in

Un fost contabil român participă la lupte ilegale în Londra: „Se câștigă bine: o dată am primit 4.000 de lire”

Un fost contabil din Cluj și un fost profesor din București au ajuns să participe la lupte ilegale în Londra, scrie Adevărul.

Pare neverosimil, dar Adrian a povestit pentru publicația citată cum s-a transformat din contabil în luptător care ia parte la bătăi ilegale pe care se pariază mulți bani.

Printre cei care participă la astfel de lupte sunt români, bulgari unguri și turci, dar și pakistanezi, indieni sau britanici. Doi români, un profesor și un contabil, spun că se numără printre cei care se bat pentru bani în locuri secrete din Londra.

Adrian este din Cluj și a fost contabil, dar a rămas fără casă, după ce firma la care lucra în România a dat faliment, în 2010. Atunci ar fi dat faliment și ar fi rămas fără banii investiți în construcția unui bloc. „Credeam că o să devin milionar, dar am ajuns falit. Asta în mai puțin de doi ani, cred că nici măcar un an și jumătate”, a declarat Adrian pentru Adevărul. 

Și pentru că un necaz nu vine niciodată singur, a rămas și șomer. Fără firmă, loc de muncă, dar și fără apartament, după ce una dintre băncile creditoare l-a executat silit, Adrian a luat o decizie radicală: a plecat la muncă peste hotare.

„Era clar că nimeni nu mai are nevoie de un contabil, toate firmele au făcut reduceri de personal în vremea aceea, iar eu nu voiam să mă duc într-o fabrică, pe post de muncitor, ba să mă trezesc că și aia dă faliment. M-am dus în Germania unde aveam niște prieteni și m-am angajat în construcții”, spune el.

Anarhie la Londra, poliția atacată de participanții la petreceri ilegale organizate pe străzi. „Poliția a pierdut controlul!” VIDEO

Practicant de arte marțiale încă din copilărie, a aflat că poate face bani din asta. „I-am auzit pe doi colegi pe șantier care povesteau că au asistat la mai multe lupte ilegale, iar unul dintre ei m-a întrebat dacă n-aș fi curios și eu să asist la așa ceva. Două săptămâni mai târziu eram la Hamburg și atunci am făcut o nebunie. Am pariat cu amicul meu că îi pot bate pe toți cei opt concurenți. Și am făcut-o, am luat un premiu de 1.500 de euro, numai bun de pus pe rană”, povestește clujeanul.

A fost apoi invitat la diverse evenimente de acest gen ținute în secret și în alte orașe ale Germaniei, dar și la Paris și Londra. A rămas în Anglia, dintr-un motiv pragmatic: aici se organizează, spune el, mai multe „gale” ilegale de bătăi.

„Singura regulă e că nu ai voie să-l omori pe celălalt sau să-l lași infirm. Bineînțeles că s-au întâmplat și din astea. În rest, la astfel de lupte am văzut karatiști, judoka, oameni care au făcut diverse lupte. Se câștigă bine: o dată am primit aproape 4.000 de lire, ce-i drept după un weekend istovitor. Și nu plătesc impozit”, a mai spus românul.

La Londra l-a cunoscut pe Vlad, fost profesor, din București. Despre acesta spune că a avut probleme cu alcoolul, după ce soția sa a murit într-un accident. Rămas fără niciun scop, a decis, la fel ca și Adrian, să plece din țară.

Vlad practicase și el mai multe stiluri de arte marțiale, iar în adolescență, în cartierul Rahova, obișnuia să se bată destul de des pe stradă.

„Un pakistanez mi-a spus de lupte ilegale. Inițial nu știam că sunt ilegale și când m-am întâlnit cu un prieten i-am povestit ce vreau să fac. El mi-a zis că știe pe altcineva, tot român, un tip din Cluj, care face asta și s-a oferit să mi-l prezinte”, povestește Vlad.

Cei doi s-au împrietenit și au luat parte la câteva gale comune. „Sunt și bătăi între grupuri, plătite bine, iar eu cu Adrian avem grijă să facem mereu parte din aceeași echipă”, mărturisește el.

„La un moment dat ne vom întoarce acasă, am strâns niște bani și ne gândim să facem o afacere în comun. Inițial voiam să deschidem câte un local în Cluj și în București, pentru că în oraşele noastre natale se învârt mulți bani. Criza asta de acum ne-a pus însă pe gânduri, va trebui să ne reorientăm spre alt domeniu”, a încheiat Vlad.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Adio, studii în Marea Britanie. Este ultimul an în care studenţii români primesc împrumuturi guvernamentale pentru a studia în UK

Irlanda. Doi pensionari înșelați de un român cu 300.000 de euro. Le-a spus că are cancer și va muri fără tratament costisitor