in

Focar de ciumă bubonică. Un băiat de 15 ani a murit. Mai multe persoane sunt izolate și tratate cu antibiotice


Băiatul în vârstă de 15 ani din Mongolia infectat cu ciumă bubonică  a murit după ce a mâncat carne de marmotă crudă cu doi prieteni.

Cei doi se numără printre cei care au fost izolați și sunt tratați cu antibiotice, pe fondul temerilor că ar putea exista un focar proaspăt de ciumă bubonică în zonă.

Peste douăzeci de persoane sunt în carantină, după ce un băiat de 15 ani a murit din cauza ciumei bubonice. Unsprezece persoane asociate cu un al doilea contact au fost, de asemenea, nevoite să se izoleze, potrivit oficialilor din domeniul sănătății.

Ministerul sănătății din Mongolia a anunțat moartea adolescentului, spunând că acesta s-a îmbolnăvit după ce a mâncat carne crudă de marmotă, cu doi dintre prietenii săi.

Moartea băiatului a fost tratată inițial ca un caz suspect, dar un oficial al ministerului sănătății a declarat marți că rezultatele testelor de laborator au confirmat adolescentul a fost ucis de ciuma bubonică.

BBC: China în alertă. Caz de ciumă bubonică, un oraș întreg este în carantină

Dorj Narangerel, un oficial al ministerului sănătății, a declarat: „Rezultatul unei reacții în lanț a polimerazei (PCR) a arătat, luni seară, că ciuma bubonică a provocat moartea unui băiat de 15 ani”.

Adolescentul a murit duminică, în districtul Tugrug, în timp ce era dus la un alt spital.

Ministerul Sănătății a îndemnat oamenii să nu mănânce carne de marmotă, să vâneze sau să atingă animalele.

„Ciuma este o boală cu risc foarte mare. Este mai periculoasă decât coronavirusul”, a spus un oficial.

Două cazuri din provincia vecină Khovd au implicat doi frați, cu vârste între 17 și 27 de ani, ceea ce a determinat ca zeci de oameni să fie carantinați și tratați cu antibiotice.

Autoritățile chineze au intensificat măsurile de precauție după ce un păstor din Bayannur, în regiunea autonomă a Mongoliei Interne, a contractat boala.




Medic român: «Nu crezi în Covid? Atunci hai cu noi în terapie intensivă fără mască și respiră adânc!»

Marea Britanie interzice folosirea antenelor 5G produse de chinezii de la Huawei: „Este cel mai potrivit pentru securitatea națională”