William Brînză a făcut un apel către înaltele feţe bisericeşti din România, precum şi către credincioşii români din Marea Bitanie, să fie uniţi în ganduri şi prin acţiuni religioase pentru ca “recunoasterea bisericii ortodoxe din Marea Britanie sa devina realitate, asa cum este cazul în Spania şi în Italia”. Pe 12 septembrie, preşedintele Italiei, Giorgio Napolitano, a semnat decretul de recunoaştere juridică a Bisericii Ortodoxe Române în Italia.
“Pe lângă mesajul religios cu care este prezentă în viaţa credincioşilor, Biserica contribuie în mod direct la educarea copiilor noştri, prin insuflarea valorilor fundamentale ale poporului român. Aceasta reuşită ar trebui să încurajeze iniţiative similare şi în Marea Britanie”, a declarat William Brînză. Oaspeţii străini şi membrii comunităţilor româneşti din regiunea East Midlands s-au bucurat de prezenţa unei corale din judeţul Braşov care a promovat atât portul tradiţional, cât şi cântecele populare. Evenimentul s-a încheiat cu servirea bucatelor tradiţionale româneşti, asigurate de către restaurantul românesc “La Gogu” din Londra.
“Ne-am bucurat să fim alături de comunitatea românească la ceas aniversar. Studenţii şi profesorii români sunt o parte importantă a comunităţii româneşti, dat fiind numărul acestora. Acest sprilej de sărbătoare a fost de bun augur pentru reunirea tuturor la Nottingham.”, a declarat Mădălina Stălniceanu, preşedintele Societăţii Studenţilor Români de la Universitatea din Nottingham (ROSoc). La Universitatea din Nottigham sunt circa 60 de studenţi români şi 30 de profesori şi cercetători români.
Evenimentul a avut loc cu sprijinul Ambasadei României la Londra, Restaurantului românesc “La Gogu” din Londra, companiei de telefonie Lebara Mobile şi Societăţii Studenţilor Români de la Universitatea din Nottingham.