunt înspăimântători. Tu latri şi muşti”. Câinele răspunse: “Eşti drăguţă, veveriţă, îmi placi! N-o să te muşc. Vreau să fii nevasta mea”. Veveriţa râse: “Nu pot să mă mărit cu tine. Tu eşti cîine, eu, veveriţă. Câinii şi veveriţele nu se căsătoresc”. Câinele fu de altă părere: “Greşeşti! Iubirea e iubire, e la fel şi pentru câini, veveriţe şi alte animale”. “Da? De ce nu urci la mine, aici, sus în copac atunci?”, întrebă veveriţa. “Urcă aici şi mă mărit cu tine”. “Aş vrea să pot”, şopti câinele. Se uită la ea, în sus şi plânse, plânse, plânse. Şi dintr-o dată două aripi mari îi crescură pe spinare şi îşi luă zborul către veveriţă. Râd şi se joacă împreună acum. Sunt fericiţi, foarte fericiţi. Dar câinele nu poate dormi noaptea, de frică să nu îi dispară aripile. Îi este frică să nu vină cineva să îi taie aripile”.
“Într-o noapte, în copacul fericit, câinele dormea şi visa. Un vierme urât veni şi mâncă aripile câinelui: hup -hup-hup. Câinele căzu din copac şi se răni. Veveriţa se trezi şi dete fuga din copac la câine. Avea ochii închişi, era aproape mort. “Te rog, câine, nu muri!”, îl imploră veveriţa. “Nu mă lăsa singură, te rog!”. Câinele deschise ochii şi zâmbi: “Nu pot fi ucis, veveriţă! Am calităţi extraordinare. Sunt pus la pământ, mă ridic, o dată şi încă o dată şi încă o dată..” Se forţează şi se ridică în patru labe. Se împiedică. Se ridică. Iar cade. Se ridică iar. “Vezi, veveriţă, nimic nu mă poate opri. Împreună suntem invincibili”.
Clovni în circul vieţii
“A scrie despre experienţa emigranţilor”. Acesta este primul proiect al Savianei Stănescu, pus în practică, în Statele Unite, imediat după ce a ajuns, în anii 2000. Ea a inventat de fapt un experiment al scriiturii, făcând fotoreportaje şi colaje despre emigranţii pe care i-a întâlnit. Saviana Stănescu a ajuns în Statele Unite înainte de 11 septembrie. “Primul meu New York a fost un New York rănit”, a spus ea. În acea perioada s-a plimbat pe străzile New York-ului a fotografiat şi a vorbit cu emigranţi. “Mi-a fost de folos că am trăit Revoluţia în Bucureşti precum şi experienţa în jurnalism”, a spus ea, la Londra.
La Centru au rulat fotografii din montajul ei: tarabagii arabi, care, ca şi Nadia, personajul din piesele ei, îi spuneau că vor şi au vieţi normale şi nu au legătură cu terorismul, spanioli. “Am început să vorbesc aceşti oameni, mulţi dintre ei emigraţi ilegal. Arabul vindea drapele şi nu avea nimic în comun cu clişeul visului american. Aveam nevoie să vorbesc cu ei, să le înţeleg vieţile”, a spus ea.
Nu numai că personajele pieselor Savianei Stănescu sunt emigranţi, ruşi, români, latinos dar ea a lucrat şi lucrează cu regizori şi actori din lumea emigraţiei. “Aliens with extraordinary skills” a fost jucată şi în New York şi în Mexico City. Marea diversitate a personajelor ei, denumirea lor generică de “clovni în circul vieţii”, aparenta jovialitate a soluţiilor lor de supravieţuire – pentru că în fond, calităţile extraordinare ale emigranţilor se reduc la capacitatea de a supravieţui – nu trebuie să păcălească pe nimeni. în spatele acestor umbre, se află un autor serios, atent la ceilalţi, un deschizător de drumuri cu o cheie simplă în mână: o mare înţelegere şi o mare compasiune pentru oameni.
Oana Iuraşcu