Menu
in

Theresa May declanșează Brexit. Ce spun specialiștii. Elena Păduraru-Rees: „ Fiecare persoană are o situație particulară”

Theresa May a anunțat oficial declanșarea procedurilor pentru Brexit. Situația cetățenilor europeni, deci și a românilor din Marea Britanie, rămâne incertă. Vom avea probleme o dată cu declanșarea procedurii sau pe parcursul negocierilor? Ne vom pierde drepturile de a locui și a lucra în Marea Britanie? Ce se întâmplă în următorii doi ani? Ce se întâmplă cu europenii care nu au cinci ani de când sunt în Regatul Unit?

Sunt întrebări pe care cei mai mulți dintre noi și le pun, pe bună dreptate.

Elena Păduraru-Rees este agent autorizat HMRC și contabil acreditat în Marea Britanie. Firma sa, EU Phoenix Consulting, lucrează chiar cu acest tip de probleme, iar mulți români îi cer ajutorul atunci când sunt puși în dificultate de legislația britanică.

„Nimeni nu știe ce va fi după declanșarea Brexit”, ne-a declarat Elena Păduraru-Rees. „În acest moment sunt doar speculații, însă trebuie avut în vedere faptul că fiecare persoană are o situație particulară”, a continuat ea.

Elena s-a născut în Bacău, dar a locuit în Iași, în ultimii ani petrecuți în România. A venit în Marea Britanie în 2003. „Pe 3 noiembrie 2004”, își aduce ea aminte ziua cu exactitate. „Nu am cum să uit acea zi, pentru că atunci nu se ajungea ușor aici, România nu era în UE”.



Ca orice imigrant , Elena a trebuit să se adapteze condițiilor, să accepte să lucreze la negru sau la gri o perioadă, din cauză că românii nu aveau drept de muncă în Regatul Unit acum 13 ani. S-a ambiționat însă și a absolvit London School of Business and Finance, pentru a putea fi contabil acreditat ACCA. A terminat cursurile în 2008, iar din 2007 este agent autorizat HMRC și tot de atunci întocmește acte pentru românii care vin în Marea Britanie.

Ca agent autorizat HMRC, Elena Păduraru-Rees a fost martor al multor schimbări legislative și este la curent cu tot ce înseamnă legislație în domeniul taxelor.

„În perioada 2007-2013 am făcut celebrele yellow card și blue card, permisele de muncă pentru români și bulgari, iar înainte de asta am lucrat la o firmă de avocatură”, spune administratorul companiei EU Phoenix Consulting.

„UTR-ul nu se obținea atunci pe net”, își amintește ea. „Era cu programare la interviu, iar cu hârtia de la UTR se aplica pentru National Insurance Number. Mergeam cu clienții mei la toate interviurile. La mine nimeni nu aștepta să îi vină răspunsul acasă, primea cardul pe loc”, mai spune Elena Păduraru-Rees.

A deschis firma în anul 2015, chiar atunci când au început discuțiile despre Brexit. Acesta a fost și motivul pentru care în denumirea firmei apare EU, adică Uniunea Europeană.

„Nu m-am așteptat la Brexit”, spune Elena despre referendumul de anul trecut. „Nici într-un milion de ani”.

Ea crede că este problema este că oamenii nu știu ce o să se întâmple: „Unii dintre ei par că nu vor să fie informați, să audă informația de la surse autorizate.” Firma sa are peste 2.500 de clienți în baza de date, iar mulți dintre aceștia s-au arătat îngrijorați de Brexit. Faptul că oamenii vor să se pregătească se vede și din numărul mare de aplicații pentru rezidență permanentă sau temporară și pentru pașaportul britanic pe care specialiștii săi le-au procesat în ultimele luni.

Deocamdată, acestea sunt singurele măsuri pe care românii și le pot lua în cazul unui Brexit dur, așa cum a anunțat Theresa May.

Rezidență permanentă este pentru cei care au cinci ani și este o pregătire pentru cetățenie, pentru pașaportul britanic”, explică Elena Păduraru-Rees.

„Cei care aplică trebuie să fi avut un statut legal. Se califică cei care au fost self employed, angajați, persoanele care se pot întreține singure sau studenții. Dar pentru toate aplicațiile trebuie dovezi”, continuă expertul.

„De exemplu, dacă ați lucrat self-employed, trebuie dovezi de rezidență și self-assesments (adică închiderile de an) pe ultimii cinci ani sau P60 (payslips, dovada că ați lucrat legal în ultimii cinci ani)”, arată Elena.

„În cazul studenților, este nevoie de dovada că au studiat aici timp de cinci ani, dar există și alte modalități, în funcție de situația părinților sau a altor membri de familie”, mai spune ea.

Elena Păduraru-Rees spune că rezidența permanentă este necesară pentru a dovedi dreptul de rezidență și dreptul de muncă.„Plus că, din octombrie 2015, nu poți aplica pentru cetățenie dacă nu ai rezidența permanentă.”

Există, apoi, rezidența provizorie sau certificatul de rezidență, eliberat celor care au mai puțin de cinci ani și care vor să dovedească faptul că au un statut legal în Marea Britanie.

„Sunt companii mari de construcții care deja îi întreabă pe români dacă au drept de muncă și îi sfătuiesc să aplice pentru dreptul de rezidență. Asta nu înseamnă că cei care nu au un astfel de document vor pleca acasă”, ne liniștește specialistul.

„Poate fi de speriat Brexit-ul dar, dacă ai o calificare în UK, studiezi, îți îmbunătățești nivelul de engleză și nu folosești beneficiile, atunci nu cred că va fi o problemă”, crede Elena.

Ea mai spune că o calificare obținută în Marea Britanie și cunoașterea limbii engleze sunt lucruri care cu siguranță pot ajuta în cazul unor noi reglementări.

„Noi putem să le oferim aceste lucruri. La Hamiltons Academy oamenii pot studia, printre altele: Health and social care, Dental nurse, Security sau Business management. Cursurile sunt acreditate ATHE și AoFAq”, a mai menționat specialistul. De asemenea, sunt oferte foarte bune la cursurile de limba engleză: 52 de ore pentru 50 de lire. Cursurile se fac la sediul EU Phoenix Consulting și Hamiltons Academy din Barking.

„Facem și recrutări pentru universități și colegii. Avem contracte cu cinci universități importante din Londra și șase colegii. Oferim consultanță pentru înscrierea la cursul potrivit, foarte puțini oameni știu că poți obține o finanțare a studiilor și în anumite condiții poți obține și bani de întreținere. Suntem acreditați QISAN. Asta înseamnă că suntem acreditați să recrutăm studenți din toată lumea”, a mai ținut să menționeze Elena Păduraru-Rees.

Specialiștii vă pot ajuta să depășiți acest moment și vă stau la dispoziție pentru orice fel de întrebări. Îi puteți găsi la telefon 07949214729, 07415126381 sau îi puteți contacta pe e-mail: info@euphoenixconsulting.co.uk. Mai multe despre activitatea EU Phoenix Consulting, puteți găsi pe pagina de Facebook a companiei.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version