in

A murit Dumitru Comănescu, românul care timp de o lună a fost cel mai vârstnic bărbat din lume. Avea 111 ani şi 231 de zile

cel mai vârstnic bărbat din lume

Dumitru Comănescu, românul în vârstă de la 111 ani şi 231 de zile, care timp de o lună a fost cel mai vârstnic bărbat din lume, a murit sâmbătă. Acesta fusese decorat, în urmă cu trei zile, de către Patriarhul Daniel, scrie Digi24.

“Regretăm nespus trecerea în nefiinţă a domnului Dumitru Comănescu, care a avut loc în această dimineaţă! Întâlnirea cu dumnealui a fost o adevărată lecţie despre viaţă şi credinţă, despre responsabilitatea pe care o avem faţă de fiecare suflet pe care îl întâlnim, despre puterea de a depăşi şi a învinge marile, dar şi micile încercări ale vieţii, despre virtute, omenie, bunătate şi înţelegere. Ne-am bucurat de faptul că domnul Dumitru Comănescu a fost beneficiarul proiectului ‘Vieţi centenare’, că a fost distins cu titlul de Cel mai Vârstnic Cetăţean al Municipiului Bucureşti şi, în urmă cu o lună, declarat cel mai vârstnic bărbat în viaţă din lume”, a declarat, potrivit comunicatului, directorul general al Centrului pentru Seniori al Municipiului Bucureşti, Alexandra Dobre.

Ea a spus că Dumitru Comănescu a lăsat amintiri de neuitat. “Gândurile sale frumoase, pline de înţelepciunea omului care a privit drept în ochi viaţa, ni le-a transmis de fiecare dată cu infinită căldură şi bunătate, ne-a surprins cu vioiciunea făpturii sale, cu sfaturile şi îndemnurile optimiste şi ne-a lăsat amintiri de neuitat! Ne veţi lipsi domnule Dumitru Comănescu! Odihnă veşnică!”, a adăugat Alexandra Dobre.

Pe 24 iunie Dumitru Comănescu a fost decorat cu distincţia Crucea Patriarhală de către patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, pentru activitatea sa îndelungată, rodnică şi folositoare Bisericii şi societăţii, se arată în comunicat.

“Este cea mai înaltă distincţie pe care o poate primi un creştin ortodox mirean. Şi pentru aceasta, vă mulţumesc cu recunoştinţă!”, a spus patriarhul Daniel.

Unul dintre cei mai valoroşi fitopatologi

Dumitru Comănescu s-a născut pe 8 noiembrie 1908 la Proviţa de Jos, comuna Drăgăneasa, judeţul Prahova. A fost inginer agronom şi unul dintre cei mai valoroşi fitopatologi, fiind discipolul fondatorului Institutului de Cercetări Agronomice, Gheorghe Ionescu Siseşti.

Iniţial, s-a înscris la Facultatea de Matematică, avându-l profesor pe unul dintre cei mai valoroşi matematicieni ai tuturor timpurilor, Gheorghe Ţiţeica, pentru ca apoi să îşi găsească vocaţia în domeniul cercetării plantelor. A absolvit facultatea în 1933 şi a lucrat efectiv timp de 70 ani – în anul 2003 făcea ultima expertiză fitopatolgică.

A povestit că secretul longevităţii sale a fost dragostea pe care i-a oferit-o familia, fiii, cei trei nepoţi şi doi strănepoţi.




Weekend de coșmar la Londra: Doi români înjunghiați în Hackney. Agresorul este tot român

Marea Britanie: Vreți să faceți nuntă după ridicarea restricțiilor? Petrecerile de nuntă rămân interzise. În timpul slujbei nu se cântă și nu se strigă