Menu
in

10.000 de medici au emigrat în ultimii 5 ani



Peste zece mii de medici au plecat din țară în intervalul 2007-2012, universitățile de medicină “au produs” șapte mii de rezidenți, deficitul în foarte multe unități sanitare fiind tot mai mare, a declarat președintele Colegiului Medicilor din România, profesorul Vasile Astărăstoae.

Principalul motiv al migrației este reprezentat de salarii, în condițiile în care, în străinătate, personalul din sistemul sanitar câștigă începând cu 1.000 de euro pe lună, respectiv de trei ori mai mult decât în România, arată studiile efectuate în rândul medicilor.

Circa 10.000 de medici au plecat în străinătate în ultimii cinci ani, în timp ce sistemul local de învățământ a produs două treimi din această cifră, a declarat Prof. Dr. Vasile Astărăstoae, președintele Colegiul Medicilor din România. Astărăstoae spus că în țară sunt în total 56.000 de medici, 13.000 sunt rezidenți, 2.000 sunt pensionari care au rămas în evidențele CMR, iar restul sunt doctorii cu liberă practică. El a precizat că scăderea numărului de doctori s-a produs din două cauze, respectiv blocarea posturilor și migrația medicilor.

“Numărul medicilor a scăzut din cauza blocării posturilor, dar și a plecării acestora în străinătate. Statul este obligat să protejeze sănătatea și de asemenea să-și îndeplinească responsabilitatea socială”, a mai spus profesorul Vasile Astărăstoae.

Salarii de 3.000 de euro în Belgia

Medicii români pot câștiga în jur de 3.000 de euro dacă lucrează în Belgia, iar deficitul de cadre medicale din această țară face ca mulți să fie recrutați din alte țări. Conform statisticii, într-un spital din Belgia, 18% dintre medici sunt străini, iar cel mai des companiile de recrutare apelează la medici din România, Tunisia, Liban sau Portugalia. Medicii care vor să se mute în altă țară întâmpină numeroase bariere, cum ar fi limba străină, formalitățile, dar și diferențele culturale, însă un medic român câștigă în jur de 3.000 de euro salariu fix.

Presa din Belgia consideră că recrutarea de medici din România a devenit chiar și “o problemă de etică”, în condițiile în care Belgia a recrutat 550 de medici români din 2007, iar în România s-au închis mai multe spitale.

Au revenit în țară, dar la privat

În timp ce mii de medici iau calea străinătății pentru o viață mai bună, există și doctori care se întorc să profeseze în România. Sunt oameni care au făcut carieră și peste hotare, dar preferă să revină acasă. Aceștia spun că există și spitale unde își pot face la fel de bine meseria. În plus, în clinicile private primesc salarii decente și posturi de care sunt mulțumiți.

Timp de doi ani, Bogdan Moldovan a făcut operații de transplant în cel mai mare spital public din Geneva. Acum s-a întors într-o clinică privată din Brașov. Bogdan Moldovan, medic chirurg : “Între a fi șef de secție într-un spital din România și a avea un post inferior într-un spital din Geneva și apoi într-un spital periferic din Elveția, am preferat să încerc să construiesc ceva într-un spital din Brașov și să nu mă mulțumesc cu un loc calduț.”

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 1 In medie: 1]
Exit mobile version