in

UE analizează noi posibile efecte secundare ale vaccinurilor Pfizer și Moderna

Agenția Europeană pentru Medicamenter – EMA analizează noi efecte secundare ale vaccinurilor pe bază de ARN mesager (Pfizer-BioNTech și Moderna). Potrivit unor rapoarte, reacțiile nou observate sunt: erupția cutanată și afecțiuni ale rinichilor.

EMA nu a recomandat până acum modificarea prospectului celor două vaccinuri, efectele secundare menționate fiind încă analizate, scrie Reuters care a preluat un comunicat al EMA emis pe 11 august.

Eritemul multiform, o formă de reacție alergică a pielii, glomerulonefrita sau inflamația rinichilor și sindromul nefrotic, o tulburare renală caracterizată prin pierderi mari de proteine urinare, sunt studiate de comitetul de siguranță al EMA.

Două persoane vaccinate în Marea Britanie au avut reacții adverse. Ce sfat dau autoritățile celor care doresc să se vaccineze

Pfizer, de departe cel mai mare furnizor de vaccinuri COVID-19 către Uniunea Europeană, și Moderna nu au răspuns solicitărilor Reuters de a comenta analiza EMA.

Puțin peste 43,5 milioane de doze de vaccin Moderna (numele de piață fiind Spikevax) au fost administrate în Spațiul Economic European începând cu 29 iulie, potrivit EMA.


Vaccinul Pfizer dezvoltat împreună cu BioNTech are nume de piață Comirnaty, compania livrând peste 330 de milioane de doze.

În luna iulie 2021, EMA a găsit o posibilă legătură între inflamația cardiacă foarte rară și vaccinurile pe bază de ARN mesager. Cu toate acestea, EMA în acord cu OMS au decis că beneficiile acestor vaccinuri depășesc riscurile.

Referitor la noile efecte adverse studiate, EMA nu a precizat în câte cazuri au fost înregistrate, dar a menționat că a solicitat mai multe date companiilor.

Marea Britanie: A crescut numărul cazurilor grave de formare a unor cheaguri de sânge la persoane vaccinate cu AstraZeneca

Agenția a mai explicat că noile evaluări ale acestor tipuri de vaccinuri sunt parte a activității de rutină privind actualizarea bazei de date a tuturor vaccinurilor autorizate.

Săptămâna trecută, EMA a adăugat ca efecte secundare ale vaccinurilor anti-Covid-19 și tulburări menstruale în cazul AstraZeneca și Johnson&Johnson.

Trebuie precizat că acțiunile Moderna au urcat începând cu luna iulie cu peste 75%. Miercuri, după anunțul EMA, acțiunile au scăzut cu 16%. Acțiunile listate în SUA ale BioNTech au scăzut cu 14,4%, iar cele ale Pfizer cu aproape 4%.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Șoc în nordul Londrei. Șofer român de TIR, acuzat de crimă. Rămășițele unei femei de 20 de ani, găsite într-un parc din Neasden

Noile reguli de călătorie UK – România. Ce se schimbă începând cu 15 august