Menu
in

Universitățile din UK rămân în topul preferințelor tinerilor români. Cât COSTĂ taxa de şcolarizare

Universitățile din UK conduc în topul preferințelor tinerilor români în ciuda Brexitului şi a faptului că taxele de şcolarizare au crescut extrem de mult. Un sfert dintre absolvenții de liceu, aflați la facultate în străinătate, sunt acum în Regatul Unit.

Tiberiu are 20 de ani, este din Cluj-Napoca, iar de 2 ani studiază informatica la Kings College, din Londra. „Am avut alți colegi mai mari care au fost la aceeași facultate și cumva știam povestea care era acolo, apoi m-am gadit că oricum sunt într-un domeniu care e foarte competitiv și dacă tot fac o facultate, să fie o facultate bună și mi se pare că e vorba de prestigiu″, povesteşte tânărul.

Și Ioana studiază la Londra. S-a înscris la facultate în ultimul an în care taxa a fost de 9.000 de lire. Imediat după Brexit, a sărit de 30.000 de lire pe an, pentru studenții din România. Ea însă a prins trenul și a reușit să obțină un credit guvernamental.

„Am prieteni care, în clasa a 12 a, luau în considerare să se mute aici. Mi se pare o sumă nerezonabilă pentru România, dar Guvernul și universitățile oferă burse, care fac ca taxa să ajungă din nou la 9.250 de lire, cât era înainte.”

Marea Britanie: Scădere masivă a numărului de studenți UE care se înscriu la universitățile britanice

10.000 de tineri români studiază în UK din totalul de 35.000 plecați la universități din străinătate. Urmează școlile din Statele Unite și din țările nordice.

„De la părăsirea Marii Britanii a spațiului EEU, Olanda devenit un trend de candidatură, urmat de țări precum Spania, Italia, Norvegia, Suedia, Danemarca, datorită nivelului de pregătire pe care îl furnizează universitățile”, a declarat Rusu Gabriel, consultantul unei agenții de consiliere educațională pentru Ştirile Pro TV.

Multe universități din Olanda le fac studenților din Uniunea Europeană o reducere de aproape 75 la sută din taxa de 2.000 de euro, pentru primul an de facultate.

„Cea mai importantă specializare aleasă de către studenții români este IT-ul, alături de specializările de business. De asemenea, înregistrăm foarte multe aplicații pentru sectorul de medicină, relații internaționale, psihologie”, a spus Ana Maria Papp, reprezentantul unei agenții de consiliere educațională.

În ultimii ani și părinții multor adolescenți au optat inclusiv pentru liceele private din Marea Britanie, unde taxele pornesc de la 10.000 de lire, dar pot să ajungă și la 50.000.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 3 In medie: 5]
Exit mobile version