Menu
in

Ziarul Românesc l-a adus pe Moș Crăciun

Peste 250 de copii, între 1 și 18 ani, din comunitatea românească din Londra, au primit daruri de la Moș Crăciun care a poposit, pe 22 decembrie, la Clubul Românesc The Masons Arms din Edgware. Responsabil cu chemarea moșului a fost Ziarul Românesc Weekly, cea mai importantă publicație a comunității românești din Marea Britanie.

Moș Crăciun și-a făcut apariția după ce copiii și părinții l-au strigat timp de câteva minute. Împreună cu ei, Moșul a asistat la un spectacol pregătit de copiii de la MY Romania School, nu înainte de a urmări o proiecție despre proiectul primei școli românești de week-end din Londra.



Timp de 40 de minute, s-au cântat colinde și urături, printre care jocul caprei și semănatul, obiceiuri strămoșești, pe care copiii de la MY Romania School le-au interpretat cu măiestrie și pasiune.

Programul artistic a fost însoțit de mâncare, băuturi răcoritoare și 15 kilograme de dulciuri oferite de Hortensia Sweets. Apoi, Moș Crăciun, ajutat de Crăciunițele Ziarului Românesc, a trecut la împărțitul darurilor pe care le-a adus în sacul său încăpător.

Cadourile au fost oferite pe categorii de vârstă: 1-2 ani, 3-7 și 8-18. Au primit daruri chiar și cei mai mici membri ai comunității românești, cei cu vârsta de sub un an.

Dar Moș Crăciun nu ar fi avut cum să ajungă la copiii români din Londra fără ajutorul elfilor sponsori, cărora toți cei implicați în această acțiune le mulțumesc din suflet: MoneyGram, LycaMobile, Levenes Solicitors, GCCE Ltd, Maestro, MY Romania School,  Alexandra Style, Școala de Șoferi Formula 1, Viorel Popovici, Instalări Antene Satelit Marian Drago, Hortensia Sweets.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version