Anglia: Cel mai mare număr de decese săptămânale provocate de coronavirus din ultimele șase luni

Anglia și Țara Galilor au înregistrat cel mai mare număr de decese săptămânale provocate de coronavirus de la mijlocul lunii mai.

Potrivit The Independent, care citează cifrele Oficiului Național de Statistică, în total au murit de COVID-19 1.937 de persoane, în săptămâna care s-a încheiat la 6 noiembrie.

Aceasta crește, de la 1.379 de decese în săptămâna precedentă reprezintă un salt de 40% și marchează cea mai mare cifră săptămânală de la 22 mai.

Numărul deceselor legate de Covid, care au avut loc în spitale, a crescut cu 442, în perioada 30 octombrie – 6 noiembrie, aducând numărul total săptămânal la 1.520.

În aceeași perioadă, au existat 112 decese Covid suplimentare în casele de îngrijire, ceea ce înseamnă un total de 309.

Decesele înregistrate care implică Covid-19 au crescut și în fiecare regiune a Angliei, în săptămâna care a luat sfârșit la 6 noiembrie.

Marea Britanie: Pacientul cu cea mai lungă suferință de COVID-19 s-a vindecat și a fost externat

Peste 68.000 de decese care au implicat Covid-19 au avut loc acum în Marea Britanie de la începutul pandemiei, mai arată statisticile ONS.

Astfel, un total de 65.546 de morți, unde Covid-19 a fost menționat pe certificatul de deces, au fost înregistrate până acum potrivit ultimelor rapoarte ale agențiilor de statistică din Marea Britanie.

Cifra include 59.549 de decese în Anglia și Țara Galilor, până la 6 noiembrie (și înregistrate până la 14 noiembrie), care au fost confirmate marți, 17 noiembrie, de ONS.

Ultimele cifre apar în timp ce guvernul evaluează modul de a pune capăt actualelor restricții din Anglia, pe fondul avertismentelor științifice că va fi nevoie de un sistem mai dur până când vaccinurile vor putea duce la diminuarea pandemiei de Covid-19.

Ministrul Comunităților, Robert Jenrick, a declarat că miniștrii vor să vadă o „relaxare semnificativă” a restricțiilor atunci când lockdown-ul din Anglia va fi ridicat, la 2 decembrie, dar a sugerat că ar putea fi necesare controale mai stricte în faza a treia.

Documentele publicate săptămâna trecută de la Grupul științific care raportează Comitetului consultativ științific pentru situații de urgență (SAGE), arată că există un „efect clar” asupra ratelor de infectare din zonele puse la nivelul 3 al restricțiilor, dar „mult mai puțin la nivelurile 1 și 2”.

Grupul științific crede că infecțiile vor crește cu aceeași rată ca înainte, dacă sistemul pe trei niveluri va fi relaxat la 2 decembrie.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Româncă, voluntar pentru testarea unuia dintre vaccinurile anti-Covid din Londra

Anglia: Vești rele pentru Crăciun. „Lockdown”-ul ar putea fi prelungit, localurile – închise