Menu
in

Transportatorii, afectați de criza imigranților. S-au înăsprit controalele, au fost deviate rutele de transport

Criza refugiaților care afectează Europa în această perioadă a avut, printre altele, și efectul sporirii controalelor la granițele Schengen, dar și apariția altor controale, prin sondaj, pe șoselele europene. Cum sunt afectați transportatorii români care duc pachete și pasageri pe drumurile europene? În primul rând sunt controlați de fiecare dată când ies din România, pentru a nu ascunde refugiați, dar s-au înmulțit și controalele prin sondaj pe șoselele din interiorul spațiului Schengen. Unii au avut și întâlniri cu refugiați care voiau să ajungă la destinații dificile.

Tiberiu Antohi, rezident la Londra din 1998, este unul dintre cei mai vechi transportatori de pachete și persoane pe ruta Anglia – România. «Nu prea ne afectează această criză a refugiaților. Noi avem traseul acum prin Cehia, la fel ca majoritatea transportatorilor care au limita de 3,5 tone. Nu mergem prin Austria. Am văzut și eu la televizor ce se întâmplă, dar până în prezent, în afară de cinci emigranți pe care i-am văzut pe autostradă, nu am simțit mari schimbări. Este adevărat, s-au înăsprit controalele la vamă, de fiecare dată când ieșim din România suntem controlați și acum și în Cehia sunt controale frecvente. De fiecare dată când suntem opriți, sunt controlate toate pașapoartele pasagerilor.», spune Tiberiu.



O jumătate de aventură a avut la Calais, în Franța, pe unde se trece spre Dover în Anglia. Tiberiu spune că acolo cozile nu s-au format acum, din cauza crizei refugiaților, ci din cauza falimentului unei firmei de feribot. «Am avut o dată o problemă, când am alimentat în Calais, am plătit și când m-am urcat la volan, după ce am pornit mașina,  îmi indica faptul că am ușa din spate deschisă. Am întrebat pasagerii dacă au umblat, apoi am coborât să închid ușa. Când mă duc în spate, să închid, hopa, în mașină era un negru. L-am dat jos și am plecat. Dacă nu mi-aș fi dat seama, aș fi avut mari probleme, pentru că oricum eram controlați, și de francezi, și de englezi.»

Am profitat de discuție pentru a afla cum merge afacerea pachetelor. «Trimite lumea în continuare pachete, problema e că acum suntem foarte, foarte mulți. Au apărut foarte mulți transportatori, mulți care făceau Italia ori s-au mutat în Anglia, ori au mutat o mașină pe Anglia. În același timp s-au mutat foarte mulți români din Italia în Anglia. Eu cred că după luna decembrie, când s-au ridicat restricțiile, s-a dublat numărul românilor din Londra

Câți transportatori să fie? «Nu am date exacte, dar de exemplu pe vaporul cu care am trecut ultima oară am numărat 28 de microbuze. Pe un singur vapor. La fiecare oră sunt curse. Sunt foarte mulți.»

Cum sunt prețurile? «În general am păstrat prețurile vechi. Nu se merită mai jos. Cei care suntem vechi și serioși ne-am păstrat clienții. Cei noi sunt nevoiți să ia mai mult ca să poată supraviețui. Noi luăm 0,99 lire până la 100 de kg, apoi de la 100 la 200

0,89 și peste 200 0,79. La pasageri nu luăm ca majoritate, 100 de lire sau chiar mai mult spre România. Noi luăm 70 dus și 70 întors. Ne avantajează în această perioadă lira sterlină, e foarte puternică î comparație cu euro.»

Am stat de vorbă și cu un transportator vechi din Italia, Costel Chitacu. El ne-a confirmat că acum controalele la granițe la ieșirea din țară sunt foarte stricte. «Acum de fiecare dată deschid mașina, controlează tot, și în ultima vreme au început să fie controale și în Slovenia.»

Confirmă și faptul că mulți transportatori se reorientează spre Anglia, dar problema este că au apărut foarte mulți transportatori neautorizați. «Pentru noi, cei autorizați, este o concurență neloială. Practic nu au nicio autorizație, fiecare face ce vrea, nu mai e un transport regulat, este un haos. Eu sunt autorizat și în România, și în Italia.», spune Costel. «Costul de transport pe ruta Italia România este de 1 euro la kilogram, iar la pasageri 70 de euro pe segment.» Costel Chitacu spune că, după părerea lui, a scăzut mult numărul românilor din Italia. «A scăzut numărul românilor din Italia, în acest august s-au retras foarte mulți în țară sau au plecat spre Anglia sau Germania.»

Sorin Cehan


Un șofer român va face pușcărie pentru trafic ilegal de persoane în UK

Ascundea imigranții ilegali într-un container frigorific

Amenzi imense pentru șoferii de tir prinși cu imigranți ilegali la bord. Vezi cât riști să plătești pentru fiecare clandestin

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version