Mihai Gâtlan, căruia prietenii îi spuneau „Rockerul”, ar fi trebuit să împlinească 48 de ani, să aibă, poate, o familie, copii, să meargă la concerte, să se bucure de viață.
Însă, în urmă cu 29 de ani, pe 21 decembrie 1989, la numai 19 ani, Mihai cădea lovit de un camion și apoi împușcat de un soldat al Armatei Române.
Potrivit tatălui și prietenilor, după ce a fost împușcat în umăr, un alt soldat a venit lângă el și l-a împușcat în cap, după care l-a târât de păr.
De 29 de ani, un tată nu găsește dreptatea pentru fiul său. Nici măcar un monument nu a putut să îi înalțe, nu îl lasă primăria. Despre glonțul care l-a ucis pe Mihai, medicii legiști nu au scris nimic în raportul de atunci. Nimeni nu știe de ce.
„Bineînțeles că a existat și o anchetă oficială, declanșată încă din primele săptămâni ale anului 1990. Dar, de atunci și până acum nimeni nu a dorit să afle adevărul și toate demersurile juridice au fost superficiale, făcute parcă doar să ascundă adevărul pe care ni-l dorim cu toții”, declara Ion Gâtlan, în urmă cu doi ani pentru Cotidianul.
Ce i-au povestit prietenii fiului său despre sinistra zi de 21 decembrie 1989:
„Pe 21 decembrie 1989, în jurul prânzului, Mihai s-a întâlnit cu câțiva prieteni în fața restaurantului Grădinița. La Sala Palatului, mitingul organizat de Ceaușescu tocmai se spărsese, iar lumea se retrăgea în dezordine. La început, Miliția a încercat să mențină un pic de ordine, dar situația scăpase deja de sub control. Au apărut scutierii și mai apoi, Armata. De fapt, camioane militare încărcate cu soldați echipați cu armament și muniție de război. În acele momente, Mihai, împreună cu prietenii lui, a pornit pe Bulevardul Magheru, scandând «Libertate, Libertate!». Zvonurile care circulau mai repede decât ei spuneau că grupul lor ar fi venit de la Timișoara. Ajunși în fața sălii Dalles, Mihai și cei 10-15 tineri cu care plecase de la Grădinița au fost blocați de două formațiuni de scutieri care, deși nu i-au atacat în mod direct, nu le-au mai dat voie să înainteze. Mihai avea ordinul de încorporare în buzunar și în februarie 1990 urma să plece în armată să-și satisfacă stagiul militar, cum se spunea pe atunci. Prietenii lui mi-au povestit că atunci când a fost față în față cu soldații, tineri ca și el, fiul meu a început să negocieze cu ei, să le explice că nu trebuie să acționeze contra propriului popor”.
„În jurul orei 17.30, în zonă și-au făcut apariția două camioane militare. Unul dintre protestatari a aruncat cu un bolovan spre cabina mașinii. Șoferul a fost lovit la cap, a pierdut controlul asupra volanului, iar camionul a intrat în plin, în mulțime. Atunci, Mihai Gâtlan a fost rănit pentru prima dată. Acest moment dramatic este descris de Teona Stana, o prietenă a lui Mihai care venise cu el. „Mihai a fost lovit de prima mașină cu fața (botul), a căzut, dar s-a ridicat imediat. După ce a trecut și a doua mașină, s-a tras din ea, de către persoane îmbrăcate în haine militare. Atunci, Mihai a căzut împușcat în cap, iar lumea de acolo, speriată și grăbită să scape, l-a călcat în picioare. Eu nu am fost lovită de camionul militar, pentru că Mihai s-a așezat în fața mea și apoi m-a împins din fața mașinii”.
Cum își amintește Ion Gâtlan ziua aducerii acasă a trupului fiului său:
„L-am adus acasă. Era desfigurat și avea toate oasele fracturate. Niște martori mi-au relatat că a fost împușcat, prima dată, de un militar din cel de-al doilea camion. O rană gravă, dar dacă ar fi fost dus imediat la un spital avea șanse mari să scape. Iar niște locatari din blocul de deasupra sălii Dalles mi‑au povestit că, după prima salvă, un alt militar s-a apropiat de el și l-a împușcat în cap, de la mică distanță. Apoi l-au târât de păr. Ceva mai târziu, oamenii speriați, care încercau să fugă de acolo, l-au călcat în picioare.”
Despre împușcătura de la cap nu se pomenește nimic în raportul medico-legal. Uigașul nu a fost niciodată deranjat de nimeni și se plimbă și acum în libertate. Cum la fel de liberi sunt, de 27 de ani încoace, cei mai mulți asasini de la Revoluție.
Singura mărturie a masacrului de la Sala Dalles este placa comemorativă care ne atenționează că „Aici au murit eroi adevărați – 21 Decembrie 1989.“
Ion Gâtlan a încercat să ridice măcar un monument în amintirea fiului său: „Am făcut cerere la Primărie, la Oprescu, să-mi dea aprobările cuvenite. S-o fi rătăcit pe acolo, prin sertare, nu am primit niciun răspuns. Ei… ce treabă avea Oprescu cu morții Revoluției? O să încerc și la noua conducere, dar… slabă speranță!”