Se numește Cătălin, dar toată lumea îl știe de Terry. Așa i se spunea și în Vâlcea, acolo unde a trăit 24 de ani. Numele i s-a potrivit de minune atunci când a ajuns în Londra, datorită sonorității britanice.
Acum are 26 de ani și de câteva luni și-a deschis propriul salon de frizerie și coafură în Kingsbury. Terry’Style Salon nu oferă însă doar tunsori sau coafuri clasice, ci propune un stil nonconformist de hairdressing. Practic, Terry desenează în părul clienților.
Pe salonul lui a refuzat să scrie „Coafor Românesc” pentru că, spune el, oamenii sunt reticenți. „Dacă omul vine să vadă, vorbești cu el și vede că ești în regulă, nu îl mai interesează ce fel de naționalitate ai. Noi nu ne adresăm doar românilor. Clienții nu vin când văd steaguri naționale la uși.”
Pompierul cu stil
„Am început meseria asta, în salon, de la 18 ani. Însă, am început să o practic de la 15 ani, cu prieteni, cunoștințe. La 19 ani și jumătate am devenit și pompier militar. Avem un program foarte bun. Lucram 24 cu 72. În cele trei zile libere lucram la salon, adică în jur de 23 de zile pe lună.
Am mers așa, în paralel, patru ani de zile, până am ajuns la un moment dat, când situația de la pompieri nu mai era așa de bună. Salariile scăzuseră și m-am gândit că trebuie să fac ceva”, ne-a mărturisit Terry.
Spune cu nu avea de ce să se plângă. Avea un salariu de 17-18 milioane de la Pompieri, mai tundea, ajungea la 1.000 de euro pe lună, ceea ce pentru România înseamnă un venit decent. Dar asta nu îl încălzea.
„Toată lumea mi-a spus că sunt nebun. Le-am spus tuturor că vin aici la sigur, dar pur și simplu am venit la plesneală. Am zis ce o fi, o fi. Am spus acasă că am salon acolo, mă așteaptă. De unde… Asta se întâmpla în septembrie 2011!”
Terry spune că a plecat din România pentru că acolo nu avea cum să facă performanță în meseria pe care și-a ales-o: „Aici sunt cele mai tari academii de hairstyling. Am zis să încerc, iar acum văd altfel lucrurile pentru că mentalitatea e altfel. Ceea ce ține de marketing și management sau al deschiderii oamenilor. Aici fac aceste desene, nu știu dacă în România ar accepta cineva așa ceva. Aici oamenii sunt mult mai deschiși.”
Cum i-a venit ideea desenelor din păr?
„A venit cineva la salonul unde lucram, al unui italian, în centrul Londrei, o femeie, și a spus că vrea ceva mai excentric. I-am spus să își aleagă ceva și să vină apoi la mine. Toți au început să râdă când am schițat desenul cu biriciul. E făcut cu mâna liberă, fără niciun șablon. După aceea, când au văzut, au rămas mască.
Unii nici nu au crezut că eu am făcut aceste desene, mi-au spus că le-am luat de pe net. Nu pot să fac așa ceva, mi-aș da singur foc la valiză, dacă cineva ar veni și ar cere asta.”
Cu toată porecla sa de sorginte britanică, Terry spune că atunci când a venit în Marea Britanie s-a descurcat greu tocmai pentru că nu știa limba engleză. „Nu am reușit să mă acomodez cu stilul saloanelor pakistaneze sau arăbești de aici.
Am schimbat vreo 5-6 saloane până să găsesc ceva. Plus că «oferta» unora era să lucrez 12 ore pe 30 de lire. Prima dată am lucrat de la 9 dimineața la 9 seara și au spus că îmi dau 150 de lire pe săptămână. Eu în ziua respectivă făcusem 250 de lire. Nu am stat decât o zi acolo.”
Tuns pentru caritate
Terry spune că vrea să schimbe așa cum poate imaginea românilor din Marea Britanie. „Vreau să arăt unde poate ajunge un român. Împreună cu colegii mei de la Terry’Style Salon vrem să facem o acțiune caritatabilă.
Adică să lucrăm două zile, iar toți banii care se strâng îi donăm la o fundație pentru combaterea cancerului sau la o casă de copii. Vreau să arăt că și noi putem să facem ceva pentru societate. Eu cred că aici comunicarea este totul. Britanicii sunt deschiși. Ei dacă se întâlnesc întâmplător vorbesc de parcă s-ar cunoaște de o viață. Românii nu sunt așa. Noi ne vedem unul mai bun ca altul.
Avem impresia că celălalt ne face de râs și invers. E un fel de reacție de minge de ping-pong. Probabil că este și vorba despre cum am fost crecuți, pentru că nici în România nu vezi doi indivizi care se întâlnesc întâmplător să îi vezi comunicând sau atât de deschiși cum sunt englezii. Avem de învățat multe de la ei. Dar trebuie să le arătăm că și noi suntem cineva, că avem oameni de valoare, că putem să facem lucruri bune”.
Mircea Maer