ALERTĂ în Anglia: Alte orașe intră în faza a treia a restricțiilor pentru COVID-19

Mai multe localități din Nottinghamshire vor fi forțate să intre în lockdown din această săptămână, unul dintre acestea, Warrington, începând chiar de mâine, 27 octombrie.

Potrivit Daily Mail, în zonă vor fi instituite cele mai dure reguli cu privire la pandemia de coronavirus, în încercarea disperată a autorităților de a limita numărul celor infectați.

Parlamentarii locali spun că Warrington, Nottingham, Gedling, Broxtowe și Rushcliffe, unde locuiesc aproximativ 680.000 de oameni – vor fi următoarele zone ale Angliei afectate de restricții. Sursele publicației citate spun însă că „nu există un acord încheiat”, iar oficialii vor dezbate planurile finale într-o ședință cu ușile închise, în această după-amiază.

Lilian Greenwood, reprezentantul laburist pentru Nottingham South, a recunoscut că este „clar” că cele patru localități vor intra „cu siguranță” în faza a treia. Aceasta va însemna că pub-urile și barurile trebuie să închidă dacă nu servesc mâncare, în timp ce oamenilor li se va interzice să se întâlnească în interior sau în exterior.

Situația spitalelor din Anglia este CRITICĂ. Peste 6.000 de pacienți internați cu COVID, sute în stare gravă

În prezent, peste 7 milioane de oameni din Anglia sunt în lockdown inclusiv cei din Liverpool, Greater Manchester, Lancashire și zone din South Yorkshire. Încă 19,6 milioane de locuitori sunt în localități unde funcționează nivelul doi al restricțiilor.

Oficialii au declarat săptămâna trecută că Warrington din Cheshire – unde locuiesc aproximativ 210.000 de oameni – vor intra de joi, 29 octombrie, în faza a treia a restricțiilor, după ce liderii consiliilor locale au fost de acord cu un pachet de sprijin de la Guvern de 6 milioane de lire sterline.

Statisticile Departamentului de Sănătate arată că focarul din Nottingham continuă să se micșoreze, după ce a atins apogeul la începutul lunii octombrie. În timp ce cazurile din Gedling, Broxtowe și Rushcliffe cresc, dar mult mai lent decât înainte.

Deputații din Nottinghamshire nu au fost încă de acord cu privire la sprijinul financiar pentru salvarea companiilor cu risc, chiar dacă discuțiile despre impunerea onor noi interdicții au început săptămâna trecută.

Ministrul Sănătății, Matt Hancock, a declarat că zonele ar trebui să demonstreze că ratele de infectare „scade”, în special în rândul persoanelor peste 60 de ani, înainte ca acestea să iasă din faza a treia.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Doi hoți români „profesioniști” au nenorocit o femeie din Worcester. Unul dintre ei doar ce se reîntorsese în Marea Britanie de unde fusese extrădat după un furt

Regatul Unit a ajuns paradisul proxeneților și al traficului sexual din România