Românca Teodora Manea Hauskeller, lector la Universitatea din Exeter, spune că și-a luat cetățenia britanică de teama curentului naționalist care străbate țara de câțiva ani încoace: „Fiul meu este englez, soțul meu este german, la graniță prezentam pașapoarte cu trei cetățenii diferite. Glumeam amar că, dacă ne vor deporta, ne vor pune în trei trenuri diferite. Acum nici nu mai știu dacă asta este o glumă.”
Teodora s-a născut pe malul Dunării, la Fetești. A locuit în Constanța, a studiat și lucrat în Iași, Hanovra, Konstanz, Magdeburg și Tubingen.
Este cetățean britanic din 2015 și lector asociat la Universitatea din Exeter – „o veche colonie romană, ca și Tomisul în care mi-am petrecut copilăria. Strigătele pescărușilor în zori îmi dau un sentiment de acasă…”
„În decembrie 2006, a doua zi de Crăciun, mi-am rezumat existența la cele 30 de kilograme admise la cală de British Airways și am plecat la iubitul meu, în UK. Mi-am luat cu mine câteva lucruri de iarnă, diplomele, publicațiile, fotografii și mici lucruri cu valoare sentimentală. În ultimul moment a trebuit să renunț la Missi, pisica mea, pentru că deși avea pașaport de sănătate european, în UK nu o primeau fără un test rabic care ar fi trebuit făcut cu 6 luni înainte de plecare… A fost foarte dureros, pentru că animalelor nu le poți explica de ce pleci.
De ce am plecat? Este greu de spus pe scurt. Am investit totul în cariera mea academică, ajunsesem unde doream, eram lector la Universitatea Al.I. Cuza din Iași, singura femeie din catedră la acel moment. Mă specializasem în bioetică în Germania, dar cu toate eforturile mele nu reușisem să-i conving pe cei de la filosofie despre importanța domeniului. Am colaborat cu facultatea de medicină din Iași, medicii fiind mult mai deschiși către acest subiect.
Dar cumva aveam impresia că viața mea se impotmolise în ambiții și că o altă parte din mine, partea inimii dacă doriți, rămăsese în urmă. Aveam colege universitare care îmbătrâniseră singure și atunci am decis că pentru mine familia va fi pe primul plan, așa că mi-am dat demisia și am plecat. Mi-am asumat riscul de a nu mai călca niciodată în lumea academică, dar mi-am spus că dacă este ceva de mine voi reuși oricum, iar dacă nu – atunci lumea nu are nimic de pierdut.
A fost foarte dificil la început, primii trei ani am avut experiența totală a femeii casnice, mamă, soție, animal domestic. Am început să-mi reconstruiesc viața, am adoptat iar pisici, mi-am pus în grădină florile copilăriei, flori din grădina bunicilor. Cumva cred că viața de adult devine o încercare de a-ți recrea copilăria perfectă(…)
Pe 1 mai 2015 am devenit cetățean britanic. Am depus cererea de cetățenie britanică în urmă cu 2 ani, când am văzut că discursul naționalist începe să fie tolerat în mass media și devine parte din politica Partidului Conservator, aflat la putere. Românii și bulgarii începuseră să fie prezentați ca amenințări sociale. Era foarte trist și sincer mi-a fost frică. Fiul meu este englez, soțul meu este german, la graniță prezentam pașapoate cu trei cetățenii diferite. Glumeam amar că dacă ne vor deporta ne vor pune în trei trenuri diferite. Acum nici nu mai știu dacă asta este o glumă. Probabil că odată cu oprirea liberei circulații, emigranții neintegrați vor fi deportați. Va fi interesant să vedem care vor fi criteriile integrării (…)
Prietenele mele englezoaice cu care plimb cățeii au votat Brexit. M-am întristat, dar trebuie să accept că fiecare este liber să voteze cum crede și simte. Faptul că populația a fost manipulată cu date false, cu sloganuri oribile și rasiste este clar pentru mine. Dar pentru cei care au votat Brexit, totul a fost împachetat frumos ca suveranitate, dreptul la autoguvernare, democrație etc. Știu că motivul principal sunt emigranții. Prietenele mele mi-au spus că eu sunt un emigrant bun și că dacă toți ar fi ca mine, totul ar fi perfect. Dar acest discurs a mai fost auzit în trecut, îmi este cunoscut din literatura despre al doilea război mondial, din păcate…
Ceea ce mă evervează și mă dezgustă și mai tare este intoleranța emigranților unii față de alții. Ei ar trebui să fie primii care să înțeleagă că fiecare are dreptul să viseze la o viață mai bună, să-și încerce șansa (…)
Am avut vecini care au venit să-mi spună că le pare foarte rău că Brexit a câștigat, că ei nu simt așa. Și poate că acest popor va avea destulă toleranță și responsabiliate să nu intre în mizeria repetării istoriei. Voi fi totuși foarte tristă dacă Theresa May va fi noul prim ministru și va retrage UK din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, convenție care a fost redactată de juriști englezi… Pentru mine, asta ar fi o pierdere personală.”