Menu
in

Se caută asistenți medicali în Hampshire, Kent și Norfolk

Marea Britanie, Irlanda şi Norvegia se numără printre statele care caută forţă de muncă din Uniunea Europeană prin intermediul reţelei Eures. Posturile disponibile sunt pentru asistenţi medicali, ingineri şi bucătari, informează economica.info.



În Marea Britanie sunt disponibile mai multe locuri de asistent medical. Astfel, există câte un post vacant în Hampshire şi Kent, pentru care se cer doi ani de experienţă şi înregistrare la Nursing&Midwifery Council, plus cunoaşterea limbii engleze la nivel mediu. Durata contractului este nelimitată, iar salariul oferit este de 13 lire/oră.

Alte cinci posturi de asistent medical sunt disponibile în regiunea Norfolk, tot în Marea Britanie, pentru îngrijirea persoanelor în vârstă şi administrarea tratamentului prescris de medici, programul fiind de 40 de ore pe săptămână, inclusiv noaptea şi în weekend.

Este necesară înregistrarea la Nursing&Midwifery Council, cel puţin şase luni de experienţă şi cunoaşterea limbii engleze la nivel avansat. Şi pentru aceste posturi, contractele sunt pe perioadă nedeterminată, iar salariul oferit este cuprins între 12 şi 24 de lire brut/oră.

În Irlanda, este vacant un post de inginer software la Dublin, pentru care se cere limba engleză fluent, diplomă în informatică sau experienţă echivalentă, experienţă în inginerie software şi/sau administrarea sistemelor, experienţă în construirea instrumentelor şi cadrelor din procese complexe automatizate, abilităţi excelente de comunicare, de scripting (în special Python, Ruby, Bash) şi de Unix/Linux, precum şi cinci ani de experienţă.

Angajatorul oferă un salariu anual de 55.000 de euro şi asigură evaluarea anuală a performanţelor, asigurare medicală, contribuţii la pensie, bonus anual generos, program flexibil de lucru şi 25 de zile de concediu de odihnă plătit.

În Norvegia, în oraşul Bergen, este vacant un post de bucătar preparate indiene. Zece posturi de îngrijitori clădiri şi camere sunt vacante în Malta, pentru ocuparea lor fiind necesare cunoştinţe de limba engleză la nivel minim, salariul oferit fiind de 162,19 euro/săptămână.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version