in

17 miliarde euro, valoarea zăcămintelor de gaze din Marea Neagră



Rezervele de gaze şi petrol din apele româneşti ale Mării Neagre sunt “gigantice”. La începutul anului, OMV Petrom şi Exxon Mobil au anunţat că au făcut o descoperire semnificativă de gaze naturale, a cărei valoare s-ar ridica la peste 17 miliarde de euro, iar statul ar urma să încaseze 1 miliard de euro din redevenţe.

Specialiştii spun că de 20 de ani se ştia că în adâncurile Mării Negre se află mari rezerve de gaze, dar abia acum bătălia s-a încins. Apele Mării Negre sunt învolburate de marile companii petroliere ale lumii, dar primul semnal a fost dat de perimetrul românesc Neptun, acolo unde austriecii de la OMV Petrom şi americanii de la ExxonMobil au găsit deja o acumulare de gaze a cărei valoare se ridică la 17 miliarde de euro. Din redevenţe, statul ar urma să încaseze un miliard de euro, potrivit calculelor ZF, dar asta abia peste zece ani.

OMV şi ExxonMobil investesc

În 2015-2017 se estimează că va începe exploatarea zăcământului de gaze din Marea Neagră, moment de la care România va putea fi independentă energetic. Gazele descoperite de OMV Petrom şi Exxon Mobil în Marea Neagră ar putea face ca România să nu mai depindă de importurile de gaze. Conform primelor studii, companiile estimează 42-84 miliarde de metri cubi, care echivalează cu până la de şase ori consumul anual al României, dar este posibil să fie vorba despre o cantitate mult mai mare, iar ţara noastră ar putea deveni o sursă de gaze şi pentru alte ţări din Europa. Circa două treimi din producţia grupului petrolier OMV provine din două ţări, respectiv România şi Austria, a declarat, în cadrul unui interviu acordat revistei germane “Manager”, şeful OMV – Gerhard Roiss. ExxonMobil Exploration and Production România pregăteşte pentru următorii doi ani investiţii de până la 1,2 miliarde de dolari în foraj petrolier şi lucrări adiacente în Marea Neagră. Compania a programat pentru începutul lunii noiembrie mai multe licitaţii prin care vizează să contracteze lucrări de foraj şi lucrări adiacente în perimetrele din Marea Neagră.

Resurse preţioase

Operaţiunile de foraj derulate în Marea Neagră au început la sfârşitul anului 2011 şi sunt pe cale să fie finalizate, se arată într-un comunicat transmis de OMV Petrom. Aceasta este o premieră absolută pentru sectorul petrolier românesc, întrucât, până acum, forajul pe platoul continental s-a făcut doar la adâncimi mici, de câteva zeci de metri, iar acum este vorba de o adâncime de apei de aproximativ 1.000 de metri. Zăcământul a fost descoperit în urma forării puţului Domino-1 de către ExxonMobil, prima operaţiune la mare adâncime în largul ţărmului românesc, cu o adâncile de peste 3.000 de metri. Domino-1 este amplasat în Blocul Neptun, la 170 de kilometri de ţărm, în ape cu o adâncime de aproximativ 930 de metri

Transportul, o problemă

“În România am găsit în Marea Neagră o rezervă gigantică de petrol şi gaz, o descoperire de importanţă globală. Astfel că aici vom vedea o creştere uriaşă. în România am cumpărat cel mai mare operator de benzinării şi rafinării. Iar prin acest exemplu observăm că: noi deţinem nişa concernului European integrat”, a declarat Gerhard Roiss, pentru publicaţia “Manager”.

şeful OMV este preocupat de găsirea unei rute de transport pentru gazele recent descoperite şi este de părere că Nabucco ar putea fi utilizat nu doar pentru livrarea gazelor din Azerbaidjan (zăcământul Shah-Deniz) spre Europa, ci şi pentru cele extrase din Marea Neagră. Roiss spune că nu este îngrijorat de amânarea repetată a demarării construcţiei gazoductului deoarece livrarea gazului din Marea Neagră spre Europa ar putea începe abia din 2020 şi “nu are nici un rost să decidem în grabă soarta Nabucco”.

România producea spre sfârşitul anilor ’70 şi în anii ’80 peste 30 miliarde metri cubi de gaze naturale pe an, cu vârfuri la mai mult de 35 de miliarde, însă producţia a scăzut gradual după 1989. Printre companiile care deţin perimetre concesionate în Marea Neagră se numără OMV Petrom (România), ExxonMobil (SUA), Lukoil (Rusia), Sterling Resources (Marea Britanie) şi MOL (Ungaria).

Băsescu, bucuros de proiectele din Marea Neagră

Preşedintele Băsescu a primit marţi, 2 octombrie, la Palatul Cotroceni, o delegaţie a companiilor Exxon Mobil International Limited şi OMV-Petrom, spunând că este bucuros că acestea îşi menţin intenţiile de explorare şi exploatare a resurselor energetice de la Marea Neagră. Aceştia i-au spus preşedintelui că au venit la Palatul Cotroceni ca să îl informeze despre “un update” al acestui proiect. “Sunt bucuros că v-aţi întors. După veştile bune pe care le-am primit anul trecut, acum mă bucur să văd că menţineţi intenţiile privind explorările şi exploatările la Marea Neagră”, le-a spus preşedintele Băsescu membrilor delegaţiei celor două companii.

La începutul lunii martie, după vizita pe nava de foraj marin, Băsescu declara că undeva în 2015-2017 va începe exploatarea zăcământului de gaze naturale găsit de Petrom şi ExxonMobil, iar România va deveni independentă energetic.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Universităţile britanice scad în topurile internaţionale an de an

Ofiţeri de poliţie români detaşaţi la Londra