În ce a investit Adi Popa de la Reading 50.000 de euro. „Tușește copilașul!”

Fotbalistul Adi Popa, transferat anul trecut de la FCSB la Reading și împrumutat de enlgezi la Al-Taawoun, în Arabia Saudită, nu o duce rău cu banii, relatează Digi Sport. Chiar dacă clubul englez a ratat promovarea în Premier League, iar mijlocaşul nu a mai intrat în vederile antrenorului, Adi Popa o duce perfect din punct de vedere financiar.



Mărturie în acest sens stă ultima achiziție a fotbalistului poreclit Motoreta.

El şi-a cumpărat un Ford Mustang clasic de 50.000 de euro, de care este foarte mândru.

Mijlocaşul îşi scoate mereu “bijuteria” din garaj atunci când ajunge în România. Şi nu a ratat ocazia să fotografieze bolidul şi să urce imaginile pe contul personal de socializare.

“Tuşeşte puţin copilaşul”, a scris Adi Popa pe fotografii.

Adi Popa a avut parte de un debut perfect la Al Taawon. Deși a ajuns în dimineața meciului la noua sa echipă, la ora 07:00, era rezervă cu Al Nasr, a intrat în minutul 65, iar apoi a contribuit decisiv la victoria echipei sale. Şi a devenit unul dintre favoriţii fanilor.

„Comunicarea aici este puțin mai grea, dar limba fotbalului este aceeași. Sunt coleg cu Machado, care a fost la Dinamo. El vorbește foarte bine românește. Echipa trebuie să se claseze între primele 5. Suntem în grafic, pe locul 7″, a spus Adi Popa, pentru Digi Sport.

Adi Popa nu a reușit la Reading. A ajuns în Arabia Saudită. Florin Manea: „În România era motoretă, acolo (în UK) a fost bicicletă”

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Lira sterlină, la cel mai scăzut curs din 2018 față de dolar

Brexit-ul și motoarele diesel, problemele producătorilor de autoturisme din Regatul Unit. Concedieri masive