Comunitatea românească din Londra este într-o continuă expansiune. Deja nu mai putem vorbi doar despre zonele „tradiționale” din nord și din est unde românii au început să se așeze chiar și înainte de 1990. De ceva vreme, o nouă comunitate românească se conturează în sud-estul Londrei, în zona Lewisham. O dată cu sporirea numărului de români din zonă a apărut și nevoia de bucate românești pentru că, se știe, românul din Londra preferă să consume produse „de acasă”.
Iulian Perta a simțit că este necesar un magazin românesc autentic în zonă și, timp de mai bine de un an, a pus la punct cel mai important moment din viața lui de până acum. Astfel a luat ființă „La Moș Dănuț”, un loc unde nu numai că găsești produse românești, ci pur și simplu dai peste un colț de Românie.
Iulian are 29 de ani și este de loc din Bacău. Acolo a absolvit Facultatea de Biologie și a obținut un master în Protecția Mediului. A plecat însă din țară, după facultate. Locuri de muncă în domeniul pe care îl absolvise erau puține și nu prea bine plătite. A luat totul de la capăt, la 24 de ani, alături de soția sa. În Londra s-a angajat ca brancardier la un spital, însă, spune el, de câțiva ani se gândea să pună pe picioare o afacere. Nu are experiență, însă are de parte sa tinerețea și spiritul întreprinzător.
Nu s-a dat bătut când a dat de greu, atunci când Consiliul din Lewisham l-a anunțat, în primăvară, că nu îi mai poate închiria spațiul pe care îl negociase. A continuat să lupte și a obținut unul dintre cele mai bune locuri din zonă, chiar în Catford Shopping Centre.
A inaugurat „La moș Dănuț” la începutul lunii septembrie, alături de asociatul său, Lucian Aniculăesei. Magazinul este deja una dintre atracțiile comerciale din centrul cartierului Catford. Și asta pentru că Iulian a căutat să dea locului un aer cât mai românesc. A ținut chiar să aibă chiar în mijlocul magazinului un car autentic. Are doi metri lungime, iar roțile sunt chiar de la un car vechi, din România.
Iulian mai spune că nu a avut posibilitatea să facă tot atelajul în România, la un meșter de prin Moldova. Așa că a făcut rost de roți, niște roți foarte vechi care trebuiau recondiționate: „Am muncit două zile să le readuc la viață. Apoi am cumpărat materiale și am făcut carul chiar în magazin, pe loc”.
Pereții sunt decorați cu poze vechi, cu săteni din România, cu oamenii noștri la țară. Sunt expuse acolo și haine tradiționale. „Toți ne întreabă dacă sunt de vânzare”, spune proprietarul.
„Produsele tradiționale au cerere constantă”, spune Iulian. „Tocană, zacuscă, apoi cârnați, mușchi afumat. Am pus produsele afumate pe funie, printre farfurii și căni specifice românești, iar mirosul acela îi face pe oameni să cumpere. De multe ori, le spun că am la vitrină, însă ei le vor pe cele de acolo, care miros atât de îmbietor”, descrie Iulian reacția cumpărătorilor.
Nu avea în plan asta, dar a început să vândă și obiecte tradiționale românești pentru decor. „Le luasem pentru design, însă lumea a insistat să le vând, așa că am început să vindem”.
„Produsele de panificație și pâinea proaspătă vin în fiecare zi de la brutăria Ambasador. Sunt foarte bune, iar pâinea proaspătă nu rezistă prea mult pe raft. Și produsele de patiserie, cum ar fi ștrudelele se vând foarte bine”, apreciază proprietarul magazinului românesc.
După calculele sale, cam 20% dintre clienții care trec pragul „La moș Dănuț” sunt străini: „Sunt interesați mai ales de dulcețurile noastre, care sunt atrăgătoare, frumos ambalate. Caută dulceață de căpșune, de coacăze, de nuci. Sunt uluiți efectiv de dulceața de trandafiri. Vecinii vin să cumpere de la noi. Este, de pildă, o cafenea deschisă chiar lângă magazin, iar patronii vin să cumpere dulcețuri, fidea.”
„La Moș Dănuț” găsiți și produse de grădină aduse din România. Carul din mijlocul magazinului este locul unde sunt expuse legumele: castraveciori, roșii românești, cartofi din cei dulci, numai buni pentru prăjit. Iar lângă ei merg numai bine gustoasele murăturile românești, apreciate, spune Iulian, atât de români, cât și de străini.
„Au intrat în magazin englezi care ne-au lăudat. Mulți au întrebat despre cultura noastră. Ne-au întrebat cum am făcut carul”, a mai spus Iulian Perta.
„Tot ce s-a făcut în magazin, s-a făcut cu ajutorul prietenilor”, a ținut să amintească proprietarul. „Amicii care stau cu noi în casă, toți ne-au dat o mână de ajutor. Nu am angajat echipă, nu ne permiteam asta”, a mai spus el.
Dar planurile lui Iulian nu se opresc aici: „Țintesc spre un restaurant cu specific românesc pentru comunitatea din sudul Londrei care este în continuă expansiune.”
Cei care vor să încerce produsele de „La Moș Dănuț” sunt bineveniți să îi treacă pragul, în fiecare zi, de la 09.00 la 19.00, la 27 Winslade Way – Catford Shopping Centre, SE6 4JU, London. De asemenea, puteți găsi detalii și noutăți pe pagina de Facebook a magazinului la: @lmdcatford.
Mircea Maer