Anglia: Ce reguli se modifică de astăzi? Tot ce trebuie să știți despre relaxarea restricțiilor

Ridicarea restricțiilor pentru întâlnirile în aer liber este una dintre modificările făcute de astăzi, luni, 29 martie, când Anglia a face un nou pas de ieșire din lockdown.

Astfel este marcată a doua fază a „foii de parcurs spre libertate” a Guvernului, care își propune să ridice toate restricțiile până pe 21 iunie.

Pe măsură ce programul de vaccinare în masă continuă să se desfășoare rapid – cu peste 30.000.000 de britanici vaccinați până acum – oamenii vor fi mai liberi, cel puțin în ceea ce privește socializarea în aer liber, arată Metro.

De astăzi, luni, 29 martie, regula celor șase a fost reintrodusă în Anglia, ceea ce înseamnă că maximum șase persoane din oricâte gospodării se pot întâlni împreună afară.

Un grup de orice dimensiune din două gospodării se poate întâlni, de asemenea, în aer liber. Prietenii și familiile se pot bucura de grătare și petreceri în grădinile private ale celor dragi, întrucât întâlnirile nu vor mai fi limitate la spațiile publice precum parcurile.

Care sunt MOTIVELE ESENȚIALE pentru care puteți părăsi Anglia din 29 martie și ce documente doveditoare sunt necesare

Celor care sunt în vizită li se poate permite să intre scurt în interiorul casei pentru a folosi toaleta, pentru a lua o băutură sau pentru a merge în grădină. Cu toate acestea, oamenii trebuie să rămână distanțați unul de celălalt și să nu se strângă în interior.

De asemenea, facilitățile sportive în aer liber, precum piscinele în aer liber, terenurile de golf și terenurile de tenis și baschet, pot fi redeschise din nou. Acest lucru înseamnă că echipelor sportive, cum ar fi ligile de fotbal amatori, li s-a dat undă verde la noi competiții.

Cu toate acestea, facilitățile sportive interioare și sălile de sport se vor redeschide abia pe data de 12 aprilie.

Mai mult, grupuri de maxim de 15 persoane – cu excepția copiilor cu vârsta sub cinci ani – se pot întâlni pentru activități organizate, cum ar fi mersul pe jos.

Mesajul „stați acasă” a fost eliminat astăzi, iar locuitorilor li s-a spus să „minimizeze călătoriile”. Acest lucru înseamnă că publicul este sfătuit să rămână local atunci când se întâlnește cu prietenii sau familiile, dar nu este ilegal să călătorești.

De asemenea, de astăzi, oricine încearcă să părăsească Marea Britanie fără o scuză rezonabilă, se confruntă cu amenzi de până la 5.000 de lire sterline. Exemple de scuze rezonabile includ călătoriile pentru muncă, voluntariat, studii, obligații legale, motive medicale sau pentru a oferi asistență unei persoane vulnerabile. Celor care participă la sporturi de elită, care participă la o înmormântare sau care merg la nunta sau parteneriatul civil al unui membru apropiat al familiei li se va permite, de asemenea, să călătorească în străinătate.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Fosta amantă a lui Boris Johnson, dezvăluiri spectaculoase. Ar fi primit bani din fonduri publice pe vremea când Boris era primarul Londrei

Român arestat pentru proxenetism prin metoda „loverboy”