Alexandru Dan Dumitru, un român stabilit în UK, a alergat luni, 25 iunie, cu flacară olimpică în centrul orașului Leeds ”în numele întregii comunități de români din UK”.
Dan Dumitru, în vârstă de 34 de ani, e singurul român din Marea Britanie selectat să poarte flacăra olimpică pe teritoriul britanic. Într-un interviu pentru Ziarul Românesc a declarat că această experiență o dedică ”comunității de români din nord-estul Angliei și tuturor celorlate comunități românești din Marea Britanie.”
“Românii din Marea Britanie au șansa de a scrie istorie cu ocazia Jocurilor Olimpice și să dea un mare exemplu generațiilor de români care ne vor urma pe aceste meleaguri”, a spus Dumitru făcând referire la eveniment.
Românul fost selectat să poarte flacăra olimpică în numele comunității românești de către Lloyds Bank, cel de-al 3-lea sponsor și partener oficial al Olimpiadei, după ce a fost nominalizat de către doi membri ai Parohiei Ortodoxe “Sfântul Macarie cel Mare” din Leeds, pentru întreaga activitate de voluntariat prin alergat”.
Originar din Tecuci, Dan Dumitru e implicat constant în acţiuni caritabile vizând sprijinirea copiilor defavorizaţi din România. Timp de cinci ani a fost consilier administrativ al bisericii Sfântul Macarie cel Mare din Leeds, loc în care a început să se implice în diverse acțiuni caritabile pentru români și să strângă fonduri pentru conaționalii defavorizați, alergând în curse de maraton.
În timpul cursei cu torța olimpică de luni dimineața, Dumitru a fost și protagonistul unui eveniment neobișnuit. În timp ce alerga o italiancă s-a apropiat de el încercând să atingă flacăra. Femeia a declarat după ce a fost reținută de poliția metropolitană că a încercat să atingă torţa olimpică din superstiţie, sperând ca gestul ei să poarte noroc “Squadrei Azzurra” în semifinala cu Germania, care va avea loc joi, la Campionatul European de fotbal.
Citește și: Dan Dumitru – Aleargă pentru România
Video:
http://www.youtube.com/watch?v=85qsRi7_9vY
Galerie foto: