Menu
in

Un piteștean, vedetă pe Internet după ce s-a fotografiat cu Dacian Cioloș pe un șantier din Londra. Victor Antonescu: „Mi-aș dori să nu mai existe copii nevoiți să abandoneze școala”

„Victor Antonescu are 25 de ani și l-am cunoscut ieri, la Londra, undeva lângă faimosul stadion Wembley. Piteșteanul nu se află acolo pentru un concert sau pentru un meci de fotbal, ci la muncă: Victor lucrează pe unul dintre cele mai mari șantiere din capitala Marii Britanii, alături de alți peste 500 de români”, a scris Dacian Cioloș pe pagina sa de Facebook, după vizita pe care a făcut-o la românii din Londra.

Președintele Plus+, aflat în campanie electorală pentru Parlamentul European, a mers la Londra unde s-a întâlnit cu români, pe șantierele capitalei britanice, acolo unde mulți dintre concetățenii noștri își câștigă traiul de zi cu zi.

„În cantina șantierului companiei Sisk se vorbește românește, pe schele se vorbește românește, în echipele de coordonare se vorbește românește. Nu-i de mirare, când aproape un sfert dintre toți muncitorii din construcții din Londra sunt români”, continuă Dacian Cioloș

Victor a terminat Inginerie Economică în Construcții la București și a ales să plece la muncă pe un șantier, la Londra, pentru că își dorește să învețe de la zero și să câștige suficient cât să poată trăi decent. În România, până acum, nu a putut face asta”, a ascultat candidatul Plus+ povestea lui Victor.



La întrebarea „ce și-ar dori cel mai mult să se schimbe în țară”, Victor Antonescu a menționat educația.

„Mi-aș dori să nu mai existe copii nevoiți să abandoneze școala pentru că nu au mijloacele necesare să străbată kilometri întregi pentru a ajunge la școală sau să fie nevoiți să renunțe pentru că nu își permit minimum de rechizite necesare. Și, chiar dacă reușești să termini o școală, ce faci mai apoi cu diploma aceea? Ca tânăr absolvent este aproape imposibil să găsești un loc de muncă din care sa trăiești decent”, a spus Victor.

Tânărul a mai spus că și-ar dor să vină acasă, să lucreze cu tatăl lui, tot inginer în construcții, pentru că „oricâte posibilități îți oferă străinătatea, dorul de casă și de părinți rămâne mereu cu tine“.

„Ca Victor mai sunt atâția alți români pe care dorul de casă și dragostea de țară nu-i lasă să renunțe la speranța că vor reveni și vor putea trăi bine în România. Cum e o româncă de la cantina șantierului care a spus, când a aflat că-i vizitez: „Sper că a venit ca să ne ducă acasă!“. Acestei femei, lui Victor și tuturor celorlalți români din Londra și de oriunde din Europa le spun că, în 26 mai, cu un vot începe viitorul. Un vot e ca o cărămidă pentru o casă trainică: Europa! Cu români profesioniști putem consolida Uniunea Europeană”, a încheiat Dacian Cioloș.

Postarea făcută de președintele Plus+ a fost preluată de mulți internauți care au distribuit-o și au adăugat comentarii.

Și pe pagina de Facebook a lui Victor Antonescu au apărut mesaje de felicitare pentru tânărul piteștean.

Nicu Mara Bvo frate ma bucur pt tine multă sănătate și ca ai reușit sa arați ca esti un exemplu pt România pt noi toți , in continuare tino tot așa și îți urez mult succes in cea ce faci și ma bucur foarte mult pt tine îți doresc un Paste fericit !
Aurel Calin Bravo,Victor!Succes in tot ceea ce faci!
Monica Oana Niculae Felicitări dragul meu cumnat! Ești un exemplu de urmat❤️ te pup și te iubesccccc ❤️
Photo: Inno Brezeanu © www.romani.co.uk
Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version