Vitamina D în pâine şi lapte! Medicii britanici cer autorităţilor să introducă suplimente în alimentele de bază

Marea Britanie se confruntă cu o creştere accelerată a cazurilor de Covid-19, iar medicii din Regat încearcă să găsească soluţii pentru a preveni infectarea. Aceştia cer autorităţilor să introducă vitamina D în alimentele de bază. În lipsa acestei vitamine, organismul este mult mai predispus la infecţii, scrie Mediafax.

Încă de la începutul epidemiei, specialiştii au recomandat suplimentele cu vitamina D, pentru a sprijini sistemul imunitar în lunile reci. Totuşi, oamenii nu apelează la suplimente şi atunci specialiştii cer autorităților să adauge vitamina D în compoziţia alimentelor de bază precum pâinea şi laptele.

Specialiştii în sănătate din Marea Britanie atrag atenţia cu privire la deficiența de vitamina D de care suferă aproape jumătate din populaţia ţării. Din cauza lipsei soarelui, principalul furnizor de vitamina D în organism, specialiştii recomandă suplimentele din septembrie până în martie.

Din lipsă de vitamina D, organismul este mult mai predispus la infecţii, conform studiilor. Săptămâna trecută, cercetătorii din Spania au ajuns la concluzia că 82% din pacienţii internaţi cu coronavirus dintr-un eşantion de 216 participanţi, sufereau de o deficienţă de vitamina D.

Practica introducerii de vitamine în compoziţia alimentelor de bază şi accesibile este des întâlnită în ţări precum Finlanda, Suedia, Australia şi Canada. În Marea Britanie, însă, Departamentul de Sănătate Publică a respins astfel de iniţiative de peste 10 ani.

Unele alimente, precum cerealele şi ciupercile, sunt deja îmbogăţite cu vitamina D. Şi făina albă, în Marea Britanie, este îmbogăţită cu un complex de vitamina B. Un studiu realizat în 2019 de Universitatea din Birmingham arăta că numărul persoanelor care suferă de deficiență de vitamina D ar putea scădea cu 25% dacă, de exemplu, făina ar fi îmbogăţită cu un complex de vitamina D.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Regina Elisabeta a Marii Britanii

Regina Elisabeta a II-a se pregăteşte să abdice. Va renunţa la tron în ziua în care va împlini 95 de ani

printul william

Prinţul William, testat pozitiv. A ţinut informaţia secretă pentru a nu-i alarma pe britanici